Tăcerea şi cuvântul
"Tăcerea şi cuvântul: drum de evanghelizare". Aceasta este tema Mesajului Sfântului Părinte pentru Cea de-a 46-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care se va celebra la 20 mai. Tăcerea şi cuvântul sunt elemente esenţiale în procesul de comunicare şi ele trebuie să stea în echilibru.
"Trebuie luate în considerare cu interes diferitele forme de situri, aplicaţii şi reţele sociale care pot să-l ajute pe omul de astăzi să trăiască momente de reflecţie şi de întrebare autentică, dar şi să găsească spaţii de tăcere, ocazii de rugăciune, meditaţie sau împărtăşire a cuvântului lui Dumnezeu", se spune în mesaj.
În acest sens, printre preocupările Oficiului pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi este şi lumea internetului. Pe situl diecezei (www.ercis.ro) sunt prezente articole şi informaţii, dar şi gândul zilei, lecturile de la Liturghie sau meditaţii pentru a favoriza tăcerea şi contemplaţia. Pe aceeaşi linie pot fi citite sau ascultate peste 330 de predici rostite de peste 85 de autori la Liturghiile transmise duminica dimineaţa la Radio Iaşi. De asemenea, poate fi găsită o listă a siturilor instituţiilor prezente în Moldova (peste 80). Situl diecezei se bucură de o medie de 2.470 de vizitatori unici pe zi, din aproximativ 12 ţări, cu momente de vârf ce ating 11.274 de pagini vizualizate. O parte a vizitatorilor vin prin intermediul reţelelor de socializare. Episcopia de Iaşi are un cont pe facebook (facebook.com/ercis.ro: cu 2.165 de prieteni şi 52 de abonaţi) în care sunt prezente o serie de ştiri şi gânduri creştine.
Actualmente se lucrează la transmiterea live pe internet a programelor liturgice din catedrala veche şi din cea nouă, proiect la care s-au alăturat deja parohiile: Suceava, Bacău centru, Bacău "Fericitul Ieremia" şi Câmpulung-Moldovenesc. De la Roman, prin intermediul postului RomTV, se fac transmisii alternative din bisericile: "Sfânta Tereza", "Fericitul Ieremia" şi "Isus, Bunul Păstor". La Săbăoani şi Luizi-Călugăra, prin intermediul radioficării, ajung în casele credincioşilor Liturghii şi programe creştine.
Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale ne atrage atenţia şi asupra celorlalte mijloace de comunicare: publicaţiile creştine (peste 30, dintre care 10 aparţin parohiilor), cărţile apărute la patru edituri din dieceză, Liturghia duminicală la Radio Iaşi, programele de la Radio Maria realizate în Moldova, intervenţiile de la radio şi televiziune, articolele din publicaţiile bisericeşti şi laice. Misionarii Verbiţi distribuie în parohii o foaie duminicală ce cuprinde lecturile duminicale şi un scurt comentariu la acestea. De asemenea, Fraţii Şcolilor Creştine transmit prin email mai multor preoţi şi credincioşi comentarii la psalmi şi evanghelie sau scheme pentru lectio divina.
A continuat publicarea de CD-uri audio cu Sfânta Scriptură. Anul acesta au apărut în format audio lecturile duminicilor şi sărbătorilor din anul liturgic: este vorba de trei cd-uri în format mp3. Numai la Editura "Presa Bună", anul trecut şi anul acesta, au fost publicate 11 cărţi şi 6 mesaje, iar la Editura "Sapientia" 20 de cărţi.
În anul 2012, revista Lumina creştinului este distribuită lunar la 14.020 de abonaţi; Isus, prietenul copiilor la 3.439 de abonaţi şi De la Răsărit până la Apus la 3.147 de abonaţi.
Apreciem mult parohiile care au cele mai multe abonamente raportate la numărul de familii. De exemplu, la Lumina creştinului pe primele locuri sunt parohiile: Valea Lupului, Târgu Frumos, Răcăciuni, Izvoarele, Podu Iloaiei, Satu Nou (NT), Fălticeni, Vatra Dornei, Horgeşti, Lilieci.
Pentru ziua de 21 mai este prevăzută Ziua Reducerilor la Librăria "Presa Bună", cu posibilitatea de a achiziţiona peste 300 de cărţi la preţ redus, publicate de Editura "Presa Bună" sau de Editura "Sapientia". A fost deschisă pagina speciala www.ercis.ro/ziuareducerilor
Ziua Comunicaţiilor Sociale (Ziua Presei în Dieceza de Iaşi) este o ocazie de a mulţumi celor care citesc, răspândesc şi sprijină publicaţiile şi cărţile religioase.
* * *
Situaţia statistică, la nivelul anului 2012, cu parohiile care citesc cel mai mult revistele Lumina creştinului şi Isus, prietenul copiilor, în funcţie de numărul de abonamente dintr-o parohie raportat la numărul de familii.
- Lumina creştinului (clic aici pentru descărcare în format pdf)
