Amintind ziua Pro Orantibus din data de 21 noiembrie, dedicată comunităţilor călugăreşti de viaţă claustrală sau de clauzură, în comemorarea "Prezentării la templu a Preasfintei Fecioare Maria", Benedict al XVI-lea a spus că acestea, prin viaţa lor ascunsă de rugăciune şi de convertire a inimii, sunt o prezenţă indispensabilă în Biserică şi în lume şi a implorat pentru ele noi vocaţii îndemnând la susţinerea acestor mănăstiri.
Cunoaştem că cea mai antică formă de viaţă contemplativă, ce poate fi întâlnită şi astăzi, este cea iniţiată de sfântul Benedict, întemeietor al monahismului occidental, care a adus monahismul apărut în Orient, împreună cu sfinţii Pahomie, Anton Abate şi alţii. Astăzi, orice mănăstire constituie în lume un centru de spiritualitate pentru cel ce doreşte o întâlnire mai profundă cu Dumnezeu. Timid şi anevoios, comunităţile de viaţă contemplativă încep să ia naştere şi la noi, în România.
Sora de viaţă contemplativă este o persoană normală, pătrunsă şi învinsă de iubirea lui Cristos. Nedorind nimic şi pe nimeni altcineva în afară de el, îl caută asiduu în simplitatea vieţii cotidiene, contemplându-l în tot şi în toţi sub aparenţe diverse şi contradictorii. A trăi în singurătatea mănăstirii, dar unită cu toţi prin rugăciune şi prin respectarea unei reguli monastice împreună cu celelalte surori, pe care aceeaşi iubire a lui Cristos le-a chemat înseamnă a avea privirea îndreptată spre realităţile veşnice, în ciuda limitelor impuse de fragilitatea umană. Prin lectura constantă a Cuvântului lui Dumnezeu, ea devine mai capabilă să interpreteze semnele timpului şi să primească în rugăciunile ei durerile şi necesităţile celor ce păşesc pragul mănăstirii.
Sora de viaţă contemplativă, veghind permanent în rugăciune, grăbeşte pentru toţi fraţii aurora unei lumi noi în care, după cunoscuta expresie a papei Paul al VI-lea, "civilizaţia iubirii" va triumfa într-o societate în care pare să prevaleze violenţa şi ura, deoarece Cristos a spus: "Nu vă temeţi! Eu am învins lumea!". Prin însăşi existenţa lor consumată în linişte pentru Cristos, persoanele chemate la viaţa contemplativă pot fi motiv de consolare, de iertare, de pace, şi de comuniune pentru umanitatea rătăcită, răscolită de războaie, de terorism şi de răul care se prezintă sub varii forme, din ce în ce mai tentată de o cultură a morţii.
Ziua surorilor este în mod armonios scandată de două principale ocupaţii: rugăciunea şi munca (Ora et labora). Preeminenţa este dată lui Dumnezeu care doreşte ca rugăciunea - Opus Dei - să aibă locul privilegiat în viaţa călugărului. Cu toate acestea, nu este neglijată nici importanţa muncii făcută în spirit de slujire, cu seriozitate şi responsabilitate.
Prin vocaţia ei, sora de viaţă contemplativă a înţeles şi doreşte tot mai mult să proclame primatul lui Dumnezeu în lume. Aceasta se demonstrează prin darul pe care îl face prin ea însăşi, lăsând totul, dezlipindu-se de toate formele lumeşti ale vieţii pentru a căuta absolutul, esenţialul. Ea este în aşa fel prinsă de iubirea lui Cristos, încât nu mai doreşte nimic altceva. Aceasta echivalează cu o mărturie de credinţă care spune lumii, tuturor, că Dumnezeu singur este suficient, că doar Cristos este totul. Iată utilitatea monahismului: se spune de multe ori că viaţa monastică nu este utilă, în sensul că nu realizează opere concrete. Însă datorită gratuităţii specifice este de maximă utilitate, pentru că viaţa unei surori de viaţă contemplativă devine un exemplu viu pentru omul de astăzi. Le spune de fapt tuturor cât valorează viaţa sa, în relaţie cu scopul său final: Dumnezeu. Viaţa în Cristos fiind idealul cel mai profund de atins, cine trăieşte numai pentru el atinge maximul de perfecţiune. Pe scurt, sora de viaţă contemplativă vrea să amintească tuturor oamenilor că, dedicându-se lucrurilor vremelnice, nu trebuie să uite scopul ultim al vieţii.
În încheiere dorim să ne rugăm pentru tinerii de astăzi, care, supuşi fiind ritmurilor frenetice şi stresante ale vieţii, solicitaţi de atâtea atracţii necreştine, să poată simţi pe de altă parte şi atracţia unei vieţi dăruite total lui Cristos, viaţă aparent inutilă deoarece este ascunsă, dar nu mai puţin preţioasă.
Surorile Benedictine,
Mănăstirea "Maica Unităţii" din Viişoara
