Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Întâlnirea Consiliului Național al Uniunii Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" din România

În ziua de 30 aprilie 2022 a avut loc la Iași, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Consiliul Național al Uniunii Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" din România.

Au participat președinți din Dieceza de Timișoara (Bocsa), Dieceza de Oradea, Dieceza de Iași (Adjudeni, Roman, Târgu Frumos, Bălțați, Iași, Tomești, Huși), Arhidieceza de Alba Iulia (Miercurea Ciuc), Eparhia de Maramureș (Turț) și Arhidieceza de București (Drobeta Turnu Severin, București, Câmpulung Muscel).

În deschiderea întâlnirii, prin rugăciunea vincențianului, a fost invocat Duhul Sfânt ca să reverse darurile sale pentru a avea o întâlnire rodnică.

Salutul de bun venit al doamnei Maria Herciu, președinta asociației gazdă, a fost urmat de cuvintele pline de înțelepciune ale monseniorului Benone Farcaș, parohul comunității. Sfinția Sa a comparat misiunea Bisericii, în general, și misiunea vincențianului, în special, cu o pasăre ale cărei aripi - spirituală și caritativă - trebuie să bată împreună și să se susțină reciproc.

Părintele Petru Păuleț, paroh de Câmpulung Muscel și asistentul spiritual al uniunii, a ținut conferința "Vincențienii în practicarea umilinței". Prin exemple și comparații bine alese, Sfinția Sa a arătat importanța practicării acestei virtuți, "sora mai mică a iubirii" care a "umplut cerul cu îngeri și oameni buni". Uriașul și mândrul Goliat a fost învins pentru că David a mers în fața lui "în numele Domnului". Este o provocare ce continuă și astăzi, iar vincențienii fac față uriașilor moderni atunci când văd în chipul celor aflați în nevoi chipul lui Cristos: "Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi ați făcut" (Mt 25,40).

Sfânta Liturghie celebrată de părintele Petru Păuleț - paroh de Câmpulung Muscel și concelebrată de părintele Iosif Iacob - director Caritas Iași, de părintele Remus Ghiran - paroh de Turț (parohie greco-catolică), de părintele Ștefan Ciubotaru - paroh de Huși și de Monseniorul Benone Farcaș - paroh al Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" Iași a fost centrul și încununarea primei părți a întâlnirii. La predică, părintele Păuleț a subliniat din nou necesitatea îmbinării rugăciunii cu slujirea, a spiritualității cu caritatea. Cântarea liturgică a fost susținută de domnul organist Ciprian Hușanu.

După prânzul oferit cu multă dragoste de gazde a urmat partea a doua a întâlnirii.

Doamna Ana Doboș, președinta Uniunii, a prezentat situația statistică în care a amintit asociațiile ce activează în România, numărul membrilor, numărul persoanelor ajutate, precum și principalele activități desfășurate.

Doamna Marilena Bartic, responsabilă cu proiectele în zona Europa 2, a prezentat proiectele desfășurate sau aflate în curs de derulare din perioada 2019-2022, precum și diferite oportunități de accesare a unor fonduri externe.

Au urmat discuții referitoare la Statutul Uniunii, precum și adaptarea la noile cerințe internaționale. Președinții prezenți au pus accentul pe necesitatea revitalizării vocației de vincențian. Pentru aceasta președinta a propus o sesiune de formare în august, la Slănic Moldova, unde sunt invitați vincențieni din toată țara.

Întâlnirea s-a încheiat printr-o rugăciune de mulțumire cu multă speranță pentru activitatea de slujire a aproapelui.

Mulțumim vincențienilor din conferința gazdă pentru primirea călduroasă și tuturor vincențienilor pentru efortul făcut pentru a fi prezenți la această întâlnire.

Prin mijlocirea Sfântului Vincențiu de Paul și a Fericitului Frederic Ozanam ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea putere și dorință în a face bine.

Angela Dumea,
Conferința "Coborârea Sfântului Duh" Adjudeni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 aprilie: Iași: Întâlnirea Consiliului Național al Uniunii Asociațiilor Caritative "Sfântul Vincențiu de Paul" din România


 

lecturi: 581.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat