La mănăstirea benedictină "Maica Unităţii" (Mater Unitatis) de la Viişoara, lângă Piatra Neamţ, în ziua de 11 iulie 2008, începând cu ora 17.00, a fost celebrată o Liturghie de către PS Petru Gherghel, prilejuită de sărbătoarea sfântului Benedict, de împlinirea a 10 ani de la sfinţirea pietrei de temelie de către papa Ioan Paul al II-lea, de reînnoirea voturilor pentru un an din partea a două surori din Cleja, sr. Mihaela şi sr. Gabriela, precum şi de intrarea în postulandat a tinerei Mihaela Coşa din Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău.
* * *
Cine aude, şi numai întâmplător, imperativul, deloc recent şi fără nimic senzaţional, Ora et labora! (Roagă-te şi munceşte!), îşi dă seama repede că el nu este un slogan oarecare, ce ar putea proveni din gura oricărui om şi că nici nu are cum să încolţească în orice fel de viaţă, ci neapărat şi în mod necesar în acel suflet care a chibzuit mult şi a socotit că multe lucruri sau bunuri de pe acest pământ se pot lăsa efectiv deoparte; că de ceea ce este de prisos, inutil sau chiar dăunător trebuie să te dispensezi cu convingerea neclintită că faci un lucru măreţ, sublim, şi nu doar ceva nonconformist. Şi asta pentru a simţi că viaţa toată stă sub grija şi controlul lui Dumnezeu; pentru a respira libertatea de a fi şi a merge exclusiv pe mâna lui Dumnezeu, care, atunci când te vrea numai pentru sine, are grijă să-ţi dea ceea ce umple sufletul tău cu o indescriptibilă beatitudine care nu poate veni de nicăieri de pe acest pământ, ci numai din înălţimi.
Asemenea gânduri îşi găsesc greu loc în minţile oamenilor de astăzi, care pun la bătaie toate energiile lor ca să-şi trăiască viaţa de pe pământ aşa încât să dea cât mai răspicat de înţeles că vieţii care s-ar deschide după aceasta prezentă, terestră, nu merită să-i afectăm prea multă atenţie sau interes.
Sfântul Benedict şi succesorii lui care au creat expresia enunţată mai sus, devenită ulterior celebră, au gândit şi şi-au judecat lucrurile despre rostul lor în această lume altfel, de parcă (numai parcă) ar fi fost ciopliţi dintr-o altă natură decât cea a noastră. Lor le-a fost suficient imperativul: roagă-te şi munceşte!
De acest sfânt vrea Biserica Romano-Catolică să-şi amintească orice creştin în a 11-a zi a lunii iulie, aşa cum se poate vedea în calendarele noastre, care are ataşat la numele său titlul de patron al Europei.
Despre Benedict, dar mai ales despre benedictini (şi benedictine) nu ştim prea multe, şi, ce-i drept, nu din vina noastră. Nu i-am văzut pe la noi, nu sunt de găsit mănăstiri de-ale lor pe frumoasele întinderi pe care le cuprinde dieceza noastră; nu ştim prea multe despre felul cum trăiesc şi ce spiritualitate au.
Dar ei există de mult timp, căci naşterea lor urcă în istorie până la al VI-lea secol d.C. Şi ce e mai frumos şi, totuşi, cred, nu tocmai notoriu, e că o mănăstire benedictină feminină s-a sălăşluit şi în Moldova noastră, mai exact în satul Viişoara de lângă Piatra Neamţ, închinată "Maicii Unităţii" (Mater Unitatis).
Mănăstirea nu e veche deloc; aceasta o arată toate încăperile care pot fi văzute. În 1998, papa Ioan Paul al II-lea a binecuvântat piatra ei de temelie, iar cinci ai mai târziu, mai precis la 28 iunie 2003, a început acolo prezenţa stabilă a surorilor. Dar faptul că este, se datorează, aşa cum spunea maica generală, exclusiv Providenţei care a ales să aducă prima mănăstire benedictină feminină într-o ţară majoritar ortodoxă. Spre această mănăstire, aşezată sus (în toate sensurile), s-au îndreptat credincioşi din Viişoara, dar mai ales din Piatra Neamţ şi din alte locuri, nevoiţi să urce o porţiune de drum pietros şi disconfortant, lăsând în urmă case şi gospodării, pentru a ajunge la locul unde lui Dumnezeu îi place să locuiască şi el însuşi să fie locuit, drumul constituindu-se ca semn al urcării deloc uşoare sau comode spre Cel care în Fiul său a coborât atât de mult la noi. Aşezarea ei chiar la baza pădurii, îţi permite să simţi că spiritul îţi este înălţat.
Am avut bucuria să vorbesc cu surorile, în special cu sr. Cristina, maica superioară, înainte de începerea sfintei Liturghii, căreia, printre altele, i-am mărturisit sentimentul ciudat pe care îl încerci în momentul conversaţiei cu ele, din cauza gratiilor interpuse peste tot. Mi-a dat un răspuns, la care au consimţit repede şi tacit şi celelalte surori care o înconjurau, spunându-mi că pentru ele gratiile sunt ca şi cum nu ar exista. Nu ele stau închise dincolo de gratii, ci noi, cei de dincoace, vedem gratiile şi suntem închişi. Libertatea este în realitate în partea lor, nu în a noastră, cei prinşi sau încorsetaţi în atâtea lucruri materiale.
Acolo, în cinstea sfântul Benedict, s-a făcut sărbătoare şi s-a celebrat sfântă Liturghie solemnă în ziua de vineri, 11 iulie 2008, la ora 17.00.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul nostru, Petru Gherghel, împreună cu el concelebrând şi alţii câţiva preoţi.
Sărbătoare era în mănăstire pentru că se celebra memoria sfântului Benedict, dar şi din trei motive relativ actuale. Primul a fost deja amintit: 10 ani de la sfinţirea pietrei de temelie de către papa Ioan Paul al II-lea. Al doilea motiv era reînnoirea voturilor pentru un an din partea a două surori gemene, originare din Cleja, sr. Mihaela şi, respectiv, sr. Gabriela. Acestea i-au făgăduit Mirelui lor divin, prin intermediul maicii generale, că îl vor avea pe el în centrul vieţii lor, prin respectarea regulii benedictine, prin rugăciunea şi munca pe care le vor face. Şi ultimul motiv îl constituie intrarea în postulandat a unei tinere din Parohia "Fericitul Ieremia" din Bacău, pe nume Mihaela Coşa: o floare proaspătă, tânără (24 de ani) adăugată prin condescendenţa Celui care este izvorul unei asemenea chemări, la buchetul celorlalte maici ale mănăstirii.
Să te decizi pentru o viaţa ascunsă acestei lumi; să alegi să locuieşti doar între zidurile mănăstirii: clauzură; să te închizi atâtor oameni pe care îi cunoşti ca să te deschizi cât mai mult lui Dumnezeu şi voinţei lui; să construieşti doar legături spirituale cu cei din afară, unindu-te doar în rugăciune cu ei, nu poate însemna o simplă veleitate, un moft sau un act motivat de teribilism sau grandomanie, ci urmarea unui imbold interior aproape irezistibil, căutarea unei păci interioare care se revarsă în suflet din Dumnezeu.
Deşi am părăsit această mănăstire cu un "aer" curat de nimicnicie, totuşi am simţit în adâncul inimii, iubirea pe care Dumnezeu o revarsă în fiecare clipă asupra noastră şi dorinţa sa de a răspunde acestei iubiri în lumea în care ne mişcăm şi lucrăm.
Pr. Cristian Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 iulie: Viişoara: Reînnoire de voturi şi intrare în postulandat
