Buruienesti

"Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să vestesc un an de îndurare al Domnului" (Lc 4,18). Sub aceste cuvinte poate fi pusă vizita, în zilele de 9 şi 10 august 2008, pe care ep. Petru Gherghel a făcut-o în toate satele catolice afectate de inundaţii: episcopul, cel uns prin excelenţă, a mers să constate direct pagubele materiale şi, mai ales, să încurajeze pe credincioşii acestor parohii, să vestească îndurarea Domnului.

BuruienestiLa Răchiteni, Preasfinţitul s-a întâlnit cu părintele paroh Marian Fechetă. Anchetele sociale în vederea stabilirii complete a pagubelor făcute de ape sunt încă în curs de desfăşurare, iar datele vor fi comunicate în scurt timp la Episcopie. Preasfinţitul a vorbit, de asemenea, cu unii credincioşi pe care îi cunoaşte personal, fiind informat despre modul în care oamenii încearcă să rezolve situaţiile apărute după inundaţii.

La Adjudeni şi Tămăşeni, părinţii parohi, respectiv pr. Aurel Iştoc şi pr. Francisc Lenghen, au prezentat o statistică provizorie a gospodăriilor afectate. Preasfinţitul Gherghel a fost să vadă personal digurile de apărare dinspre Siret la care au lucrat, s-ar putea spune cu eroism, credincioşi catolici din Adjudeni şi Tămăşeni (aceste diguri s-au înălţat din 30.000 de saci umpluţi cu pământ de către oameni).

SchineniSatul Buruieneşti a fost cel mai grav afectat dintre toate localităţile cu populaţie catolică (aproape 80% dintre case fiind afectate), deşi acest lucru nu reiese din reportajele posturilor de televiziune. Aici s-a remarcat promptitudinea cu care a acţionat Centrul Diecezan Caritas, înaintea organismelor specializate în intervenţii de acest gen. Oamenii însă încearcă să reintre în normal: o pereche de tineri, deşi aveau casele dărâmate, s-au prezentat în faţa altarului pentru a încheia căsătoria. Au fost încurajaţi în acest sens de părintele paroh Cristian Pal, tocmai pentru a contribui puţin la ridicarea moralului şi a spiritului de a privi cu încredere spre viitor.
SchineniAcei tineri, precum şi întreaga comunitate, au fost încurajaţi la începutul sfintei Liturghii de Preasfinţitul Gherghel, care le spunea că în momentele de încercare prezenţa lui Dumnezeu se manifestă mai puternic şi că Domnul lucrează prin voluntarii care îi slujesc pe cei nevoiaşi tocmai pentru că aceşti voluntari (şi toţi care ajută) au credinţă în Dumnezeu.

La Rotunda, de asemenea, episcopul Petru Gherghel i-a încurajat pe cei prezenţi la Liturghie, exprimându-şi sentimentul că Excelenţa sa şi ceilalţi creştini catolici din dieceză le stau alături cu rugăciuni şi cu alte ajutoare. În vizita pastorală în satele Buruieneşti şi Rotunda, alături de episcop a fost alături, cu trupul şi sufletul, şi domnul primar al comunei Doljeşti.

SchineniLa Schineni, Preasfinţitul Gherghel a văzut singura biserică catolică afectată de inundaţii. Excelenţa sa s-a întâlnit duminică după-amiază cu părintele paroh Valentin Bulai, cu surorile şi un grup de copii. Deşi menirea cronicarului este aceea de-şi păstra obiectivitatea, este greu să faci acest lucru văzând chipurile acelor copii...

Sunt de remarcat gesturile de solidaritate şi adevărat creştinism ale unor preoţi şi credincioşi din satele învecinate. Ei au pregătit hrană caldă, alimente, haine şi au lucrat ca voluntari în gospodăriile oamenilor încercaţi de pe urma inundaţiilor. Astfel de gesturi sunt demne de urmat şi fie ca acest articol să contribuie nu numai la o informare a minţilor cititorilor, ci şi la o deschidere a inimii către fraţii noştri...

Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc,
am fost însetat şi mi-aţi dat să beau,
am fost străin şi m-aţi primit,
gol şi m-aţi îmbrăcat,
bolnav şi m-aţi vizitat

(Mt 25,35-36)

Pr. Lucian Păuleţ