Vatican: Regina Coeli (28 aprilie 2013)
Înainte de a încheia această celebrare, aş vrea să-i încredinţez Sfintei Fecioare Maria pe cei miruiţi şi pe voi toţi. Fecioara Maria ne învaţă ce înseamnă a trăi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a primi noutatea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ea l-a zămislit pe Duhul Sfânt prin lucrarea Duhului şi fiecare creştin, fiecare dintre noi, este chemat să primească Cuvântul lui Dumnezeu, să-l primească pe Isus înlăuntrul său şi apoi să-l ducă tuturor. Maria l-a invocat pe Duhul Sfânt împreună cu Apostolii în cenacol: şi noi, ori de câte ori ne reunim în rugăciune, suntem susţinuţi de prezenţa spirituală a Mamei lui Isus, pentru a primi darul Duhului şi a avea forţa de a-l mărturisi pe Isus înviat. Acest lucru îl spun în mod deosebit vouă, care astăzi aţi primit Mirul: Maria să vă ajute să fiţi atenţi la ceea ce Domnul vă cere şi să trăiţi şi să mergeţi mereu conform Duhului Sfânt.
Aş vrea să extind salutul meu afectuos la toţi pelerinii prezenţi, veniţi din atâtea ţări. Îi salut îndeosebi pe copiii care se pregătesc pentru Mir, grupul numeros condus de Surorile Carităţii, pe credincioşii din câteva parohii poloneze şi pe cei din Bisignano, precum şi Katholische akademische Verbindung Capitolina.
În acest moment, un moment special, doresc să înalţ o rugăciune pentru numeroasele victime cauzate de tragica prăbuşire a unei fabrici în Bangladesh. Exprim solidaritatea mea şi profunda apropiere faţă de familiile care îşi plâng pe dragii lor şi adresez din adâncul inimii un apel puternic pentru ca să fie mereu ocrotită demnitatea şi siguranţa muncitorului.
Acum, în lumina pascală, rod al Duhului, să ne adresăm împreună Maicii Domnului.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu