de Gabriella Ceraso
O întâlnire de rugăciune şi mărturii cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor la Assisi: aceasta este semnificaţia vizitei private pe care papa o va face în oraşul din Umbria, la 12 noiembrie 2021, începând de la ora 9.00, pentru a se întoarce în Vatican înainte de prânz.
La sosirea sa, Papa Francisc - conform programului publicat de Sala de Presă vaticană - va fi primit pe platoul Bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor" precum şi de salutul autorităţilor, de îmbrăţişarea săracilor. Un grup de circa 500 de persoane care provin din diferite părţi ale Europei care îi vor înmâna simbolic mantia şi toiagul pelerinului, ca să indice că toţi sunt veniţi ca pelerini în locurile Sfântului Francisc, pentru a asculta cuvântul său. De acolo, împreună în procesiune spre bazilică. Într-un prim moment, reparcurgând gesturile sfântului din Assisi se va opri ca să se roage la Porţiuncula, loc dintre cele mai importante în viaţa fratelui, care în acel templu îi plăcea să-i primească pe fraţii săi, pe numeroşii săraci şi unde Sfânta Clara a hotărât să se consacre Domnului. Acolo va face şi un gest semnificativ: la sfârşitul celebrării va binecuvânta o piatra luată anterior din Porţiuncula pentru a fi dăruită câtorva reprezentanţi ai refugiului pentru cei fără adăpost "Trandafiri ai sfântului Francisc" din Tersatto, întemeiat în 2007 de fraternitatea locală a Ordinului Franciscan Secular din Tersatto, în oraşul Rijeka, în Croaţia.
Tot în bazilică spaţiul pentru ascultare: mărturiile a şase săraci (doi francezi, un polonez, un spaniol, doi italieni) la care papa va răspunde. Apoi la 10.30, un moment de pauză pentru a oferi o gustare celor prezenţi şi la 11.00 întoarcerea în bazilică pentru un moment de rugăciune şi distribuirea darului Sfântului Părinte pentru săraci. După saluturi, Papa Francisc cu elicopterul se va întoarce în Vatican, în timp ce cei 500 de prezenţi vor fi găzduiţi pentru prânz de episcopul de Assisi, Monseniorul Domenico Sorrentino.
Acest moment al papei cu săracii - explică Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări - pregăteşte, împreună cu o serie de iniţiative, apropiata Zi Mondială din 14 noiembrie voită de Papa Francisc tocmai pentru a solicita Biserica şi pe credincioşi să "iasă" pentru a întâlni sărăcia în diferitele accepţiuni în care se manifestă în lumea modernă şi a întinde mâna spre cel care este mai nevoiaş. Fir conducător va fi motoul ales pentru această zi: "Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi" (Mc 14,7). Grupul numeros care va fi la Assisi provine din diecezele din Umbria conduse de Caritas, de Asociaţia franceză "Fratele" şi de o delegaţie care provine de la Roma compusă din Elemosineria Apostolică şi din asociaţiile Caritas Dieceza de Roma, Cercul Sfântului Petru, Comunitatea "Sfântul Egidiu", Coordonarea Regională Familia Vincenţiană, Centrul Astalli, ACLI din Roma. La sfârşitul zile fiecăruia dintre participanţi vor fi dăruite 500 de rucsacuri produse în cadrul proiectului "+Three", care promovează realizări respectând sustenabilitatea ambientală şi economică.
Toată ziua va putea fi urmărită în transmisiune directă prin circuitul mass-media vaticane şi va fi transmisă de unele reţele naţionale şi internaţionale.
Îmbrăţişarea papei dată săracilor va continua şi duminică, 14 noiembrie, când, cu ocazia Zilei Mondiale dedicate lor, Papa Francisc va prezida celebrarea euharistică în bazilica vaticană la ora 10.00 (11.00, ora României) cu participarea a 2 mii de persoane, fiind respectate normele sanitare, asistate de diferitele asociaţii de voluntariat prezente în teritoriul Romei. Ei vor anima celebrarea cu lecturi şi rugăciunile credincioşilor, pentru a încheia împreună cu distribuirea de mâncare caldă.
În vederea zilei sunt multe iniţiativele gândite pentru cei mai nevoiaşi. O atenţie deosebită va fi dată la circa 40 de case-familie prezente în teritoriul diecezei de Roma cu distribuirea de alimente - circa 5 tone de paste, o tonă de orez, 2 tone de bulion, 1.000 de litri de ulei şi 3.000 de litri de lapte - şi a circa 5 mii de kituri de materiale sanitare pentru familiile nevoiaşe pentru sănătatea şi îngrijirea persoanei. De asemenea, pentru a înlocui lipsa de dispensar mobil care era pregătit în mod tradiţional în Piaţa "Sfântul Petru" pentru a oferi gratuit numeroase prestaţii şi servicii medicale sărace, va fi realizată, cum s-a făcut în trecut, iniţiativa "În căutarea virusului". O rulotă pregătită să efectueze testele în măsură să evalueze prezenţa virusului HCV (hepatita C) şi a virusului HIV, va fi prezentă în Piaţa "Sfântul Petru" în timpul Zilei Mondiale a Săracilor, la 14 noiembrie. Serviciul va fi disponibil din momentul în care Sfântul Părinte va termina recitarea rugăciunii Angelus, puţin după ora 12.00, până la ora 18.00. Vor putea avea acces la acest serviciu imediat toţi săracii care vor merge la rulotă. În sfârşit, în afară de sprijinul prin distribuirea de alimente şi medicamente, această celebrare a Zilei Mondiale a Săracilor se caracterizează şi printr-o altă iniţiativă realizată de generozitatea lui UnipolSai. Pentru circa 500 de familii care au dificultăţi economice şi care adesea se adresează centrelor caritative va fi posibil să fie ajutate la plata utilităţilor de gaz şi de curent electric. Aceste cheltuieli apasă asupra familiilor care pentru a putea avea acces la aceste servicii neglijează mâncarea sau alte cheltuieli medicale, aşa cum a scris Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Săracilor: "Unele ţări îndură din cauza pandemiei consecinţe foarte grave, aşa încât persoanele cele mai vulnerabile ajung să fie lipsite de bunurile de primă necesitate. Cozile lungi în faţa meselor pentru săraci sunt semnul tangibil al acestei înrăutăţiri". Această Zi Mondială a Săracilor, cu toate iniţiativele care se vor realiza în diecezele din toată lumea, este un răspuns mic dar semnificativ la cererea Papei Francisc.
(După Vatican News, 8 noiembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
