Duminică, 28 iunie 2020, a fost o zi deosebită pentru comunitatea catolică română din Zaragoza (Spania), deoarece doisprezece copii, cinci fete şi şapte băieţi, l-au primit pentru prima oară în inima lor pe Isus în sfânta Euharistie.

Călăuziţi de părintele paroh Cristian Ciobancă, aceşti copii au participat activ la pregătirea catehetică aferentă acestui eveniment şi l-au cunoscut mai bine pe Isus. După ce s-au spovedit, aceştia au primit pentru prima dată în viaţa lor sfânta Împărtăşanie.

Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, strălucind de lumină şi bucurie, au intrat în procesiune în biserică şi au ocupat locurile rezervate lor în faţa altarului. În cadrul sfintei Liturghii au citit lecturile şi intenţiile la rugăciunea credincioşilor, au cântat şi au dus daruri la altar, făcând ca această sărbătoare sa fie şi mai frumoasă.

Ascultând cuvântul lui Dumnezeu, împreuna am putut înţelege ca Isus este cu adevărat prietenul nostru şi se oferă necondiţionat inimilor noastre. La predică, pr. Cristian Ciobancă s-a adresat copiilor îndemnându-i să-l viziteze pe Isus mergând la biserică şi să nu-l uite niciodată. De asemenea, ori de câte ori simt nevoia de a-l avea pe Isus aproape de ei îl pot chema în sufletul lor spunând "Isuse, te iubesc!" pentru că doar aşa el va fi alături de ei şi le va dărui pacea şi fericirea adevărată.

Celebrarea s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire din partea unui copil şi înmânarea amintirilor fiecărui copil care au făcut ca într-adevăr această zi să fie de neuitat.

Sperăm ca aceşti copii să aibă grijă ca sufletele lor să fie mereu curate pentru a-l primi cât mai des pe prietenul lor şi al tuturor, Isus Cristos. Dorim ca ei să rămână mereu uniţi cu el exact ca în aceasta zi pentru că doar el îi va ajuta să aleagă mereu calea cea dreaptă şi să fie martori adevăraţi ai iubirii sale.

Mai multe imagini au fost publicate pe pagina de Facebook a comunităţii: www.facebook.com/comunitateacatolicaromanadinzaragoza

Alexandra Pal