Pildeşti: Despre milostivire şi iubire la ziua de reculegere pentru familii

Duminică, 6 aprilie 2025, a avut loc la Liceul "La Salle" din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii, un binecuvântat timp de pregătire pentru sărbătoarea Învierii, iar predicator a fost pr. Lucian Horlescu, OFMConv.

Să-l lăudăm pe Domnul pentru că este bun, pentru că veşnică este îndurarea lui. El cu iubire astăzi ne-a adunat din nou, pentru că veşnică este îndurarea lui. Acesta este ecoul Psalmului 136 (Îndurarea Domnului este veşnică), pe care l-am rostit împreună la începutul zilei de reculegere. O minunată ambientare care ne-a introdus în tematica zilei: "Milostivire şi iubire", pregătită de pr. Lucian Horlescu.

Nu ştiu cât vorbim astăzi despre milostivire! Probabil atunci când ne aflăm în situaţii dificile şi avem nevoie de ea. Dar e totdeauna mai greu când trebuie să o oferim, suntem mai reţinuţi, nu avem curaj sau pur şi simplu am devenit prea ocupaţi, grăbiţi sau mai insensibili şi indiferenţi.

Fii tu primul care poate să fie diferit! Să primeşti şi să oferi milostivirea şi iubirea. Acesta ar fi mesajul zilei.

Milostivirea şi iubirea sunt inseparabile, spunea pr. Lucian, şi avem atâtea exemple în Biblie care ne vorbesc despre implicarea constantă şi fidelă a lui Dumnezeu faţă de omul greşitor şi fragil. De la Iob, David sau Petru, până la cel mai suprem act de milostivire a lui Isus Cristos (Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!). Sunt exemple care ne amintesc că avem nevoie de această iertare şi milostivire a lui Dumnezeu, dar şi că noi, la rândul nostru, trebuie să ne iertăm unii pe alţii.

Putem experimenta milostivirea şi putem creşte în acest sens parcurgând un drum al convertirii zi de zi: acceptând fragilitatea noastră şi practicând reconcilierea (spovada); exersând recunoştinţa faţă de iubirea lui Dumnezeu şi oferind milostivire şi iertare; practicând examenul de conştiinţă constant şi privind la exemplul sfinţilor.

După ce am avut posibilitatea de a reflecta la nemărginita milostivire a lui Dumnezeu sau de a simţi concret binecuvântarea şi iertarea prin sacramentul reconcilierii, ne-am adunat împreună la masa cuvântului şi a Euharistiei pentru ca să primim hrană spirituală pentru drum, ca mai apoi să fim capabili să o oferim celor pe care îi întâlnim pe cale.

"Acela dintre voi care se ştie fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" este fraza din evanghelie care ne-a lăsat în tăcere. Isus prin acest pasaj, spunea părintele la predică, aduce o noutate în modul nostru de a ne relaţiona cu ceilalţi. Pentru că, asemenea fariseilor, uneori ne asumăm şi noi postura de judecător. Dar noi, aşa cum a făcut Isus, putem să ne înduplecăm propria inimă şi să oferim iertarea, o nouă şansă celui căzut, celui aflat la periferie sau celor care nu se află pe lista preferaţilor noştri. Singurul act de dreptate pe care îl putem face în acel moment este iertarea. Să nu fim de acord cu păcatul, dar să blocăm ceea ce aduce moarte în viaţa celuilalt.

În sintonie cu mesajul evangheliei, o familie a pregătit mai multe pietre pe care le-am aşezat lângă altar la Sfânta Liturghie. Sunt pietre cu chipuri zâmbitoare pe care le-am luat cu noi acasă la sfârşitul zilei. Un simbol care să ne amintească atunci când se întâmplă şi suntem pe punctul de a ridica piatra şi de a o arunca spre unul dintre semenii noştri, să ne schimbăm optica: să nu rănim, să nu judecăm, să corectăm cu delicateţe. Fii tu primul care poate să fie diferit!

Despre Legea Iubirii pe care Isus a sintetizat-o în întreaga sa viaţă ne-a vorbit părintele Lucian în cea de-a doua meditaţie. Este suficient să-l lăsăm pe el să vorbească. Este de ajuns să parcurgem elogiul iubirii (1Cor 1-3) şi vom conştientiza că toate sunt inutile dacă nu sunt făcute cu iubire şi din iubire. Şi dacă vom înţelege cu adevărat caracteristicile iubirii (1 Cor 13, 4-7), probabil că viaţa noastră ar căpăta un alt sens şi lumea în care trăim ar fi diferită.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest timp de har petrecut împreună! Mulţumim părintelui Lucian pentru însoţirea sa spirituală pe tot parcursul acestui an pastoral şi Fraţilor Şcolilor Creştine pentru găzduire. Mulţumim de asemenea pentru prezenţă părintelui vicar Iştoc Cristian şi părintelui paroh Ionel Roşu pentru că susţine mereu astfel de iniţiative.

Tuturor vă dorim din toată inima sărbători pascale binecuvântate!

Gabriela Martişcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 aprilie: Pildeşti: Despre milostivire şi iubire la ziua de reculegere pentru familii