PS Petru Gherghel în perioada 2-3 iunie 2007 a efectuat vizita pastorală în Parohia "Schimbarea la faţă a lui Isus" din Sascut. Alături de el au fost prezenţi pr. Lucian Păuleţ şi pr. Mihai Coşa.

În discursul de bun venit, ţinut de Maria Matrache, reprezentanta comunităţii, "cu sufletele vibrând de entuziasm, emoţie şi bucurie" s-a urat păstorului diecezei "bun venit" şi i s-a mulţumit pentru grija pe care o are şi faţă de această comunitate. S-au evidenţiat aportul părintelui paroh pentru ridicarea acestui lăcaş de cult, efortul depus atât până la 1 august 2004, data inaugurării acestei biserici, cât şi după această dată.

Programul vizitei pastorale a cuprins, în prima zi, un program de spovezi asigurat de PS Petru Gherghel, pr. Lucian Păuleţ şi pr. Mihai Coşa şi sfânta Liturghie, iar în cea de-a doua zi sfânta Liturghie solemnă, celebrată de PS Petru Gherghel, şi adoraţie euharistică.

La această vizită pastorală credincioşii şi-au exprimat convingerea că, primind vizita PS Petru Gherghel, au primit vizita apostolului lui Cristos, venit să întărească în credinţă, iubire şi speranţă.

Comunitatea din Sascut a primit şi vizita PS Aurel Percă la 28 august 2004 şi la 13 noiembrie 2005, cu ocazia sărbătorii sfinţirii celor două clopote.

Pr. Damian Vătămănelu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2-3 iunie: Vizită pastorală în Parohia Sascut.