Duminică, 16 ianuarie 2011, comunitatea românească din Zaragoza (Spania) a avut bucuria de a participă, alături de celelalte comunităţi catolice prezente în oraş, la cea de-a 97-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, împreună cu întreaga Biserică, având mesajul înălţător "O singură familie umană".

Punctul forte al acestei zile a fost sfântă liturghie, ce a avut loc în Bazilica Pilarului, concelebrată de un grup de preoţi, între care şi păstorul comunităţii noastre, pr. Ionel Jicmon. Lecturile şi psalmul responsorial au fost proclamate în limbă spaniolă. Între invocaţiile rostite la rugăciunea credincioşilor, a fost şi cea pentru Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc la Madrid, în luna august. La momentul Ofertoriului, între darurile prezentate, a fost oferită o inimă ce cuprindea steguleţe ale mai multor ţări; semnificaţia e simplă: inimă Mântuitorului este atât de mare, încât putem încăpea cu toţii, ca o singură familie umană. Celebrarea euharistică a fost animată prin cântările celor prezenţi, trei grupuri mari participante la această sărbătoare (cei proveniţi din ţările africane, est-europene şi latino-americane). Au fost intonate şi cântece în limbă romană, la următoarele momente liturgice: Aleluia, Ofertoriu, Sfânt şi Mielul lui Dumnezeu.

După terminarea sfintei liturghii, am participat la un scurt program artistic, ce a avut loc în incinta unei primitoare case ce aparţine unor surori, care ne-au pus la dispoziţie sala de festivităţi, şi unde am încercat să fim o familie mare. Au fost prezentate momente vesele, care ne-au umplut inima de bucurie şi de emoţie. Cântecele româneşti de voie bună, acompaniate la chitară, ne-au împrospătat spiritul românesc, ba chiar l-am dăruit şi celorlalţi.

Mulţumindu-i bunului Dumnezeu pentru aceste ocazii, în care încercam "să fim familie", îi cerem ca şi în alte momente şi situaţii pe care le trăim în viaţa cotidiană să nu încetăm să fim fraţi şi surori, pentru cei de lângă noi, indiferent de unde venim şi încotro ne îndreptăm, având-o mereu alături pe sfânta Fecioară, ca mamă a fiecăruia dintre noi!

Simona Andrei / Comunitatea din Zaragoza

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 ianuarie: Zaragoza (Spania): Ziua Migrantului şi a Refugiatului