A apărut revista "Lumina creştinului" pe luna noiembrie 2017

Luna noiembrie aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creştinului". Revista a ajuns la numărul 11 (335) al celui de-al XXVIII-lea an, din seria nouă.

Prima copertă prezintă un detaliu din lucrarea "Ultima cină" a lui Giotto, care se află la Padova în capela Scrovegni.

După episodul al X-lea al rubricii "Emanuel: Dumnezeu este cu noi în toţi sfinţii săi", din pagina a doua, urmat de rubrica "Mesaj terezian - Sfânta naivitate a Terezei", în pagina a treia avem scrisoarea pastorală intitulată "Anul tinerilor", semnată de păstorul diecezei, PS Petru Gherghel. În cuprinsul scrisorii, Excelenţa sa vorbeşte despre importanţa şi misiunea pe care o au tinerii în cadrul Bisericii. Biserica îşi pune mare încredere în entuziasmul şi energia tinerilor, care au o misiune specială, aceea de a vesti evanghelia iubirii şi a slujirii. Tinerii sunt valoarea inestimabilă pentru omenire şi pentru Biserică. Preasfinţitul adresează tuturor tinerilor invitaţia călduroasă de a privi cu mult curaj şi speranţă către sinodul pe care Biserica îl pregăteşte pentru anul 2018 şi care îi are în atenţie pe tineri.

Luna noiembrie marchează sfârşitul anului jubiliar dedicat centenarului apariţiilor de la Fatima. La pagina 5, pr. Adrian Blăjuţă, în articolul său, ne vorbeşte despre evenimentele cele mai importante care au avut loc în acest an jubiliar în Dieceza de Iaşi. În Biserica locală, anul jubiliar s-a celebrat în perioada 13 mai - 13 octombrie, după cum a stabilit Conferinţa Episcopilor din România. În fiecare zi de 13 a lunii, creştinii şi-au putut arăta devoţiunea pe care o au către Fecioara Maria, venerând statuia sau icoana Reginei Rozariului, recitând rozariul, rugăciunea jubiliară de consacrare, precum şi alte rugăciuni jubiliare pentru papa şi pentru pace în lume.

Un interviu cu pr. Petru-Sebastian Tamaş, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară, poate fi lecturat la paginile 6-7. Interviul, intitulat "Am învăţat să transform catedra în altar", ne indică rolul pe care îl are oficiul condus de Sfinţia Sa, care este situaţia liceelor catolice, câţi elevi învaţă în aceste licee, precum şi ce anume diferenţiază un o şcoală catolică de una laică.

Anul acesta, la 11 octombrie, s-au împlinit 25 de ani de când a fost publicat Catehismul Bisericii Catolice. Este rodul a peste şase ani de muncă, realizată prin colaborarea mai multor teologi catolici. Textul original a fost publicat în limba franceză la 11 octombrie 1992, ediţia tipică în limba latină la 8 septembrie 1997, iar traducerea în limba română a apărut în anul 1993, fiind a patra limbă în care a fost tradus textul documentului. Mai multe puteţi citi în pagina 9 a revistei, într-un articol realizat de pr. Adrian Blăjuţă.

Un articol despre campania "40 de zile pentru viaţă", scris de Raluca Cocuţ, puteţi să-l găsiţi la pagina 10, iar la pagina următoare se află un articol despre sfinţirea bisericii din Fântânele (Vechi). În pagina "Mesajul sfinţilor", dr. Dănuţ Doboş are un articol intitulat "Fericitul Anton Durcovici, biograful papei Pius al XI-lea". La pagina "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu are un articol despre sanctuarul de la Aglona, cel mai mare sanctuar din Letonia. La pagina 14 găsim articolul "Unde am ajuns", în care pr. Felician Tiba relatează despre referendumul pentru familie ce va avea loc în viitorul apropiat. Totodată pot fi regăsite rubricile "Pentru copii", unde se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei".

În rubrica "Misiuni", puteţi citi un interviu cu pr. Alexandru Balaţchi în care vorbeşte despre experienţa sa pastorală din parohia San Bartolome din Palestina, Ecuador. În rubrica "În apărarea sănătăţii", dr. Bianca Hanganu prezintă pericolele sezonului rece, printre care se numără Hipotermia. De câte feluri este aceasta şi cum o putem combate, mai multe detalii la pagina 24, în articolul detaliat. Mai multe ştiri pe scurt din viaţa Bisericii universale, dar şi din cea locală, pot fi găsite la paginile 21-23. Pagina 25, "Poşta redacţiei", oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă şi explicaţia oferită de pr. Alois Bulai la întrebarea "În ce constă moartea cea de-a doua?" (cf. Ap 20,14). Dintre noutăţile editoriale, pe care le puteţi descoperi la pagina 26, amintim apariţia Calendarului romano-catolic 2018, Agenda liturgică 2018 şi calendarul "Cinci pâini de orz" 2018.

Vă invităm să citiţi revista "Lumina creştinului" pentru a cunoaşte viaţa Bisericii
şi pentru a vă hrăni din punct de vedere spiritual!

Alin-Corneliu Sabău

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creştinului" şi la celelalte publicaţii ale Editurii "Presa Bună" consultaţi pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creştinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXVIII, nr. 11 (335), noiembrie 2017, 1,5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro