Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Horleşti

Parohia "Trupul şi Sângele Domnului" din Horleşti, jud. Iaşi, a trăit momente deosebite de har şi bucurie datorită vizitei pastorale a Preasfinţitului Iosif Păuleţ între 24 şi 26 august 2025. În cadrul acestei vizite duminică, 24 august, Excelenţa Sa a sfinţit biserica din filiala Slobozia, cu hramul "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", iar luni, 25 august, a prezidat Liturghia care a marcat împlinirea a 10 ani de la sfinţirea bisericii parohiale din Horleşti. Vizita s-a încheiat marţi, 26 august, cu Sfânta Liturghie de la ora 7.00.

Comunitatea catolică din Horleşti a avut prilejul să întâlnească un păstor apropiat de credincioşi, care, prin rugăciune, predici şi gesturi simple, a adus lumină şi întărire în inimile tuturor, făcând ca fiecare clipă să fie plină de căldură sufletească şi comuniune.

Duminică, 24 august, în jurul orei 10:00, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a ajuns la Horleşti, continuând vizita în filiala Slobozia. La ora 11.00, a celebrat Sfânta Liturghie şi a sfinţit noua biserică, cu hramul "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului", un moment de mare însemnătate pentru întreaga comunitate. Atmosfera a fost una de emoţie profundă: credincioşii s-au strâns împreună, simţindu-se parte dintr-un eveniment care marchează viaţa spirituală a generaţiilor viitoare.

În timpul sfinţirii, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a rostit o predică emoţionantă, subliniind că "Biserica nu este doar ziduri, ci mai ales comunitate şi comuniune". Episcopul a amintit că o biserică adevărată se construieşte din credinţa şi dăruirea oamenilor, fiecare membru al comunităţii fiind o "piatră vie" în zidirea spirituală a Bisericii. Fiecare rugăciune, fiecare cânt liturgic şi fiecare gest de credinţă au făcut ca această sfinţire să fie un adevărat moment de har.

La sfinţire au participat, alături de credincioşi, şi preoţi care au activat în parohia din Horleşti sau originari de aici. Prezenţa lor a adus un plus de solemnitate şi bucurie, arătând legătura frăţească dintre preoţi şi comunitate.

Preasfinţitul a binecuvântat întreaga biserică, înconjurând-o cu rugăciunea sa, iar credincioşii au simţit o comuniune profundă, de la cei mai mici la cei mai în vârstă. Deşi altarul nu a fost consacrat, semnificaţia momentului a fost puternică: biserica a devenit astfel un loc sfânt în care comunitatea poate trăi împreună credinţa şi speranţa.

Seara, la ora 19.00, PS Iosif Păuleţ a prezidat Sfânta Liturghie în biserica parohială din Horleşti. După celebrare, Preasfinţitul a avut o întâlnirea cu membrii Consiliului pastoral şi cu cel economic, la care au participat majoritatea membrilor. Episcopul le-a reamintit că sunt colaboratori ai părintelui paroh şi reprezentanţi ai comunităţii, având misiunea de a se implica activ şi responsabil în viaţa Bisericii, pentru identificarea şi gestionarea nevoilor comunităţii şi binele credincioşilor.

Luni, 25 august, zi deosebită pentru comunitate, a început la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie de aniversare a zece ani de la sfinţirea bisericii din Horleşti, la care au participat mai mulţi preoţi, foşti parohi şi vicari, preoţi originari din comunitate, alături de credincioşi. În predica sa, episcopul a subliniat că "primul şi cel mai important element al Bisericii este poporul lui Dumnezeu", alcătuit din credincioşi care trăiesc împreună credinţa şi iubirea. De asemenea, a reamintit că "altarul - masa de jertfă - rămâne centrul spiritual al fiecărei biserici, locul unde se săvârşeşte misterul Euharistiei".

După Liturghie, comunitatea a participat la o masă festivă, organizată în curtea parohiei, un moment plin de voie bună, zâmbete şi apropiere între toţi credincioşii, care a prelungit spiritul sărbătorii şi a întărit legăturile comunitare.

Imediat după această întâlnire plină de bucurie, PS Iosif a vizitat trei bolnavi şi s-a rugat la cimitir pentru sufletele celor răposaţi, arătând astfel grija sa părintească şi apropierea faţă de fiecare membru al comunităţii. Gestul său a adus mângâiere şi speranţă celor aflaţi în suferinţă, întărind legătura dintre păstor şi turma sa.

La ora 16:30, credincioşii au avut posibilitatea să se întâlnească cu Preasfinţitul Iosif la biroul parohial. Această întâlnire a oferit binecuvântări, sfaturi, rugăciuni pentru diverse intenţii, dialog deschis, întrebări şi lămuriri, oferind fiecărui credincios un moment de apropiere personală şi grijă pastorală.

La ora 19.00, Sfânta Liturghie a fost celebrată de preotul însoţitor, iar episcopul a stat la spovadă, oferind fiecărui credincios şansa de reconciliere sufletească şi întărire în credinţă.

După Sfânta Liturghie, a urmat o întâlnire cu copiii, adolescenţii şi tinerii comunităţii. Într-un cadru cald şi prietenos, episcopul le-a vorbit despre bucuria de a trăi credinţa, despre apropierea de Biserică şi despre modul în care fiecare poate aduce lumină şi speranţă în viaţa celor din jur. Râsete, întrebări şi răspunsuri au umplut acest moment de emoţie şi comuniune, întărind legătura dintre păstor şi cei mai tineri membri ai parohiei.

Marţi, 26 august, ultima zi a vizitei a început la ora 7.00 cu Sfânta Liturghie de încheiere, un moment plin de recunoştinţă şi emoţie, în care comunitatea şi-a exprimat mulţumirea pentru darurile spirituale primite în aceste zile de har. La ora 8.00, după micul dejun, episcopul a avut o întâlnire fraternă cu părintele paroh, discutând despre viaţa pastorală şi proiectele viitoare ale comunităţii.

Vizita pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia "Trupul şi sângele Domnului" din Horleşti a fost un prilej de întărire în credinţă, de comuniune şi de speranţă. Predicile şi gesturile sale au evidenţiat frumuseţea Bisericii ca "popor al lui Dumnezeu unit în jurul altarului, masa de jertfă", iar comunitatea rămâne recunoscătoare pentru aceste zile de har şi bucurie.

Lavinia Albert

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-26 august: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Horleşti

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Secţiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos"

Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleţ în Dieceza de Iaşi (începând din octombrie 2022)

Secţiunea "Vizite pastorale"