Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Trei noi cărți

La Editura "Sapientia" au apărut cărțile: Strategii inovative în predarea religiei, scrisă de Petru Sebastian Tamaș (coordonator), Bioetica, educația și familia, scrisă de Maria Luisa Di Pietro și tradusă în limba română de dr. Gema Bacoanu și pr. Iosif Agiurgioaei și Revoluția biopolitică: alianța nefastă dintre materialism și tehnică, scrisă de Vittorio Possenti și tradusă în limba română de Silvia Zamfir.

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Strategii inovative în predarea religiei, scrisă de Petru Sebastian Tamaș (coordonator). Cartea apare în colecția "Cateheză", în formatul 17Ś24, are 270 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Cred că fiecare profesor sau educator a simțit ce înseamnă a intra în sintonie cu elevii, atunci când, făcând apelul în clasă, i-a privit pe elevi direct în ochi, demonstrând și că îl interesează persoana lor.

Pornind de la acest fapt "banal", putem înțelege cât de importantă este tema relației dintre profesor și elev, cât de vital este modul profesorului de a se face credibil. De multe ori elevii așteaptă de la profesorul lor, mai ales cel de religie, nu atât un "profesionist" în materie de predare, dar mai ales un mod de "a fi", pentru că misiunea unui profesor nu este numai de a atinge obiective didactice sau de a forma o normă didactică, dar mai ales aceea de a intra în relație cu elevul, ajutându-l în drumul lui de formare pentru viață. Este o misiune pe cât de fascinantă, pe atât de complexă și dificilă. Educația se prezintă astăzi ca o misiune complexă, vastă și urgentă. Dacă nu sunt găsite și strategiile cele mai potrivite, în această complexitate există riscul să se piardă din esențial, adică formarea persoanei umane în caracterul ei integru, în special în ceea ce privește dimensiunea religioasă și spirituală.

Educația se prezintă astăzi ca o misiune complexă, provocată de rapidele schimbări sociale, economice și culturale. Misiunea sa specifică rămâne formarea integrală a persoanei umane. Copiilor și tinerilor trebuie să li se garanteze posibilitatea de a dezvolta în mod armonios propriile capacități fizice, morale, intelectuale și spirituale; ei trebuie să fie ajutați să dobândească un simț ridicat de responsabilitate, să învețe folosirea corectă a libertății și să participe activ la viața socială.

Un învățământ care nu ar cunoaște sau ar elimina dimensiunea morală și religioasă în formarea persoanei elevului, ar constitui un obstacol pentru o educație completă, deoarece "copiii și tinerii au dreptul să fie ajutați, fie să evalueze cu conștiință corectă și să accepte cu adeziune personală valorile morale, dar și ajungând să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu cât mai perfect posibil" (Conciliul al II-lea din Vatican, Declarația Gravissimum educationis, 1965) .

Papa emerit Benedict al XVI-lea, vorbind odată profesorilor de religie, a afirmat că "dimensiunea religioasă, într-adevăr, este intrinsecă factorului cultural, deoarece el contribuie la formarea globală a persoanei și permite transformarea cunoașterii în știință de viață". În acest sens, predarea religiei catolice are un rol foarte important, pentru că "școala și societatea se îmbogățesc ca adevărate laboratoare de cultură și de umanism, în care descifrând aportul semnificativ al creștinismului, persoana este abilitată să descopere binele și să crească în responsabilitate, să caute confruntarea și să rafineze simțul critic, să scoată din trecut comori pentru a înțelege mai bine prezentul și să se proiecteze în mod conștient spre viitor" (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat profesorilor de religie catolică, 25 aprilie 2009).

Aduc în memorie și celebrele cuvinte ale sfântului apostol Paul: "M-am făcut totul pentru toți, ca să-i câștig măcar pe unii" (1Cor 9,22). Așa descria apostolul neamurilor activitatea misionară pe care a desfășurat-o. A folosit toată inteligența și toate mijloacele de care dispunea pentru ca un număr cât mare de oameni să ajungă să îl cunoască și să îl iubească pe Cristos, iar apoi să se mântuiască.

Ce frumos ar fi ca peste ani, privindu-și retrospectiv viața, profesorii de religie să-și poată repeta afirmația sfântului Paul, mărturisind că și ei au făcut totul pentru ca elevii pe care i-au avut spre îndrumare să-l cunoască și să-l iubesc pe Cristos, iar apoi să se mântuiască. Și la fel elevii de odinioară să poată privi cu admirație și recunoștință la dascălii care i-au format pentru viață, pentru o profesie, pentru a fi oameni...

Analizată în cheie pedagogică, afirmația sfântului apostol Paul invită profesorul de religie la folosirea, pe de o parte, a întregului arsenal de mijloace, metode și procedee didactice de care dispune didactica modernă, pentru ca toți elevii să îmbrățișeze evanghelia și să o trăiască. Pe de altă parte, sensul afirmației este mult mai complex, acoperind întreaga sferă a personalității profesorului (caracter etc.). Sintagma "strategii inovative în predare" nu se rezumă la registrul metodic, bine conturat din punct de vedere pedagogic, ci include și forța modelatoare a personalității profesorului, precum și o serie întreagă de factori extrinseci mediului școlar, ce exercită un rol determinant în percepția pe care elevul și-o formează cu privire la viața religioasă.

Teoriile psiho-pedagogice moderne insistă asupra faptul că procesul educativ, pentru a fi cu adevărat eficient, trebuie să fie mereu proaspăt, să țină cont de structura psiho-somatică a celui căruia se adresează, să răspundă nevoilor și așteptărilor grupului social, să valorifice la maxim potențialul celui educat și mijloacele teoretice și practice pe care le pun la dispoziție științele moderne. Educația religioasă realizată în mediu școlar nu poate eluda exigențele enumerate mai sus.

Nici o societate și nici o școală nu poate supraviețui pe termen lung și nici nu poate deveni un adevărat "areopag" de cultură și civilizație dacă nu există o minimă preocupare pentru ca ea să formeze în spirit etic adevărați oameni, cu principii, atitudini și comportamente care facă posibilă conviețuirea pașnică și armonioasă între persoane și grupuri diferite, dispuse să se accepte și să fie în competiție în același timp, fără a se anihila reciproc, fără a ajunge la atitudini de fanatism și fundamentalist religios.

Biserica a afirmat și își revendică dreptul de a contribui la formarea copiilor și tinerilor prin propunerea religiei ca disciplină de predat în școală. De altfel, învățământul religios este prezent aproape în toate sistemele scolastice europene, în virtutea rolului pe care fenomenul religios îl are în societate și a modului în care influențează viața socială și cultura fiecărei națiuni.

Considerăm că este nevoie ca disciplina "religie" să aibă loc în curricula școlară, cel puțin ca "un minim necesar". "Minimul necesar" pentru disciplina religie este totuși un patrimoniu deosebit, care poate și trebuie să crească prin contribuția tuturor și din partea tuturor, dascăli și elevi. De aceea conceptul de "religie" se întâlnește cu cel al drepturilor omului, cu cel al capitalului social, al capitalului moral și al capitalului spiritual, la care predarea religiei poate aduce o contribuție validă, fără a se reduce la folclor și fără a se confunda cu fanatismul și fundamentalismul religios. Este de dorit, ca fiecare cetățean al țării să fie format în școală în așa fel încât să poată contribui la progresul material sau spiritual al societății atunci când va ajunge la vârsta maturității.

"Strategii inovative în predarea religiei", este o lucrare care adună roadele simpozionului cu același nume, desfășurat în primăvara anului 2017, sub egida Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli. Manifestarea științifică la care au participat în special profesorii de religie din întreaga Dieceză Romano-Catolică de Iași, precum și reprezentanți ai mediului universitar din țară și străinătate, a fost bine cotată, mai ales din perspectiva acurateței științifice.

Volumul a fost conceput după macheta simpozionului. În partea introductivă, prin intermediul a trei articole, se realizează o abordare a temei din perspective diferite: pedagogică, psihologică și teologică. Gradul înalt de expertiză al autorilor, unii dintre ei reputați profesori universitari, are menirea de a face să pătrundă lumina științelor moderne și în domeniul educației religioase, domeniu așezat adesea, în mod nedrept, la penuria cercetării științifice.

Articolele elaborate pentru cele două secțiuni ale simpozionului, "Metode și procedee de organizare a predării și învățării la religie" și "Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor", sunt rodul experienței didactice a câteva zeci de profesori, în special de religie, care au dorit să ofere expertiza lor ca suport pentru o înțelegere globală a procesului educativ, cu referință la strategiile didactice moderne. Deși, din perspectiva acurateței psiho-pedagogice, articolele sunt perfectibile, ele reprezintă un plus valoare dacă ne raportăm la faptul că vin din zona unei discipline considerată adesea "cenușăreasa disciplinelor școlare" sau o "pseudoștiință". Dorința de a împărtăși experiența didactică și de a deschide noi orizonturi pentru o educație religioasă de calitate consider că sunt argumente suficiente pentru a justifica acest demers editorial.

Un cuvânt de prețuire adresez celor care au trudit la organizarea evenimentului și la editarea acestui volum. Amintesc aici Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școală din Dieceza Romano-Catolică de Iași, Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Universitatatea "Al.I. Cuza" Iași (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; Facultatea de Teologie Romano-Catolică), Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" Iași etc.

Exprim totodată un cuvânt de pioasă recunoștință doamnei prof. dr. Mariana Georgeta Purțuc, care la un an de la organizarea evenimentului a plecat spre Casa Tatălui. Având o carieră didactică de excepție, a folosit toate resursele intelectuale și umane de care dispunea pentru ca educația religioasă să fie realizată la cele mai înalte standarde. Tema simpozionului și a celor două secțiuni sunt marca personalității ei. Profesoara Mariana Purțuc a moderat ea însăși secțiunea "Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor".

Dumnezeu să facă rodnică munca tuturor profesorilor, iar la sfârșitul vieții fiecare să poată spune împreună cu sfântul Paul: "M-am făcut totul pentru toți, ca să-i câștig măcar pe unii!" (1Cor 9,22)

PS Aurel Percă,
episcop auxiliar de Iași

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Bioetica, educația și familia, scrisă de Maria Luisa Di Pietro și tradusă în limba română de dr. Gema Bacoanu și pr. Iosif Agiurgioaei. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", în formatul 17Ś24, are 250 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

În ciuda primilor pași făcuți în lumea academică și medicală, bioetica a interesat foarte repede și lumea învățământului, cu care împărtășește finalitatea, conținuturile și provocările.

Finalitatea: dacă scopul bioeticii este de a identifica valori și norme pentru acțiunea umană în intervenția tehnoștiințelor asupra vieții umane și asupra biosferei, iar scopul educației îl reprezintă intenția și formarea în ceea ce conferă demnitate acțiunii umane sau valori, era inevitabil de a nu se întâlni în căutarea comună a valorii și a sensului.

Conținuturi: temele proprii ale bioeticii (tutela ființei umane; semnificația vieții și a morții; creația; familia; solidaritatea) nu pot să nu facă parte integrantă și dintr-un proiect educațional. Este vorba, de fapt, de chestiuni de o așa importanță pentru soarta umanității, că necesită să fie abordate cu continuitate și competență și să facă parte din momente de formare pentru a oferi instrumente de evaluare a acțiunii.

Provocări: reflecția bioetică s-a născut ca răspuns la teama că progresul științific și schimbarea contextului cultural ar putea afecta umanitatea și ecosistemul, punând în pericol însăși existența; urgența de a educa în probleme de viață vine din conștientizarea că reducerea educației doar la informare a privat noile generații de căutarea "adevărului", adevărata rațiune de sinteză dintre libertate și responsabilitate: "A face ceea ce vreau - scrie Spaemann - e fundamental pentru libertate, însă și mai important este a putea dori, și tocmai în sensul de a ști de ce fac ceea ce fac".

Referirea la "adevăr" este esențială într-un discurs asupra vieții și asupra educației: nu în ultimul rând, renunțând la căutarea adevărului - și în particular a adevărului asupra Omului -, apare riscul de a fi confruntat, pe de o parte, cu comportamente și alegeri reductive umane și, pe de altă parte, cu forme de tergiversări și de pur arbitrar sau de demisie și de scepticism periculos.

Care adevăr despre om? Aceasta este o problemă serioasă și decisivă: pentru că numai dacă sunt identificate caracteristicile proprii ale Omului sau ceea ce determină natura și demnitatea sa, este în măsură să orienteze eforturile educaționale. "A educa" și "a forma" sunt cuvinte care etimologic se referă la un scop (primul) și la o formă (al doilea): Omul le găsește pe ambele scrise în el însuși și drumul pe care trebuie să-l parcurgă nu poate să nu fie conform cu aceste lucruri. Nu putem nega ceea ce suntem: a renunța la pretenția anumitor adevăruri despre Om înseamnă a renunța la a educa.

Prima căreia îi este adresată sarcina educațională este - chiar cu toate dificultățile inegalabile - familia; și în familie, părinții. Pe de altă parte, așa cum se menționează la punctul 16 din Scrisoarea către familii, părinții "sunt primii și principalii educatori ai propriilor copii și au chiar și în acest domeniu o competență fundamentală: sunt educatori pentru că sunt părinți". Familia, ca loc al procreării, al primirii și al asistenței, oferă toate ingredientele necesare pentru a educa, și mai ales pentru a educa la viață. Alegerile procreative, precum și dimensiunea biologică a filiației, dificultatea de a se confrunta cu boala și cu procesul pierderii amplifică domeniul de reflecție și determină familia să se confrunte și cu provocările unei societăți ce are un raport mereu tot mai ambivalent cu viața. De la refuzul vieții (recurgerea la avortul chirurgical sau chimic; căutarea unei "contracepții" tot mai sigure și abortive) până la cererea vieții prin metode de fecundare artificială. De la eliminarea vieții "inutile" prin alegerea avortului selectiv și a eutanasiei la disprețul vieții care este pusă în pericol de comportamente riscante pentru ei înșiși și pentru alții.

Familia - de fapt - valorizează viața, contribuie la promovarea unei culturi a vieții, sărbătorește viața în cotidian, se află în serviciul tuturor membrilor, mai ales al copiilor, bătrânilor sau bolnavilor. Este vorba de o sarcină importantă, care necesită competență și capacitate de informare și formare nu numai din partea familiei, însă mai ales din partea tuturor celor care sunt implicați în studiul - chiar înaintea problemelor individuale - adevărului despre Om, căsătorie și familie.

Acest volum, ce vrea să fie o contribuție la reflecția asupra bioeticii, educației și asupra familiei, tratează - pe lângă aspectele meta-eticii (nașterea bioeticii, identitatea bioeticii; etica și antropologia în dezbaterea bioetică) - câteva teme speciale (avortul, fecundarea artificială, viața manipulată: de la embrioni supranumerari la clonare; familia și genetica; familia și sănătatea; transplantul de organe; familia și gestionarea bolnavului grav). Cu o atenție particulară pentru două domenii ale intervenției educaționale: sănătatea (educația pentru sănătate în familie) și sexualitatea (sexualitatea umană: aspecte culturale, antropologice și etice). Pentru a simplifica înțelegerea textului, a fost inserat un lexicon al termenilor științifici utilizați.

Maria Luisa Di Pietro

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Revoluția biopolitică: alianța nefastă dintre materialism și tehnică, scrisă de Vittorio Possenti și tradusă în limba română de Silvia Zamfir. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", în formatul 14Ś20, are 210 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Secolul al XX-lea a fost secolul totalitarismelor, al democrației și al impactului științei tehnice asupra omului. Secolul al XXI-lea pare și mai profund marcat de aceasta din urmă și de rapiditatea cu care evoluează, în special biotehnologiile, care au ajuns să influențeze cursul istoriei chiar mai mult decât economia. Istoria se precipită ca o avalanșă și noi ne chinuim să ținem pasul cu ea.

Acestea și multe alte noi posibilități biotehnologice arată că suntem chemați să luăm hotărâri în condiții vitrege și incerte și că nu putem s-o facem în mod adecvat decât în baza unei idei concrete și exigente despre ființa umană, care nu poate fi sacrificată unui mit al progresului și schimbării prost înțeles. Rămâne esențial să înțelegem că tehnica este un proiect uman, care izvorăște la convergența dintre cunoaștere și putere, și nu un destin provenit de aiurea. Prin provocarea adusă de biotehnologii reapar concepția despre om, categoria de persoană și problema umanismului. Acesta din urmă este în criză astăzi nu doar din cauza folosirii disproporționate sau hazardate a biotehnologiilor, ci, poate chiar mai mult, din cauza contaminării cu un naturalism scientist care intenționează să elimine excepția umană, considerată o moștenire fără temei și irelevantă, prin readucerea omului la stadiul de animal. Nu se poate replica pe măsură unei asemenea provocări atât timp cât abandonăm conceptul de natură umană și ne predăm unor culturi istoriciste, marcate de categorii "slabe", postmetafizice, care înțeleg ființa umană doar ca pe o expresie naturalistă ceva mai elevată a devenirii cosmice.

Revoluția biopolitică: în titlul cărții se insinuează dilema despre biopolitica contemporană și șansele ca aceasta să se mențină pe calea umanismului și a respectării omului; sau poate, dimpotrivă, ne va conduce către Biopower, antiumanism sau vreo versiune a Minunatei lumi noi preconizate de A. Huxley. Această nouă instanță își pune problema dacă există un statut al vieții umane (de la concepție) ce trebuie recunoscut și respectat, în ciuda pluralității de răspunsuri ale filosofiei morale despre ce este viața bună. Atestarea statutului vieții umane devine principala problemă bioetică și biopolitică, fiindcă astăzi este amenințată nu doar etica, ci și înțelegerea fundamentală a omului, din ce în ce mai strâmtorată de teza materialistă.

Revoluția tehnologiilor biomedicale, care presupune un control din ce în ce mai strict al scopurilor ultime și al proceselor vitale, induce schimbări semnificative la nivelul criteriilor de bază care, timp de epoci întregi, au marcat înțelegerea umanului și cultura. Sunt urmărite în special două obiective: a transforma ideea de ființă umană pentru a o reduce, în mare măsură, la elemente biologice; respectiv, a trece de la etica tradițională la o nouă etică, ce nu mai e bazată pe valori morale absolute, cu caracter deontologic, ci pe o etică tipic utilitaristă, fără deontologie. Prin această dublă mișcare își pune amprenta în Occident procesul de secularizare, încă în rapidă desfășurare, care implică o mutație în modul de a înțelege omul și umanismul. În opinia mea, elementul cel mai semnificativ în gestionarea noilor provocări este cel antropologic, care va fi prioritar pentru noi, mai ales că în cazul multor bioetici și biopolitici contemporane ceea ce cu adevărat lipsește sau este redusă la minimum e antropologia. E vădit că rămâne o diferență de netrecut între o antropobioetică materialistă, cu o oarecare formă de funcționalism, și o antropobioetică ce recunoaște că ființa umană este dotată cu spirit și poate să spună: non omnis moriar.

O altfel de abordare metodologică și un alt fel de conținut se întâlnesc în acele bioetici și biopolitici, deseori autodefinite drept "laice", unde punctul de plecare este stabilit undeva mai la suprafață, pe baza premisei - nu întotdeauna declarată, dar prezentă în subtext - că antropologia de referință este cea materialist-funcționalistă, într-una dintre variantele sale. Asemenea puncte de vedere doresc să întruchipeze o instanță umanistă mult prea selectivă, centrată, în bună măsură, pe libertatea de autodeterminare a individului. Acestora le lipsește, în general, o adecvată aprofundare antropologică, omisă nu rareori cu nonșalanță în favoarea utilitarismului etic și a tezei materialiste, și nu țin cont de necesitatea unei conceptualizări antropologice, principala problemă, așa cum am amintit, a bioeticii și biopoliticii. Mult așteptata naștere a unei noi civilizații biomedicale nu poate rezulta doar dintr-o reformă etică.

Esența argumentului propus aici este că exigența filosofică e de un semnificativ ajutor pentru a dimensiona etic și biopolitic rezultatele și evoluțiile biotehnologiilor și, desigur, pentru a aprofunda noțiunea de persoană, de natură umană, de umanism. În aceste domenii se dovedește la fel de important sprijinul religiei, așa cum ne demonstrează o îndelungă tradiție. Elementul religios nu poate fi eliminat din accesul la persoană, la demnitate, la discernământul binelui și răului. Altfel spus, pentru a ne deosebi de materialismul evoluționist, de secularismul libertar și de biopolitica ce derivă din acestea, trebuie să ne mișcăm pe un teren unde filosofia omului și inspirația religioasă pot colabora.

Nu-mi rămâne decât să ilustrez pe scurt conținutul volumului, care nu este nici manual, nici tratat de biopolitică, ci o reflecție asupra câtorva puncte pe care le consider semnificative în cadrul conexiunii dintre umanism și biopolitică. Cartea constă din șapte capitole: în primul se aprofundează problema dificultăților actuale ale umanismului, riscurile dezumanizării sale și factorul de rezistență reprezentat de noțiunea de persoană. Aceste teme sunt într-un anumit fel reluate în al treilea capitol, care tratează despre dificultățile proiectelor etice întemeiate pe un secularism șlefuit, despre aportul religiei în sfera publică și despre paradigme în bioetică. Cel de-al doilea reprezintă o reflecție despre conceptul polivalent de viață și schițează cadrul biopoliticii diferențiate de birocrație. Al patrulea se confruntă cu conexiunea dintre tehnică și biopolitică și pune întrebarea dacă există cu adevărat un imperativ necondiționat pentru recursul la tehnică, privită ca moașa unui antidestin, pentru a discuta apoi, pe scurt, teme precum eugenia și ingineria genetică. În al cincilea capitol atenția este îndreptată spre caracteristicile de fond ale dezbaterii biopolitice în sfera publică, cu specială aplecare asupra problemei decisive a embrionului uman, asupra dilemei dacă acesta e un individ uman deplin ori nu și asupra tipului de protecție de care are nevoie. Ultimele două capitole privesc o altă mare problemă biopolitică, cea a "sfârșitului vieții", care, precum cea a embrionului, este astăzi discutată oriunde, cu expuneri despre delicata temă a dispunerii ori nedispunerii de viață, iar în cele din urmă, abordez problema sinuciderii așa cum a fost înțeleasă în diferite momente și la autori importanți ai tradiției filosofice. Închei cu o scurtă concluzie.

Vittorio Possenti

*

Strategii inovative în predarea religiei
Petru Sebastian Tamaș (coordonator), Ed. "Sapientia", 2020, 270 p., 17Ś24 cm, ISBN 978-606-578-389-8, 25 lei

Bioetica, educația și familia
Maria Luisa Di Pietro, Ed. "Sapientia", 2019, 250 p., 17Ś24 cm, ISBN 978-606-578-385-0, 25 lei

Revoluția biopolitică: alianța nefastă dintre materialism și tehnică
Vittorio Possenti, Ed. "Sapientia", 2020, 210 p., 14Ś20 cm, ISBN 978-606-578-388-1, 20 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 2056.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat