Parohia Vladnic a fost vizitată de PS Petru Gherghel în zilele de 26 şi 27 aprilie 2008.

Sâmbătă, 26 aprilie 2008, a fost o zi deosebită pentru Parohia Vladnic. Venea, pentru a face vizita pastorală, episcopul Petru Gherghel.

La ora 17.00, credincioşii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cu flori în mâini şi bucurie în suflete erau prezenţi în faţa bisericii pentru a-l întâmpina pe păstorul diecezei. Printre credincioşi şi doi tineri, copleşiţi de emoţii, care în acea seară celebrau în cadrul sfintei Liturghii sacramentul Căsătoriei.

Alături de părintele paroh Petre Ţîmpu şi de întreaga comunitate se aflau şi autorităţile locale în frunte cu primarul comunei Parincea.

Preasfinţitul a sosit la ora 17.15, însoţit fiind de părintele Lucian Păuleţ, cancellarius, şi de părintele Isidor Mocanu, poenitentiarius magnus al Diecezei de Iaşi.

Părintele paroh a salutat, în numele tuturor, prezenţa păstorului diecezei în această micuţă comunitate, cei doi miri i-au oferit tradiţionala pâine şi sare şi un buchet de flori în acordurile cântecului "Bine aţi venit în mijlocul nostru". După cuvântul de mulţumire, toţi am intrat în biserică, unde, înainte de recitarea sfântului Rozariu, am ascultat un scurt fragment evanghelic din Evanghelia după sfântul Luca şi câteva cuvinte de învăţătură din partea episcopului.

A urmat celebrarea sfintei Liturghii şi a sacramentului Căsătoriei. Preasfinţitul şi părintele Mocanu, în confesional, au fost la dispoziţia credincioşilor care au dorit să se spovedească. După Liturghie, episcopul i-a felicitat pe cei doi tineri soţi. Apoi, înconjurat fiind de copii, a împărţit iconiţe tuturor.

Duminica, 27 aprilie, a început cu vizita în filiala Parincea. Bucuria credincioşilor a fost mare, deoarece pentru prima oară un episcop vizita această comunitate. Sfânta Liturghie s-a celebrat la ora 9.00. PS Petru Gherghel i-a încurajat şi îndemnat pe toţi cei prezenţi să fie strâns uniţi cu Cristos cel înviat, salutându-i şi pe credincioşii ortodocşi care sărbătoreau învierea Domnului.

La ora 11.00, s-a celebrat sfânta Liturghie solemnă în grota Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, deoarece biserica s-ar fi dovedit neîncăpătoare. După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, episcopul, la predică, a pus accentul pe iubirea pe care Dumnezeu o manifestă faţă de noi prin opera de răscumpărare înfăptuită în inimile noastre de Domnul Isus Cristos prin Duhul Sfânt şi numai printr-o participare plină de credinţă la misterul lui Cristos vom putea înţelege lucrarea sa în noi.

Imediat după sfânta Liturghie a avut loc întâlnirea cu membrii Comitetului Bisericesc. După ce a scos în evidenţă rolul pe care îl au în comunitatea parohială, Preasfinţitul i-a încurajat şi îndemnat să rămână mereu ataşaţi de Biserică şi să fie exemple de viaţă creştină.

După-amiază, PS Petru Gherghel a verificat documentele parohiei, a vizitat o parte a satului, precum şi cimitirul.

La ora 17.00, părintele Lucian Păuleţ a celebrat sfânta Liturghie de seară, iar adoraţia euharistică a fost prezidată de către episcop. Preasfinţitul s-a rugat pentru întreaga comunitate din Vladnic. După concluziile legate de vizita canonică şi câteva cuvinte de încurajare şi îndemn, a urmat binecuvântarea finală cu posibilitatea obţinerii indulgenţei plenare.

Părintele paroh a mulţumit episcopului în numele comunităţii din Vladnic pentru vizită, momentele de rugăciune şi binecuvântare, precum şi pentru îndemnurile adresate credincioşilor, felicitându-l atât pentru cei 30 de ani de păstorire, cât şi pentru aniversarul consacrării întru episcop, iar copiii i-au oferit câteva amintiri şi multe flori, în timp ce credincioşii îi cântau "La mulţi ani!", dorindu-i sănătate şi putere de muncă.

Aceste zile vor rămâne o amintire vie şi plăcută în sufletele tuturor credincioşilor din Vladnic.

Pr. Petre Ţîmpu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26-27 aprilie: Vizită pastorală în Parohia Vladnic