Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Buhuşi
Între 9 şi 11 decembrie 2022, PS Iosif Păuleţ a efectuat vizita pastorală în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Buhuşi, vizitând şi filiala Gura Văii (cunoscută în tradiţia populară cu numele Berdila).
Aşteptată cu încredere şi bucurie de credincioşi, vizita pastorală a episcopului nostru Iosif Păuleţ în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Buhuşi a început vineri, 9 decembrie 2022, cu salutul de bun venit al comunităţii rostit de părintele paroh Claudiu Nedelciu. Excelenţa Sa Iosif a precizat credincioşilor prezenţi importanţa acestei vizite pastorale ca momente de întâlnire şi dialog părintesc cu păstorul diecezei.
La predica de la Sfânta Liturghie de deschidere a vizitei pastorale, episcopul Iosif ne-a îndemnat ca în acest timp de pregătire la sărbătoarea Naşterii lui Isus să ne analizăm şi să vedem ce fel de raport avem cu Dumnezeu. La ce punct a ajuns relaţia cu Domnul şi ce cuvânt ar putea exprima mai bine acest raport: prietenie, indiferenţă, iubire, tristeţe, fericire, credinţă, minune, Biserică, adevăr, mântuire.
Ne-a încurajat să muncim la convertirea noastră, să nu ne găsească Isus în indiferenţă ca pe oamenii timpului său, apatici într-o lume virtuală.
După Sfânta Liturghie a urmat un dialog prietenos cu credincioşii şi cu grupul de rugăciune. Preasfinţitul a apreciat participarea vie şi activă la cântări şi la răspunsurile de la Sfânta Liturghie. Chiar dacă suntem o parohie mică, nu suntem lipsiţi de importanţă a ţinut să precizeze. Amintind cuvintele lui Isus: "Nu te teme, turmă mică", ne-a încurajat în trăirea frumoasă a credinţei. A apreciat totodată efortul şi dăruirea care a fost în ridicarea casei parohiale şi renovarea bisericii.
Ziua de sâmbătă, 10 decembrie, a fost plină de momente pastorale. A început cu primirea episcopului în filiala Gura Văii, Berdila în tradiţia populară. Episcopul a fost primit şi aici cu drag de credincioşii din filială şi de primarul comunei. După răspunsul Excelenţei Sale la primirea călduroasă, episcopul Iosif a stat la dispoziţia credincioşilor pentru spovadă, ca la ora 10.00 să prezideze Sfânta Liturghie.
Fiind şi comemorarea Fericitului episcop martir Anton Durcovici, Excelenţa Sa Iosif a scos în evidenţă la predică viaţa şi mai ales martiriul episcopului martir Anton Durcovici în închisoarea comunistă unde a şi murit. Ne-a încurajat să imităm modelul de trăire şi statornicie în credinţă a episcopului martir, figura lui Isus, Bunul Păstor, în ciuda greutăţilor. Să-i iubim, să-i preţuim şi să-i respectăm pe toţi oamenii indiferent de convingerile religioase, căci toţi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi fericitul episcop Anton Durcovici să ne ajute cu mijlocirea sa în cer să ne pregătim bine la sărbătoarea Crăciunului şi să ne întărească în credinţă.
După Sfânta Liturghie, episcopul Iosif a dialogat cu credincioşii, apreciind în primul rând participarea vie la Sfânta Liturghie, a apreciat, de asemenea, renovarea bisericii noi şi a cele vechi, acum folosită ca o capelă mortuară. Ne-am rugat şi în cimitirul din spatele bisericii pentru credincioşii răposaţi.
După-amiază, Preasfinţitul Iosif a vizitat şi bolnavi, care au rămas cu lacrimi în ochi de bucurie, deoarece nu credeau că vor ajunge să trăiască un astfel de moment ca un episcop să le treacă pragul casei şi să-l aducă pe Isus în sacramentul Spovezii şi cel al Sfintei Împărtăşanii.
Foarte benefică pentru credincioşi a fost disponibilitatea episcopului de a-i primi în audienţă şi de ale asculta necazurile şi bucuriile, credincioşii cerând totodată Excelenţei Sale o binecuvântare şi o rugăciune pentru familiile lor.
În timpul rugăciunii Rozariului şi al Sfintei Liturghii de seară în biserica parohială credincioşii au avut posibilitatea de a se spovedi la păstorul diecezei noastre.
După Sfânta Liturghie s-a desfăşurat dialogul cu copii, adolescenţi şi tineri din parohie care au primit îndemnuri valoroase privind comportarea în această perioadă de advent şi nu numai. S-a remarcat bucuria episcopului de a împărtăşi cu cei prezenţi darul credinţei, de a vorbi despre Dumnezeu şi despre lucrarea sa în viaţa noastră, cât şi un profund sentiment de comuniune cu participanţii.
A urmat întâlnirea cu membrii Consiliului pastoral şi cei ai Consiliului economic, care pe lângă binecuvântarea specială au primit şi sfaturi privind desfăşurarea activităţii. S-a precizat rolul şi importanţa acestor consilii pentru bunul mers al activităţii pastorale.
Duminică, 11 decembrie, a început cu Rozariul în biserică şi a continuat cu Sfânta Liturghie solemnă prezidată de episcopul Iosif Păuleţ. La predică Excelenţa Sa Iosif ne-a îndemnat ca în acest Advent să refacem omul după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Şi ne-a atras atenţia unde ajunge lumea fără Dumnezeu: nedreptate, foamete şi război. Să nu uităm să trăim ca adevăraţi oameni, cu încredere totală în Dumnezeu şi iubire, respect şi preţuire între noi oameni.
După Sfânta Liturghie episcopul s-a declarat mulţumit de mersul activităţii pastorale şi de modul cum sunt gospodărite şi întreţinute biserica şi casa parohială, pentru care l-a felicitat pe părintele paroh Claudiu Nedelciu, cât şi pe credincioşii care îl susţin.
Trăind bucuria întâlnirii şi a comuniunii ne este adresat îndemnul de a profita de această perioadă de Advent pentru a creşte în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele. Urându-ne totodată sărbători frumoase de Crăciun, un sfârşit de an bun şi un nou an binecuvântat de Dumnezeu, vizita pastorală s-a încheiat cu prohodul pentru cei răposaţi în cimitirul de lângă biserica parohială.
Credincioşii simţindu-se binecuvântaţi de această vizită pastorală au mulţumit episcopului pentru prezenţa sa în parohia noastră la activităţi, rugăciuni şi Sfânta Liturghie, i-au adresat rugămintea de a reveni şi a ne susţine reciproc în rugăciune în trăirea credinţei noastre.
Ana Mişca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9-11 decembrie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia Buhuşi
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Secţiune "Anul pastoral 2022-2023. "Uniţi în Duhul Sfânt"
Programul vizitelor pastorale octombrie 2022 - martie 2023
Secţiunea "Vizite pastorale"