Ziua Bolnavului în Dieceza de Iaşi va fi la 13 mai

Cea de-a XIV-a Zi Mondială a Bolnavului, celebrată de Biserica Romano-Catolică la 11 februarie, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, se va celebra în Dieceza de Iaşi sâmbătă, 13 mai, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, din motive pastorale şi practice bine întemeiate.

Un îndemn este adresat tuturor celor care au în grijă bolnavi de a-i reuni pe toţi cei suferinzi la celebrarea Euharistiei, căci şi ei fac parte din trupul mistic al lui Cristos.

Chemarea este lansată către toţi membrii comunităţii locale: copii, tineri, adulţi şi persoane consacrate de a participa rugăciunea celor aflaţi în suferinţă, în semn de comuniune şi compasiune.

În acest sens, la Iaşi va avea loc sâmbătă, 13 mai 2006, la ora 10.00, o sfântă Liturghie în catedrala "Adormirea Maicii Domnului". Sunt aşteptaţi toţi bolnavii.