Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale (1 iunie 2025) - colectă pentru Radio ERCIS FM

Duminică, 1 iunie 2025, va fi Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale (a 59-a). În parohiile din Moldova se vor face rugăciuni speciale pentru cei care sprijină şi beneficiază de mijloacele de comunicare socială. În acelaşi timp este o ocazie de a sprijini vestirea Cuvântului prin toate mijloacele. Colecta de anul acesta va fi direcţionată pentru susţinerea financiară a proiectelor Oficiului pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în special pentru funcţionarea şi dezvoltarea Radioului ERCIS FM, radioul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. La Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, vom marca această zi la Sfânta Liturghie de la ora 18.00, prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi.

"Împărtăşiţi cu blândeţe speranţa care se află în inimile voastre (cf. 1Pt 3,15-16)" este mesajul lăsat de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale de anul acesta. Într-un timp marcat de războaie manifestate şi prin cuvinte, papa pledează pentru dezarmarea comunicării şi pentru un stil de comunicare bazat pe bună cuviinţă, invitându-i pe cei care lucrează în domeniul comunicării să fie "comunicatori de speranţă, începând de la o reînnoire a muncii voastre şi a misiunii voastre conform spiritului evangheliei". Papa Francisc a sfătuit ca mereu "comunicarea creştinilor - dar aş spune şi comunicarea în general - ar trebui să fie ţesută din blândeţe, din proximitate: stilul colegilor de drum, urmându-l pe cel mai mare Comunicator din toate timpurile, Isus din Nazaret, care de-a lungul drumului dialoga cu cei doi discipoli din Emaus făcând să ardă inima lor prin modul în care interpreta evenimentele în lumina Scripturii".

Această zi mondială, singura propusă de Conciliul al II-lea din Vatican (în documentul "Inter mirifica", 18), este celebrată în duminica dinaintea Rusaliilor. Ziua Comunicaţiilor Sociale / Ziua Presei în Dieceza de Iaşi datează din anul 1934. Din anul 1996, în ultima duminică din octombrie a reînceput să se celebreze Ziua Presei, care a fost mutată în anul 2001 în duminica de dinaintea solemnităţii Rusaliilor.

Ziua Comunicaţiilor Sociale de anul acesta este o ocazie pentru a reflecta din nou asupra rolului pe care îl au mijloacele de comunicare în viaţa noastră, a influenţei pe care o pot avea acestea asupra sănătăţii spirituale a oamenilor, a importanţei răspândirii Cuvântului prin toate mijloacele de comunicare pe care le avem la îndemână. Totodată se face o colectă specială pentru susţinerea financiară a acestor proiecte mass-media din dieceză, în special pentru funcţionarea Radio ERCIS FM.

Colecta de anul trecut, de aproape 40.000 de euro, a fost folosită pentru finalizarea carului de transmisiuni audio/video pentru Radio ERCIS FM, care a costat aproape 90.000 de euro, dar şi pentru costurile de întreţinere a radioului.

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi înţelege şi recunoaşte cât sunt de importante mijloacele de comunicare. Prin Oficiul pentru Comunicaţii Sociale, se implică într-un mod special pentru a ajunge la credincioşi şi prin mijloacele de comunicare. Şi în acest an, cu această ocazie, dorim să vă informăm cu privire la activităţile care sunt în atenţia Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, în special cele din ultimul an:

În anul 2020 a fost înfiinţată Asociaţia "Presa Bună", care are ca scop coordonarea cât mai bună şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare ale Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, alăturând scrierilor bune şi răspândirea veştii celei bune prin mijloacele audio-video ale Episcopiei, în special prin:

- Editura "Presa Bună" - cu publicaţiile: "Lumina creştinului" (6.008 abonaţi anul acesta), "Isus, prietenul copiilor" (1.588 de abonaţi anul acesta) şi "De la răsărit până la apus" (4.020 de abonaţi anul acesta), calendarul de perete, agenda liturgică şi celelalte cărţi şi publicaţii;

- site-ul oficial al Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro (în ultimul an în medie 16.827 de pagini vizualizate zilnic şi 1.612 vizitatori unici pe zi);

- pagina Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) cu 96.015 urmăritori la 24 mai;

- canalul YouTube (www.youtube.com/ercisro) cu 24.900 de abonaţi la 24 mai.

Prin intermediul acestor canale se transmit în direct celebrările din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, dar şi din alte comunităţi din dieceză şi evenimente din Biserica Universală.

Din Asociaţia "Presa Bună" face parte şi Librăria "Presa Bună" din Iaşi, cu un nou sediu din august 2020 şi o ofertă în anul 2025 mult mai variată de cărţi, obiecte de cult şi devoţionale, care îi însoţesc pe credincioşi în trăirea vieţii de credinţă şi în educaţia religioasă.

Radio ERCIS FM, vocea catolicilor din Moldova, are deja o acoperire considerabilă şi este un radio ascultat şi apreciat de mii de ascultători. Faptul că ERCIS FM se aude în municipiul Bacău şi împrejurimi - pe frecvenţa 107 MHz, în municipiul Roman şi împrejurimi - pe frecvenţa 88.3 MHz, în municipiul Piatra Neamţ şi împrejurimi - pe frecvenţa 89.8 MHz - este o mare realizare, deoarece în zona judeţului Bacău şi a judeţului Neamţ se află cei mai mulţi credincioşi romano-catolici din Dieceza Romano-Catolică de Iaşi. Radioul diecezei noastre poate fi recepţionat şi prin aplicaţiile ERCIS FM de pe telefoanele mobile (cu Android sau iOS), on-line pe www.ercisfm.ro, sau prin apel telefonic cu tarif normal/minute naţionale 0315040409, dar şi în reţelele de cablu TV, prin reţeaua DIGI (RCS & RDS): canalul 1016 şi Vodafone-UPC: canalul 888.

Facem demersuri în continuare pentru ca şi în alte zone să se audă radioul nostru la aparatele de radio, în acest sens participăm în această perioadă la concursul de frecvenţe organizat de CNA pentru luna iunie/iulie, unde sperăm să obţinem frecvenţe pentru municipiile Oneşti, Huşi şi Focşani şi împrejurimi. De asemenea, ne dorim mult să fie obţinută şi frecvenţa pentru municipiul Iaşi, sediul Episcopiei noastre şi al radioului.

De asemenea, anul acesta a fost ridicat un pilon de 40 de metri la Biserica "Sfântul Mihail" din localitatea Sărata, jud. Bacău, unde a fost mutată tehnica şi antena Radio ERCIS FM pentru ca frecvenţa 107 MHz a radioului nostru să acopere mult mai bine municipiul Bacău şi împrejurimile. Costul acestei construcţii a fost de aproximativ 25.000 de euro.

ERCIS FM este principalul partener al televiziunii naţionale catolice Angelus TV, care poate fi recepţionat prin reţeaua de cablu TV DIGI (RCS & RDS) şi Vodafone TV. De la ERCIS FM sunt preluate programele de dimineaţă, de la ora 7.00 şi până la ora 13.00, de luni până sâmbătă, şi emisiunile "Dialoguri de suflet" şi "Viaţa comunităţii" de seara, de la ora 20.00, dar şi diferite emisiuni şi transmisiuni din Dieceza de Iaşi.

La aceste proiecte se adaugă şi celelalte două edituri din dieceză, "Sapientia" şi "Serafica", dar şi iniţiativele mass-media din diferitele parohii ale diecezei.

Continuă transmiterea Liturghiei duminicale şi în zilele de sărbătoare din catedrala nouă din Iaşi la Radio Iaşi, pe frecvenţa AM 1.053 KHz, de la ora 8.03 până la ora 9.00. Tot la Radio Iaşi se transmite vinerea (21.03-22.00) şi duminica (9.15-9.45) o altă emisiune religioasă: "Lumina credinţei" în care există şi contribuţii ale Bisericii Catolice din Moldova. Continuă colaborarea cu TVR Iaşi, unde se transmite în fiecare săptămână emisiunea "Lumina creştinului", moderată de pr. Adrian Blăjuţă; continuă colaborarea şi cu Apollonia TV, pentru emisiunea săptămânală cu titlul "Sub semnul crucii", moderată de pr. Claudiu Bulai.

Pe teritoriul Diecezei de Iaşi pot fi ascultate programele Radio Maria şi vizionate transmisiunile Sfintelor Liturghii la Maria TV. Site-ul www.pastoratie.ro adună şi pune în comun aproape 7.000 de materiale utile pentru munca pastorală.

Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale ne atrage atenţia şi asupra altor activităţi care intră în sfera acestui oficiu: intervenţiile la radio şi televiziune, articolele din publicaţiile bisericeşti şi laice, relaţia cu mass-media, comunicatele de presă cu privire la marile evenimente, realizarea sau promovarea CD-urilor cu cântări sau predici, munca librăriilor creştine etc.

Proiectele mass-media diversificate ale Diecezei de Iaşi pot fi continuate cu sprijinul financiar al binefăcătorilor şi al celor care le folosesc. Colecta specială de anul acesta din Ziua Comunicaţiilor Sociale, de duminică, 1 iunie, va fi pentru susţinerea financiară a proiectelor Oficiului pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, în special pentru acoperirea costurilor pilonului pentru antena radio din localitatea Sărata, jud. Bacău, dar şi achiziţionarea tehnicii pentru punerea în funcţiune a frecvenţelor radio pe care sperăm să le obţinem în luna iunie, la concursul organizat de CNA.

Încredinţăm Domnului toate proiectele mass-media din Dieceza de Iaşi. Mulţumim tuturor celor care citesc, răspândesc şi sprijină mijloacele de comunicare ale diecezei, pentru rugăciune, pentru sprijinul material pe care îl vor oferi la colectele din Ziua Comunicaţiilor Sociale, din ziua de 1 iunie, dar şi pentru toată susţinerea pe care o oferiţi pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu prin toate mijloacele de comunicare ale diecezei noastre!

Puteţi susţine proiectele Oficiului pentru Comunicaţii Sociale printr-o donaţie în cutiile ERCIS FM din bisericile din Dieceza de Iaşi sau printr-o donaţie sau mandat poştal în conturile:

Asociaţia Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 26, 700064, Iaşi
CIF: 42775703
Banca: BCR - Iaşi; cod SWIFT: RNCBROBU
IBAN: RO16RNCB0178167711350001 (LEI)
IBAN: RO59RNCB0178167711350003 (EUR)

Pr. Adrian Blăjuţă
director al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale
al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi

* * *

Model de Rugăciune a credincioşilor pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale

Isuse, tu ai spus: "Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis". Ne răsună astăzi în inimă acest îndemn şi vrem să-l urmăm. De aceea, ne îndreptăm spre tine, cerându-ţi ajutorul, şi spunem:

R.: Doamne, fii lumină pentru paşii noştri!

- Fă ca Biserica să transmită mesajul evangheliei oamenilor de astăzi şi prin mijloacele moderne de comunicare. R.

- Ajută-ne să ne folosim toate energiile şi cunoştinţele pentru a răspândi cuvântul tău în lume. R.

- Pentru ca mijloacele de comunicare socială să răspândească cunoaşterea adevărului şi a binelui, pentru a favoriza stima, iubirea şi ajutorul reciproc. R.

- Pentru ca lucrătorii mass-media să fie totdeauna căutători umili şi slujitori ai adevărului. R.

- Învaţă-i pe creştini să utilizeze mijloacele de comunicare socială cu scopul de a te cunoaşte mai mult pe tine. R.

- Internetul şi platformele de socializare sunt mijloace la care au acces mulţi oameni. Trezeşte în ei acea sete care este potolită doar de cuvântul tău. R.

- Pentru ca Radio ERCIS FM, radioul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, să poată fi ascultat la aparatele de radio în întreaga Dieceză Romano-Catolică de Iaşi. R.

- Pentru ca Domnul să le ofere răsplata slujitorilor credincioşi din ceruri tuturor celor care au slujit cu credinţă şi dăruire răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu prin mijloacele de comunicare. R.

Părinte sfânt, care ne-ai chemat să-l vestim pe Cristos în orice colţ al pământului, fă să folosim în aşa fel mijloacele de comunicare, încât numele tău să fie cunoscut. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.