Vizita canonică în Parohia Lespezi, Decanatul de Bacău, a avut loc în zilele de 14 şi 15 ianuarie 2006.

Parohia Lespezi are 1.170 de familii, fiind păstorită de pr. paroh Gheorghe Farcaş şi pr. vicar Iulian Jitaru. Pe teritoriul parohiei se află două filiale, Gârleni şi Berdila, şi o casă a Surorilor Crucii.

Impresionant a fost numărul mare de credincioşi îmbrăcaţi în costume populare, care l-au primit pe episcop sâmbătă seara. Intrând în biserică, a fost proclamată pericopa din Luca 5,1-11 ("Înaintează în larg") în lumina căreia au loc vizitele canonice în Dieceza de Iaşi pentru a reînnoi viaţa creştină şi pentru a trăi din plin roadele Sinodului diecezan. A urmat recitarea Rozariului şi celebrarea sfintei Liturghii. Credincioşii au avut ocazia să se spovedească la episcop sau la poenitentiarius magnus, pr. Isidor Mocanu, care îl însoţeşte de obicei pe episcop în vizitele canonice.

Duminică a fost o zi plină, celebrându-se cinci sfinte Liturghii. Episcopul Gherghel s-a adresat mai întâi copiilor din Lespezi la sfârşitul sfintei Liturghii de la ora 8.00; apoi a celebrat câte o sfântă Liturghie la filiala de la Gârleni la ora 9.30, la Lespezi la ora 11.00 (după care s-a întâlnit cu Grupul Maicii Domnului) şi la filiala de la Berdila la ora 15.00. După-amiază, episcopul a mers la casa Surorilor Crucii, unde se află surori din România şi India, şi a vizitat acasă pe o bătrână oarbă şi bolnavă, care s-a bucurat mult de o asemenea vizită.

Un moment deosebit de emoţionant a fost sfânta Liturghie de la Berdila, unde se află o comunitate de 24 de familii, care au primit pentru prima dată o vizită a unui episcop în biserica lor. În timpul predicii, când episcopul a spus că în Biserică nu contează numărul creştinilor, ci sufletele lor şi iubirea pe care aceştia o au, s-au putut vedea lacrimi în ochii credincioşilor.

Vizita canonică s-a încheiat cu adoraţia euharistică prezidată de episcop şi cu binecuvântarea de la sfârşitul sfintei Liturghii de seară, ce oferă credincioşilor participanţi la vizita canonică posibilitatea de a primi indulgenţă plenară.

Pr. Lucian Păuleţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14-15 ianuarie: Vizită pastorală în Parohia Lespezi.