La rugăciunea "Îngerul Domnului" de duminică, 15 noiembrie 2020, Papa Francisc a transmis apropierea şi rugăciunea sa faţă de familiile îndurerate pentru pierderea celor dragi în urma incendiului care a izbucnit în seara de sâmbătă la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, relatează Vatican News în ştirea semnată de pr. Adrian Dancă. În diverse ocazii, papa s-a rugat, de asemenea, pentru medicii şi autorităţile din lumea întreagă pentru ca să gestioneze în spirit de slujire criza sanitară.

Papa Francisc se roagă pentru victimele tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ şi încredinţează milostivirii lui Dumnezeu sufletele celor care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Potrivit autorităţilor, zece bolnavi şi-au pierdut viaţa şi alte şapte persoane, printre care mai mulţi medici şi o asistentă medicală, au fost rănite.

Papa Francisc: "Ieri, într-o structură spitalicească din România, în care erau internaţi mai mulţi pacienţi afectaţi de coronavirus, a izbucnit un incendiu care a provocat victime. Îmi exprim apropierea mea şi mă rog pentru ei, să ne rugăm pentru ei!"

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗

Pacienţii decedaţi, dar şi cei răniţi, erau bolnavi în stare gravă de Covid-19. Medicul de gardă a rămas cu arsuri puternice după ce a intrat în flăcări ca să salveze pacienţii, iar duminică dimineaţă a fost transferat la un spital specializat din Belgia. Şase pacienţi au fost transferaţi în timpul nopţii la Spitalul Mobil de la Leţcani, lângă Iaşi, iar trei dintre aceştia se află în stare foarte gravă, cu toate că nu au leziuni în urma unor arsuri.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a comunicat că pompierii au ajuns la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ în cinci minute de la primirea apelului, iar incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră.

În scurt timp, premierul Ludovic Orban a convocat o şedinţă de urgenţă pentru a evalua situaţia incendiului şi pentru a superviza în prima persoană gestionarea urmărilor acestui moment atât de greu pentru toată ţara.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că tragedia de la Piatra Neamţ a îndoliat întreaga ţară. Iohannis a transmis, totodată, condoleanţe familiilor îndurerate şi urarea de însănătoşire grabnică bolnavilor aflaţi în stare gravă.

La rândul său, patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanţe şi a elogiat dăruirea medicului grav rănit care şi-a pus viaţa în pericol pentru a scoate pacienţii din flăcări.

(Preluare Vatican News, 15 noiembrie 2020)