Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Mirceşti

În perioada 21-23 martie 2025, Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Mirceşti (jud. Iaşi) a avut bucuria de a-l primi în vizită canonică pe Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi, însoţit de părintele Romeo Neculai, vicar judecătoresc.

Vizita pastorală a Preasfinţitului Iosif Păuleţ a început vineri, 21 martie, cu participarea la devoţiunea Căii Sfintei Cruci, urmată de celebrarea Sfintei Liturghii de seară. La Sfânta Liturghie au concelebrat părintele paroh Iulian-Eugen Kropp, împreună cu părintele decan Petru Blaj, paroh de Iugani. Părintele Romeo a stat la spovezi.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţitul Iosif s-a axat mai întâi pe istoria lui Iosif din Vechiul Testament, oprindu-se asupra unui păcat urât: invidia. Apoi a continuat cu prezentarea importanţei cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus şi a Inimii Neprihănite a Mariei. Inima Preasfinte a lui Isus este aceea care s-a jertfit pentru ispăşirea păcatelor noastre.

După Sfânta Liturghie Preasfinţitul a purtat un dialog cu credincioşii prezenţi în biserică, explicând importanţa vizitei pastorale în misiunea episcopului diecezan, arătând legătura episcopului cu credincioşii prin preoţii pe care îi trimite ca parohi ca să-i păstorească în numele său într-o comunitate parohială, Biserica vie. Preasfinţitul l-a amintit ca prim paroh al comunităţii pe părintele Ştefan Demeter, care a construit şi biserica frumoasă, ca o clădire pentru cult, enumerându-i şi pe următorii parohi care au activat la Mirceşti, fiecare aducându-şi contribuţia la înfrumuseţarea bisericii.

După Sfânta Liturghie, a avut loc întâlnirea cu cele două comitete parohiale, Consiliului Pastoral şi Consiliul Economic, încurajându-I pe membrii acestora să-şi ofere generos sprijinul pe care sunt chemaţi să-l dea la bunul mers al comunităţii parohiale. S-a readus în discuţie necesitatea construirii unei capelei mortuare.

Apoi a urmat în particular, la biroul parohial, întrevederea cu angajaţii laici ai parohiei, urmând ca întâlnirea cu părintele paroh să fie la sfârşitul vizitei, ca o concluzie finală.

A doua zi, sâmbătă dimineaţa s-a celebrat Sfânta Liturghie prezidată de Preasfinţitul Iosif, având alături pe părintele însoţitor şi pe părintele paroh.

La predică, Preasfinţitul, pornind de la evanghelia zilei, a arătat răbdarea şi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, Tatăl cel milostiv faţă de cei păcătoşi, fii rătăciţi, care sunt aşteptaţi să se întoarcă cu o căinţă adevărată printr-o spovadă bună, mai ales acum în timpul Postului Mare.

După Sfânta Liturghie a urmat întâlnirea cu copii şi adolescenţii parohiei, cărora Preasfinţitul le-a vorbit despre importanţa apropierii de Isus Cristos şi a statorniciei în trăirea vieţii de credinţă în contextul provocărilor zilelor noastre. Preasfinţitul a pus accent apoi pe două cuvinte care încep cu nota muzicală "RE": recunoştinţă şi respect, atitudini pe care trebuie să le manifeste faţă de Dumnezeu şi în relaţiile cu părinţii şi bunicii, preoţii, educatorii şi cu toţi cei din jurul lor.

De la ora 11.00, a urmat vizita la câţiva bolnavi, la două persoane în vârstă, de 91 şi 95 de ani, dar şi la un tânăr cu dizabilităţi. Alături de aceştia s-a rugat, i-a încurajat în purtarea crucii de fiecare zi şi i-a binecuvântat pe fiecare în parte şi pe cei care se îngrijesc de ei.

Aflându-ne în satul "Bardului din Mirceşti", însoţiţi de Leon Bălteanu, primarul comunei Mirceşti, am făcut o vizită ghidată la Casa memorială şi la biserica mausoleu din Mirceşti, unde este înmormântat Vasile Alecsandri, cunoscutul poet, dramaturg şi om politic, cu familia sa.

Înainte de prânz am vizitat şi cimitirul parohial, unde odihnesc răposaţii comunităţii, alături de mai mulţi preoţi cunoscuţi, printre care ctitorul bisericii, pr. Ştefan Demeter, şi fraţii preoţi Donea.
 

După-amiază au avut loc audienţele particulare, iar la ora 17.00 ne-am adunat la Vecernia cu recitarea sfântului Rozariu, rugăciune coordonată de membrele Uniunii Mamelor Milostive. Preasfinţitul împreună cu părintele însoţitor au stat la dispoziţie la spovezi. Seara s-a încheiat cu întâlnirea cu membrele Uniunii Mamelor Milostive, care au fost încurajate să se roage pentru episcopi şi preoţi şi pentru noi vocaţii la Preoţie şi la viaţa consacrată.

Vizita pastorală s-a încheiat solemn cu Sfânta Liturghie celebrată la ora 11.00 în biserica parohială. Alături de păstorul diecezei şi de părintele paroh, au concelebrat părintele Romeo care l-a însoţit pe episcop, preoţii Fabian şi Andrei de la Seminarul "Don Orione" din Iaşi, iar părintele Daniel de la Hălăuceşti a stat la spovezi.

La predică, Preasfinţitul ne-a chemat şi ne-a încurajat la convertire, pentru că Dumnezeu, care se îngrijeşte de noi, aşteaptă ca noi să aducem roade de credinţă şi de iubire, arătând răbdarea şi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu care face totul ca să ne mântuiască, doar ca noi să ne lăsăm convertiţi.

La sfârşit, înainte de binecuvântarea finală, o tânără a prezentat o poezie de mulţumire, iar o reprezentantă a comunităţii a ţinut un discurs de mulţumire pentru toată grija pastorală, pentru rugăciunea şi pentru întărirea în credinţă pe care Preasfinţitul le-a arătat cu ocazia vizitei pastorale.

După Sfânta Liturghie, episcopul a întâlnit şi membrii corului, pe care i-a încurajat să cânte mereu pentru slava lui Dumnezeu.

Scopul vizitei pastorale este acela de a-i permite episcopului să-i întâlnească pe preoţi şi pe credincioşi, să-i asculte şi să-i încurajeze în trăirea misiunii pe care fiecare a primit-o din partea Domnului.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har, trăite cu bucurie, în care l-am avut în mijlocul nostru pe păstorul diecezei noastre de la care am primit toate încurajările şi sfaturile de a merge mai departe pe drumul credinţei cu multă speranţă. Mulţi credincioşi s-au apropiat de sfintele sacramente în acest timp prielnic de pregătire pentru Paşti.

La Mirceşti e sărbătoare,
Chiar dacă e Postul Mare,
Că de trei zile, Preasfinţite,
Aţi venit ca un părinte,
Pentru a ne trezi căinţa
Şi-a ne întări credinţa,
Pentru a ne-arăta menirea
Şi a ne-nvăţa iubirea,
Cum să împlinim Scriptura,
Şi să ne-nfrânăm toţi ura.
Toţi cu drag v-am ascultat
Când la radio aţi predicat.
Pe youtube v-am urmărit
Căci şi-aici aţi reuşit
Să ne luminaţi chemarea
Şi să ne-arătaţi salvarea,
Care vine prin Cristos
Cel ce din păcat ne-a scos
Prin jertfa Calvarului,
A Mântuitorului.
Îl rugăm pe Dumnezeu
Să vă sprijine la greu,
Iar Măicuţa Preacurată
Să nu vă lase niciodată
În furtuni şi încercări,
În nevoi şi provocări.
Sfântul Iosif să vă păzească,
De ce-i rău să vă ferească,
S-aveţi drumul luminat
Şi mulţi ani de episcopat!
Cu preţuire,
Comunitatea catolică din Mirceşti
Vă mulţumim, Preasfinţite Iosif!

Pr. Iulian-Eugen Kropp

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21-23 martie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Mirceşti

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secţiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleţ în Dieceza de Iaşi (începând din octombrie 2022)

Secţiunea "Vizite pastorale"