"Dăruind vei dobândi!" - acesta a fost motoul sub care s-au întrunit peste 1.000 de copii din 25 de parohii sâmbătă, 7 iunie, la Roman. Însoţiţi de animatori (140), de călugări şi călugăriţe, copii mai mici sau mai mari au umplut curtea bisericii încă de dimineaţă. Copiii au participat mai întâi la Liturghia prezidată de pr. Cornel Cadar, asistent spiritual al AC.
La omilie, părintele asistent i-a încurajat pe copii, arătând ce pot dări pentru a deveni cei mai bogaţi oameni: timp pentru Liturghie, pentru rugăciune (în deosebi Rozariul), pentru a participa la sacramente, pentru cateheze..., asemenea copilului din evanghelie care a pus la dispoziţie cinci pâini şi doi peşti cu care Domnul a făcut minunea. Prezent a fost părintele decan Dumitru Farcaş, care i-a salutat pe copii şi pe toţi cei prezenţi. De asemenea, au concelebrat numeroşi preoţi care i-au însoţit pe cei mici. La finalul Liturghiei s-a dat citire şi mesajului Preasfinţitului Petru Gherghel. După-amiază a urmat programul cultural: cântece, jocuri, voie bună. La o parte din program a ajuns şi PS Aurel Percă, episcop auxiliar, care le-a vorbit copiilor şi le-a transmis gândul cel bun...
* * *
Sâmbătă, 7 iunie, a fost pentru comunitatea din Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" o zi de sărbătoare deoarece a găzduit pe cei mai mici membrii ai Acţiunii Catolice.
În cadrul proiectului anual al ACC, Sărbătoarea Copiilor e un punct de referinţă, pentru că entuziasmează membrii săi în a-şi exprima credinţă şi în a se implica în mod activ în viaţa Bisericii.
ACC propune trăirea unei experienţe asociative şi educative prin care aceştia descoperă, îndrumaţi de animatori, valorile Bisericii prin ascultarea cuvântului şi prin slujirea caritativă.
Sărbătoarea copiilor a fost un motiv de bucurie, deoarece a reunit pentru a doua oară, 923 de copii, din 25 de parohii din Dieceza de Iaşi.
Copiii, împreună cu animatorii, au avut posibilitatea să aprofundeze tema întâlnirii "Dăruind vei dobândi!" prin participarea la sfânta Liturghie şi prin programul artistic prezentat de fiecare grup.
* * *
Dragi copii,
Vă felicit pentru participarea la Sărbătoarea voastră care avut loc pe data de 7 iunie 2003, la Roman, în Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus".
Sper ca rodul dăruirii celor cinci pâini şi doi peşti să devină hrană şi pentru prietenii voştri din parohii. Fiecare din noi e un dar mai întâi pentru el şi apoi pentru ceilalţi!
Toate întâlnirile noastre sunt schimburi de daruri şi ne dau ocazia de a ne cunoaşte, de a lega noi prietenii şi de ale consolida pe cele mai vechi. Un prieten e un dar prin mine, nu doar pentru mine, ci şi pentru ceilalţi prin mine.
Isus este prietenul tău, dar prin tine e prietenul tuturor copiilor cu care te întâlneşti.
Aşadar, nu uitaţi: "Dăruind vei dobândi bucuria de a fi prietenii lui Isus!"
Duceţi mesajul întâlnirii mai departe şi... să răsune peste tot:
Vă doresc o copilărie fericită!
Hei copilărie, ACC e bucurie!
Claudia Budău
