La mănăstirea benedictină "Maica unităţii" din Viişoara, jud. Neamţ, în perioada 27-29 iulie 2007 a avut loc un campus al Acţiunii Catolice Adulţi, organizat de membrii AC din Parohia "Sf. Iosif Muncitorul" din Piatra Neamţ. Tema campusului a fost: "Mărturisitori ai prezenţei lui Cristos".
Au participat reprezentanţi ai ACA din opt parohii ale diecezei.
Asistent spiritual a fost pr. Felix Roca. Au fost susţinute două meditaţii. Prima a avut ca suport textul din Evanghelia după Marcu (Mc 9;14-29) - vindecarea unui tânăr posedat de diavol, prilej cu care în dezbaterile din grupe s-au aprofundat aspecte legate de obstacolele din calea dialogului şi a comunicării, despre ajutorul oferit de Cristos pentru a obţine eliberarea.
Am reţinut cuvintele sfântului Ambrozie:
"Toţi suntem ai Domnului şi Cristos este totul pentru noi:
dacă doreşti să cureţi rănile tale, el este medic;
dacă ai arşiţă din cauza febrei, el este izvor;
dacă eşti apăsat de vinovăţie, el este dreptatea;
dacă ai nevoie de ajutor, el este puterea;
dacă îţi este frică de moarte, el este viaţa;
dacă doreşti paradisul, el este calea;
dacă fugi de întuneric, el este lumina"
În a doua meditaţie s-a vorbit despre "Adulţii, educatorii tinerelor generaţii". În perioada pe care o străbatem tinerii îi caută din ce în ce mai mult pe adulţi, fie că recunosc sau nu acest lucru. Adultul trebuie să fie un exemplu bun şi un model de viaţă. Dintr-un sondaj făcut în rândul tinerilor, la întrebarea: "Ce fel de adult caută tinerii?" a reieşit că tinerii aşteaptă de la adulţi:
să fie capabil să râdă;
să ştie să folosească darurile sale;
să vorbească despre sine şi nu despre alţii;
să aibă cu adevărat ceva "de vânzare".
Discuţiile în grup au evidenţiat modul în care putem răspunde acestor provocări.
Programul a fost mult mai complex: pe lângă celebrarea zilnică a sfintei Liturghii, au fost ore de adoraţie, momente de rugăciune în grup cu măicuţele benedictine (laude, vespere), o vizită la Mănăstirea Bistriţa.
Campusul s-a încheiat cu un moment cultural-educativ.
Viorica Spataru
