Suceava: Ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea
Duminică, 1 mai 2011, la Suceava, ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea a fost marcată de o celebrare solemnă lângă statuia papei din fața bisericii.
După celebrarea sfintei Liturghii parohiale de la ora 11.00, preoții și credincioșii din Suceava - români, poloni, germani și mulți frați ortodocși - s-au strâns în jurul statuii papei Ioan Paul al II-lea din fața bisericii, în piațeta care-i poartă numele, pentru a marca ziua ridicării lui la cinstea altarelor, printr-o celebrare solemnă, în cadrul căreia s-a cântat imnul de laudă adus Creatorului, "Dumnezeule Preasfânt", în cele trei limbi, s-au rostit rugăciuni prin mijlocirea noului beatificat, s-au aprins lumânări, iar comunitatea polonă a așezat la picioarele statuii o coroană frumoasă de flori.
După cuvântarea rostită de părintele Iosif Păuleț, paroh și decan, în care au fost subliniate darurile minunate cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe acest ilustru papă, s-a intonat solemn "Toată frumoasă ești, Marie", marcându-se astfel evlavia papei către Maica Domnului și începutul lunii mai, lună dedicată de Biserică cinstirii Preacuratei.
A fost o bucurie imensă pentru toți cei adunați, care l-au preamărit pe Dumnezeu și s-au întors la casele lor întăriți în credință.
Preamărit să fie Dumnezeu în veci pentru oamenii mari și sfinți pe care ni-i dă!
A consemnat pr. Iosif Păuleț
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
1 mai: Suceava: Ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea
lecturi: 17.