|
Document episcopal Vizita pastorală "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel pentru că a vizitat și a răscumpărat pe poporul său" (Lc 1,68). Biserica noastră locală de Iași, poporul lui Dumnezeu care se află în Moldova, este invitată să înainteze în larg pe drumul credinței și al iubirii. Moștenitoare a unei lungi și binecuvântate tradiții, supusă vicisitudinilor istoriei, Dieceza de Iași se află la o răscruce de drumuri, la un moment particular, trecerea și înaintarea în cel de-al treilea mileniu prin celebrarea Sinodului diecezan declarat în 2001 și în curs de desfășurare până în 2004. Este o chemare pe care o simte păstorul și turma, episcopul și poporul credincios, pe care o simt toți preoții, sufletele consacrate și credincioșii noștri, la acest nou început de mileniu. Între inițiativele cele mai recomandate pentru a celebra cu multe speranțe Sinodul diecezan, vizita pastorală, prevăzută de canoane, reprezintă o fericită ocazie și un timp binecuvântat de cunoaștere și încurajare. Vă înaintăm spre reflecție și aplicare aceste câteva gânduri menite să favorizeze un adevărat moment de întâlnire a episcopului cu poporul creștin în conformitate cu normele canonice universale și cu precizările pastorale ale Bisericii noastre. Natura și finalitatea Vizita pastorală este unul din modurile, ba chiar modul special, prin care episcopul favorizează contacte personale cu clerul și credincioșii poporului lui Dumnezeu, pentru a-i cunoaște și a-i conduce, pentru a-i îndemna la credință și la exercitarea vieții creștine și pentru a experimenta, personal, și a evalua dacă structurile și mijloacele care sunt destinate slujirii pastorale se află în adevărata lor eficiență. Sufletul vizitei este dragostea pastorală; scopul său este binele comunităților și al instituțiilor Bisericii. Vizita pastorală este o operă apostolică, un eveniment de har care se configurează după acea vizită singulară și cu totul minunată prin care "principele păstorilor" (1Pt 5,4), episcopul sufletelor noastre (cf. 1Pt 2,25) Isus Cristos, a vizitat și a realizat răscumpărarea poporului său (cf. Lc 1,68). Prin intermediul vizitei pastorale episcopul se prezintă în mod special ca principiu vizibil și fundament al unității Bisericii particulare care i-a fost încredințată. Deoarece se referă la întreaga dieceză în diferitele sale asociații, locuri sacre, structuri și instituții, vizita pastorală oferă episcopului o ocazie bună pentru a lăuda, stimula, întări pe slujitorii evangheliei, pentru a vedea cu ochii săi greutățile evanghelizării și ale apostolatului, pentru a cerceta și a evalua, încă o dată, eficacitatea acțiunii pastorale organice, pentru a veni în contact cu inima fraților, pentru a stimula energiile care eventual s-au moleșit, în sfârșit pentru a-i chema pe frați la o nouă conștiință de sine și la o acțiune apostolică mai silitoare. Vizita tinde mai mult la ajutarea decât la judecarea slujitorilor sacri. Normele canonice Can. 396 - §1. Episcopul este obligat să viziteze în fiecare an dieceza, în întregime sau parțial, astfel încât cel puțin o dată la cinci ani să viziteze întreaga dieceză în mod personal sau, dacă este împiedicat în mod legitim, o va face fie prin episcopul coadiutor sau episcopul auxiliar, fie prin vicarul general sau printr-un vicar episcopal, fie chiar printr-un alt preot. Can. 397 - §1. Sunt supuse vizitei obișnuite a episcopului persoanele, instituțiile, lucrurile și locurile sacre, care se află în cadrul diecezei. §2. Episcopul poate să-i viziteze pe membrii institutelor călugărești de drept pontifical și casele lor numai în cazurile prevăzute în mod expres de drept. Can. 398 - Episcopul să se străduiască să facă vizita pastorală cu toată conștiinciozitatea și să aibă grijă să nu constituie pentru nimeni o povară prin cheltuieli de prisos. Este necesar ca vizita pastorală să capete noi forme, adaptabile la diferitele locuri, și să știe să observe acele motive care contribuie ca ea să fie utilă și în zilele noastre. Frecvența și continuitatea trebuie să corespundă strict cu natura sa pastorală. În acest sens, ceremoniile publice pot fi reduse și dacă este necesar vizita se poate prelungi mai multe zile, chiar necontinue, așa încât episcopul să profite și de alte ocazii care i se oferă, de exemplu atunci când merge în diferitele locuri ale diecezei pentru alte motive (Ibidem, nr. 167). Desfășurarea Scopul principal al vizitei pastorale este întâlnirea episcopului cu persoanele: cler, călugări, laici. Este necesar ca toate actele să tindă spre aceasta. Vizitând parohiile, episcopul se îngrijește să realizeze, printre altele, următoarele:
Episcopul, chiar dacă încredințează preoților competenți, mai ales decanilor, misiunea de a controla registrele parohiei și ale celorlalte institute, locurile sacre, odăjdiile și cele necesare pentru liturgie, administrarea bunurilor, poate și e bine să o facă și el, și să verifice exactitatea datelor care au fost transmise de către decani. Oricum, acest control este bine să se facă în zilele antecedente sau ulterioare, pentru a consacra mai bine timpul vizitei pentru discuții și slujiri sacre care îi revin mai mult ca și cap, învățător și păstor al comunității creștine (Ibidem nr. 168). Pregătirea credincioșilor Vizita pastorală cere o pregătire corespunzătoare a credincioșilor; aceasta se poate face prin intermediul unor cursuri de conferințe și de predici referitoare la comunitatea Bisericii particulare și la misiunea și slujirile episcopului. În acest scop pot fi utile foi și broșuri tipărite sau alte mijloace de comunicare socială. De asemenea, cu ajutorul experților, înainte de vizită să se facă cercetări și să se adune date cu privire la starea socio-religioasă a parohiei, pentru ca să folosească episcopului și celorlalte oficii interesate pentru a lua decizii corecte și orienta activitățile apostolice pe calea sigură (Ibidem, nr. 169). Concelebrarea cu episcopul și indulgența O importanță deosebită trebuie să se acorde concelebrării sfintei Liturghii în care preoții dintr-o comunitate celebrează cu propriul episcop..., cu ocazia vizitei pastorale... Astfel, este arătat în mod mai evident acel semn al unității preoțimii, ca și al Bisericii, care este propriu pentru fiecare concelebrare. Se acordă indulgență parțială celor care vizitează cu evlavie o biserică sau un oratoriu în timp ce se face vizita pastorală. Se acordă indulgență plenară celor care, în timpul vizitei pastorale, participă la o funcțiune prezidată de episcop, primesc sfintele sacramente, împlinind condițiile recerute (cf. Enchiridion indulgentiarum, Aliae concessiones, nr. 69). Schiță generală pentru vizita pastorală Pentru vizita pastorală canonică se va ține cont de următoarele: Sâmbăta, vizita va începe la ora 12.00 cu o rugăciune în biserică și cu Angelus. La ora 15.00: dialogul cu părintele paroh și părinții vicari. La ora 16.00: întâlnirea cu consiliul parohial și cu membrii grupului sinodal ori duminică la ora 15.30. La ora 17.00: Liturghie prezidată de paroh, ocazie de sfânta Spovadă, urmând binecuvântarea euharistică sau Vesperele, după caz. Duminica, sfintele Liturghii după programul obișnuit: Liturghia solemnă, pontificală, concelebrată. După Liturghie, episcopul dorește să-i întâlnească pe copii și pe tineri. La ora 15.00: dialog cu părintele paroh referitor la registre și documente (dosarul sinodal) ori întâlnire cu consiliul parohial și sinodal. Participarea la programul liturgic de după-amiază, cu recitarea sfântului Rozariu înaintea sfintei Liturghii. La ora 18.30: încheierea vizitei. Vizitele se pot desfășura și în alte zile ale săptămânii. O astfel de programare specială va fi anunțată din timp. Sperând ca acest eveniment să aducă roade bogate în suflete și în comunități, implor binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor fiilor Bisericii din parohia vizitată. Cu îmbrățișarea și binecuvântarea noastră părintească, 1 ianuarie 2003 Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |