Traian: Zi de reculegere pentru personalul socio-medical din Dieceza de Iaşi
Sâmbătă, 9 martie 2024, la Centrul de spiritualitate "Gaudium et Spes" din Traian (NT), a avut loc o zi de reculegere la care au participat 57 de persoane care activează în diferite asociaţii, fundaţii şi alte structuri socio-caritative şi medicale din Dieceza de Iaşi.
Ghidul spiritual al grupului a fost părintele Daniel Budău, director adjunct al Centrului Medical Barticeşti şi membru în Consiliul Director al Fundaţiei Medicală "Speranţa Bolnavilor". De asemenea, au mai fost prezenţi părintele Mihai Gălăţanu, responsabil cu Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară, şi părintele Claudiu Doboş, capelan pentru spitalele din Bacău.
Programul zilei a fost compus din meditaţii, recitarea Rozariului, spovezi, Sfânta Liturghie, reflecţii personale şi Calea sfintei cruci, parcurgerea celor 14 staţiuni, care ne-au dat ocazia să reflectăm mai îndeaproape la patimile şi suferinţele lui Isus.
În cadrul acestei reculegeri, părintele Daniel Budău a propus pentru prima meditaţie un text din Cartea Regilor, referitor la vindecarea lui Neeman de către profetul Elisei, care ne-a ajutat să conştientizăm mai mult rolul nostru pe care îl avem faţă de cei aflaţi în suferinţă. Istoria lui Naaman ne aminteşte că fiecare dintre noi are o misiune, pe care trebuie să o practice cu umilinţă şi smerenie pentru a primi răsplata adevărată, care constă în bucuria, pacea şi mulţumirea inimii noastre.
La a doua meditaţie, părintele Daniel ne-a invitat să reflectăm la două modele de sfinţenie demne de urmat şi anume, Sfântul Ioan Bosco şi Sfântul Dominic Savio, care au reuşit să impresioneze prin calităţile lor umane şi spirituale. Asemenea acestor doi sfinţi suntem şi noi chemaţi să continuăm să slujim împreună pentru binele celor săraci, bolnavi şi marginalizaţi, cu multă perseverenţă şi maturitate.
Mulţumim tuturor celor care au participat la această zi de reculegere, care ne-a ajutat să ne pregătim mai bine pentru solemnitatea Învierii Domnului, reconştientizând şi reînsufleţind slujirea noastră cotidiană.
Dumnezeu să binecuvânteze tot efortul părintelui Felician Tiba care a fost o gazdă primitoare şi generoasă, contribuind la reuşita şi frumuseţea acestei zile.
Loredana Dămoc,
coordonator diecezan
Programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu"
Caritas Iaşi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
9 martie: Traian: Zi de reculegere pentru personalul socio-medical din Dieceza de Iaşi