Vizantea: Vizita episcopului Petru Petru Sescu la două decenii de la consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii
Comunitatea romano-catolică din Vizantea a avut bucuria de a începe timpul binecuvântat al Adventului împreună cu Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi. Vizita din ziua de duminică, 3 decembrie 2023, a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii. După Liturghie, a fost sfinţită capela mortuară.
În urmă cu 20 de ani, în data de 8 noiembrie 2003, în timpul vizitei pastorale în Parohia Vizantea, PS Petru Gherghel a consacrat această biserică, parohul de atunci fiind pr. Claudiu Bereş. Se împlineau la acea dată 25 de ani de la întemeierea acestei parohii.
În predică, Preasfinţitul a subliniat faptul că Adventul este un timp al aşteptării, al speranţei, al bucuriei întâlnirii cu Isus şi trebuie să pregătim această întâlnire în comuniune cu Dumnezeu, în termenii propuşi de el şi în felul în care doar el îl face posibil. Această aşteptare nu este una dintre multele aşteptări ale noastre care provoacă nemulţumire, supărare, ci este o aşteptare plină de speranţă şi care produce bucurie în suflet; dar asta depinde pe cine aşteptăm.
A mai subliniat faptul că, mai ales în acest timp, trebuie să îl recunoaştem pe Cristos care vine mereu la noi. Cristos a venit pe pământ prin Întruparea sa, va veni la sfârşitul veacurilor, dar el este mereu în mijlocul nostru, în Euharistie, în cuvântul său, în fraţii de lângă noi.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, ca semn de preţuire Preasfinţitul Petru Sescu a dăruit comunităţii o relicvă a Fericitului Anton Durcovici, episcop martir.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul a sfinţit capela mortuară "Sfântul Iosif" şi s-a rugat pentru toţi preoţii răposaţi care au slujit în această comunitate şi pentru toţi credincioşii răposaţi.
Capela mortuară a fost începută în anul 2007, de părintele Claudiu Bereş, iar lucrările au fost continuate de părintele Iosif Mărtinaş şi a fost finalizată în anul 2010. Între timp au fost făcute unele renovări de către părintele Romică Sociu.
Comunitatea i-a mulţumit Preasfinţitului Petru pentru prezenţă şi pentru rugăciuni şi Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru grija părintească faţă de credincioşii pe care îi păstoreşte.
Prof. Florina-Mihaela Olariu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 decembrie: Vizantea: Vizita episcopului Petru Petru Sescu la două decenii de la consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii