Foto: Eugen Ivuţ
Viena (Austria): "Unitate în diversitate". Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa 2025

În perioada 8-11 septembrie 2025, la Viena a avut loc cea de-a XXVI-a Adunare a Episcopilor Catolici Orientali din Europa, o întâlnire care a reunit peste 65 de episcopi şi mai mult de 100 de reprezentanţi ai Bisericilor Catolice Orientale. Întâlnirea, organizată sub auspiciile Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), la invitaţia cardinalului Christoph Schönborn, ordinarius al Ordinariatului pentru Bisericile Catolice Orientale din Austria, a avut loc cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Seminarului Teologic Greco-Catolic "Barbareum", fondat la Viena de împărăteasa Maria Tereza.

Printre participanţi s-au numărat cardinalul Claudio Gugerotti, prefect al Dicasterului pentru Bisericile Orientale, arhiepiscopul Gintaras Grušas, preşedintele CCEE, şi arhiepiscopul Pedro López Quintana, nunţiul apostolic în Austria. Au fost prezenţi şi conducătorii diferitelor Biserici Catolice Orientale, printre care: arhiepiscopul major Sviatoslav Shevchuk (Biserica Greco-Catolică Ucraineană), arhiepiscopul Jonáš Maxim (Biserica Greco-Catolică Slovacă) şi arhiepiscopul Fülöp Kocsis (Biserica Greco-Catolică Maghiară).

Unitatea în diversitate: cei trei piloni ai comuniunii

Cu scopul de a consolida comuniunea dintre diferitele componente ale Bisericii Catolice din Europa, tema centrală "Unitatea în diversitate" a fost abordată în trei sesiuni de lucru, corespunzătoare celor trei dimensiuni ale comuniunii ecleziale în Europa: comuniunea cu Episcopul Romei; comuniunea dintre Bisericile Catolice Orientale sui iuris; şi comuniunea dintre catolicii orientali şi Biserica de rit latin.

1. Prima sesiune de lucru a fost introdusă de cardinalul Gugerotti. În relatarea sa, cardinalul prefect a oferit o abordare interpretativă care depăşeşte simpla reafirmare a unităţii, subliniind dinamismul "simfonic" care trebuie să anime cei doi poli: unitatea şi diversitatea, sau mai exact universalitatea (a Bisericii Catolice) şi specificitatea (a fiecărei Biserici sui iuris). Această relaţie dinamică nu este lipsită de provocări şi contraste, atât la nivel jurisdicţional, cât şi cultural, politic sau economic. Cardinalul a evidenţiat, prin exemple, angajamentul Sfântului Scaun de a sprijini armonia dorită.

2. A doua temă, cea a comuniunii dintre Bisericile Catolice Orientale din Europa, a fost abordată de arhiepiscopul Grušas, preşedintele CCEE, care a subliniat în discursul său darul şi angajamentul pe care această comuniune le implică, accentuând stima şi aprecierea cu care sunt privite Bisericile Catolice Orientale şi numeroasele valori pe care le pot şi trebuie să le ofere Bisericii universale într-o Europă din ce în ce mai secularizată. Ele sunt invitate să valorifice experienţa lor ca "ferment" care dospeşte făina şi o face să crească din interior. Reamintind angajamentul istoric constant al CCEE faţă de întâlnirea anuală a episcopilor catolici orientali din Europa, preşedintele a reiterat importanţa împărtăşirii active care are loc la aceste întâlniri, cu o atenţie specială pentru faza de implementare a Sinodului despre sinodalitate, în care catolicii orientali au multe de oferit din bogata lor experienţă de sinodalitate-colegialitate episcopală, precum şi echilibru creativ între diferitele organisme ecleziale de participare.

3. Descriind înfiinţarea primului Ordinariat pentru catolicii orientali la Viena, în 1935, ca o "structură provizorie" pentru a ajuta credincioşii imigraţi, cardinalul Schönborn, în relatarea sa privind comuniunea catolicilor orientali cu Biserica de rit latin, a subliniat importanţa ordinariatelor ca mijloc constructiv de a proteja, pe de o parte, specificitatea fiecărei Biserici sui iuris într-un teritoriu de jurisdicţie latină şi, pe de altă parte, de a depăşi dificultăţile pe care o a doua ierarhie le-ar crea în aceleaşi teritorii. Cardinalul a ilustrat bogata experienţă a Ordinariatului austriac, care a crescut considerabil în ultimii 20 de ani şi numără acum 43 de comunităţi catolice orientale, primite nu doar în Arhiepiscopia Vienei, ci în toată Austria, cu sprijinul Conferinţei Episcopilor Austrieci, atât din punct de vedere administrativ (registrele de botez şi căsătorie), cât şi din punct de vedere economic (sprijin pentru clerici, în special pentru cei căsătoriţi, pentru a obţine un tratament egal cu clerul de rit latin). Relaţia strânsă şi cordială dintre ordinariu şi vizitatorii apostolici şi conducătorii Bisericilor sui iuris este un element fundamental pentru o comuniune solidă între Bisericile Catolice Orientale şi Biserica de rit latin din Europa.

Întâlnirea Episcopilor Catolici Orientali din Europa s-a desfăşurat, din nou, în contextul trist al războiului din Ucraina. Această conştientizare a fost exprimată de arhiepiscopul major Shevchuk, care, în prezentarea sa, a mulţumit atât Bisericilor, cât şi autorităţilor civile pentru sprijinul şi asistenţa acordate. Un gând şi o atenţie specială au fost acordate celorlalte conflicte, în curs, care afectează Bisericile noastre sui iuris din întreaga lume.

Sesiunile, pe grupuri de lucru, s-au concluzionat cu discuţiile în plen, în care participanţii şi-au exprimat dorinţa de a studia următoarele propuneri:

  • o reprezentare mai bună a tinerilor din Bisericile sui iuris la Zilele Mondiale ale Tineretului, precum şi la întâlnirile locale, atât în prezenţă fizică, cât şi în format digital;

  • o formare atentă a parcursului educaţional al clerului, în special al celui de rit latin, orientată spre cunoaşterea altor tradiţii, însoţită de un schimb concret de experienţe. Se doreşte promovarea coordonată a studiilor pentru o mai bună cunoaştere a lumii catolice orientale;

  • publicarea documentelor canonice referitor la apartenenţa credincioşilor la Bisericile sui iuris respective, în sens juridic, ritual-pastoral şi legătura lor cu ierarhia;

  • o înţelegere a sensibilităţi privind biritualismul şi adaptarea la rit, acum mai restrictivă decât în trecut, cu accent pe primatul propriului rit de origine;

  • o atenţie sporită la susţinerea clerului Bisericilor sui iuris angajate în biritualism în contextele din diaspora;

  • un discernământ sporit în relaţiile ecumenice cu Bisericile Ortodoxe în ceea ce priveşte validitatea sacramentelor şi recunoaşterea succesiunii apostolice;

  • speranţa unei continuări eficiente şi eficace a lucrărilor începute în cadrul acestor întâlniri anuale, printr-o structură adecvată pentru gestionarea actelor şi acţiunilor întreprinse.

Momentele importante ale Întâlnirii

Pe lângă sesiunile de lucru, programul a fost îmbogăţit de momente care au consolidat legăturile dintre participanţi şi cu instituţiile.

  • De o importanţă primordială au fost celebrările liturgice în diferite rituri: imnul Akathistos în diferite limbi; Sfânta Qurbana în ritul siro-malabar şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, aceasta din urmă fiind celebrată şi în Catedrala "Sfântul Ştefan", un moment unic în istoria Bisericii din Austria, la care au participat 60 de episcopi orientali. Evenimentul a atras atenţia mass-media naţionale, care au ales să îl transmită în direct.

  • Relaţiile cu instituţiile civile nu au fost neglijate, primarul Vienei, dr. Michael Ludwig, invitând participanţii la o cină în prestigioasa Stadtsenatssitzungssaal a Wiener Rathaus. La fel de semnificativă a fost întâlnirea de la Palatul Arhiepiscopal cu reprezentantul Comisiei Europene în Austria, Patrick Lobis, şi cu ministrul federal Claudia Plakolm, unde dialogul s-a concentrat pe aşteptările reciproce dintre Biserică şi instituţiile civile pentru viitorul Europei. o Participanţii au fost întâmpinaţi de nunţiul apostolic în Austria, arhiepiscopul Pedro López Quintana, în palatul istoric al Nunţiaturii, apoi au vizitat Abaţia Klosterneuburg, unde au putut aprecia istoria şi spiritualitatea locului, precum şi să se bucure de o cină oferită de abatele Anton Höslinger, CanReg.

  • Sesiunea concluzivă a cuprins o prezentare a prof. dr. dr. Thomas Mark Németh despre istoria şi prezenţa Bisericilor Catolice Orientale în Austria.

Următoarea Întâlnire a Episcopilor Bisericilor Catolice Orientale din Europa este programată pentru 15-18 septembrie 2026 la Máriapócs, în Ungaria, pe teme legate de formarea misionară în Bisericile Catolice Orientale sui iuris prin catehism, mistagogie şi transmiterea credinţei, precum şi consolidarea identităţii orientale în diaspora.

Episcopii Catolici Orientali din Europa
Viena, 12 septembrie 2025

Biroul de Presă EGCO