Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani

În a doua zi a vizitei pastorale a PS Iosif Păuleţ în comunitatea catolică din Săbăoani, miercuri, 15 iulie 2026, a ajuns în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului".

Programul a început cu vizitarea bolnavilor.

A urmat întâlnirea cu copiii, adolescenţii şi tinerii, în cadrul căreia Preasfinţitul a pus accent pe două cuvinte: respect şi recunoştinţă.

Programul a continuat cu întâlnirea cu grupul "Mamele milostive şi Taţii milostivi din Săbăoani". Un alt moment important a fost şi întâlnirea cu tinerii din Acţiunea Catolică.

Momentul de maximă trăire spirituală a fost Sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif, când ne-a îndemnat să ducem mai departe credinţa şi valorile care ne-au fost transmise de către înaintaşii noştri.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul i-a întâlnit pe membrii corului, Consiliul Pastoral Parohial şi Consiliul Economic.

Pr. Adrian Talaz

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 iulie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani

* * *

Relatări de la vizitele pastorale ale PS Iosif în parohiile din Săbăoani:

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Săbăoani (17 iulie)

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" din Săbăoani (16 iulie)

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Săbăoani (15 iulie)

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în comunitatea din Săbăoani (14-19 iulie)