Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ la Asociaţia Caritas Bacău

În perioada 15-17 noiembrie 2022, împreună cu beneficiarii noştri, ai Asociaţiei Caritas Bacău, am trăit bucuria prezenţei Preasfinţitului Iosif Păuleţ în mijlocul nostru aflat în vizită pastorală.

Programul vizitei pastorale a început marţi, 15 noiembrie, la Mănăstirea "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, aparţinând ca filială de Asociaţia Caritas Bacău, printr-o primire solemnă şi celebrarea Sfintei Liturghii. Preasfinţitul i-a vizitat şi i-a încurajat cei 32 de vârstnici aflaţi în grija surorilor şi a personalului acestei filiale, oferindu-le binecuvântări şi iconiţe.

În a doua zi a vizitei pastorale, Preasfinţitul a fost întâmpinat cu pâine şi sare, dar şi cu multă bucurie, de către beneficiarii şi personalul Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice "Sfânta Familie" aparţinând Asociaţiei Caritas Bacău, continuându-şi programul de vizită în camerele celor imobilizaţi, oferindu-le şi acestora binecuvântări, încurajându-i în suferinţa şi purtarea crucii. După frumoasele momente de comuniune, Preasfinţitul a celebrat Sfânta Liturghie care a fost animată de personalul centrului, prezenţi fiind vârstnicii - beneficiarii căminului. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul a oferit binecuvântarea sa tuturor beneficiarilor prezenţi şi am avut marea bucurie de a servi prânzul împreună cu Excelenţa Sa.

În partea a doua a zilei, Preasfinţitul Iosif i-a bucurat pe cei 25 de copii aflaţi în Centrul de Zi la mănăstirea din Gioseni - filiala Caritas, oferindu-le iconiţe, bomboane şi binecuvântarea sa.

În ultima zi a vizitei pastorale, au primit vizita Preasfinţitului Iosif câteva familii nevoiaşe din cadrul proiectului "Îngrijiri la domiciliu", familii aflate în grija şi susţinerea Asociaţiei Caritas Bacău.

Îi mulţumim Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru această vizită pastorală, dar îi mulţumim în mod special şi părintelui Simon Lucian, care a făcut posibilă această întâlnire, pentru efortul de a menţine activitatea Asociaţiei Caritas Bacău, a filialei Gioseni şi a activităţii Bazei de tratament Sarata.

Prin prezenţa episcopului Iosif Păuleţ am trăit cu toţii momente de înălţare spirituală pentru care îi mulţumim şi îl asiguram neîncetat de rugăciunile noastre, aşteptându-l cu inimile deschise şi cu altă ocazie.

Colectivul Asociaţiei Caritas Bacău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

- 15-17 noiembrie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ la Asociaţia Caritas Bacău

- 15-16 noiembrie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ la filiala Gioseni a Asociaţiei Caritas Bacău