Viişoara: Întâlnirea fraţilor călugări ai Provinciei "Sfântul Iosif" din România

În zilele de 18 şi 19 septembrie 2023 a avut loc, la Mănăstirea "Maica Unităţii" din Viişoara, întâlnirea formativă a fraţilor călugări ai Provinciei "Sfântul Iosif" din România.

Prima zi a început cu o vizită în oraşul Piatra Neamţ, unde fraţii au putut să se bucure de vederea de sus a oraşului, plimbându-se cu telegondola şi, apoi, vizitarea centrului vechi.

După-amiază, începând cu ora 15.00, a avut loc o conferinţă susţinută de fratele Lucian Horlescu, responsabil cu formarea permanentă a fraţilor, cu tema "Bogăţia verificării în procesul de reînnoire a vieţii".

În introducere s-au subliniat câteva exemple de situaţii conflictuale şi analiza lor. Cum reacţionăm? De ce într-un mod sau altul? Cât de liberă este reacţia noastră? Ce ne condiţionează?

Procesul de convertire înseamnă să ne simţim liberi. Multe din comportamentele şi acţiunile noastre le învăţăm din copilărie. Creierul nostru acţionează de multe ori fără ca noi să fim conştienţi. În copilărie se învaţă pe cale senzorială. Viaţa noastră este un drum constructiv permanent. Educaţia ne condiţionează mult în modul nostru de a acţiona şi de a gândi.

S-a prezentat o schemă a comportamentelor. O schemă între un copil şi o figură de referinţă. Din primii ani ai copilăriei se dezvoltă primele trăsături ale viitorului adult.

Rezultatul acestor interacţiuni este realizarea unui prototip, care ne face să simţim într-un fel, să acţionăm şi să gândim într-un mod specific, personal.

Fără provocări nu creştem, nu progresăm. Există o disfuncţie între nivelul cognitiv şi gestionarea emoţiilor.

Prima zi s-a încheiat cu Oficiul lecturilor şi Vesperele, urmată de o agapă frăţească pregătită de fratele Marcu Roşu, responsabilul mănăstirii.

A doua zi, la ora 7.30, s-a celebrat Sfânta Liturghie prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministrul provincial, împreună cu pr. Emilian Ionel Dumea, vicar provincial, şi ceilalţi fraţi din comunitate. În cuvântul de învăţătură părintele provincial, plecând de la lecturile zilei, a subliniat apropierea care trebuie să existe în noi faţă de cei care se află în suferinţă.

De la ora 9.00 a avut loc întâlnirea fraţilor călugări prezenţi cu părintele provincial, unde s-au discutat printre altele, evenimentul jubiliar pe care Ordinul îl trăieşte la 800 de ani de la confirmarea Regulii, presepiul de la Greccio, unde părintele provincial ne-a invitat să reluăm formula de la profesiune pentru a conştientiza mai mult sfaturile evanghelice pe care le-am profesat.

În încheiere am fost încurajaţi în ceea ce facem şi să nu uităm de ceea ce suntem. Ziua a continuat cu o ieşire în natură unde fraţii s-au bucurat de multe locuri frumoase din zona Neamţului.

Fr. Mihai Dumea, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-19 septembrie: Viişoara: Întâlnirea fraţilor călugări ai Provinciei "Sfântul Iosif" din România