Vatican: Celebrare euharistică pentru Ziua "Evangelium vitae" cu ocazia Anului Credinţei (duminică, 16 iunie 2013)

Iubiţi fraţi şi surori,

Această celebrare are un nume foarte frumos: Evanghelia Vieţii. Cu această Euharistie, în Anul Credinţei, vrem să-i mulţumim Domnului pentru darul vieţii, în toate manifestările sale; şi în acelaşi timp vrem să vestim evanghelia vieţii.

Pornind de la cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, aş vrea să vă propun trei idei simple de meditaţie pentru credinţa noastră: înainte de toate, Biblia ni-l revelează pe Dumnezeul viu, pe Dumnezeul care este viaţă şi izvor al vieţii; în al doilea rând, Isus Cristos dăruieşte viaţa şi Duhul Sfânt ne menţine în viaţă; al treilea, a urma calea lui Dumnezeu conduce la viaţă, în timp ce a-i urma pe idoli conduce la moarte.

1. Prima lectură, luată din Cartea a doua a lui Samuel, ne vorbeşte despre viaţă şi despre moarte. Regele David vrea să ascundă adulterul comis cu soţia lui Urie Hetitul, un soldat din armata sa, şi pentru a face asta porunceşte să fie pus Urie în prima linie pentru ca să fie ucis în bătălie. Biblia ne arată drama umană în toată realitatea sa, binele şi răul, patimile, păcatul şi consecinţele sale. Când omul vrea să se afirme pe sine însuşi, închizându-se în propriul egoism şi punându-se în locul lui Dumnezeu, ajunge să semene moarte. Adulterul regelui David este un exemplu al acestui lucru. Şi egoismul duce la minciună, cu care omul încearcă să se înşele pe sine însuşi şi pe aproapele. Însă Dumnezeu nu poate fi înşelat şi am ascultat cum profetul îi spune lui David: tu ai făcut ceea ce este rău în ochii lui Dumnezeu (cf. 2Sam 12,9). Regele este pus în faţa faptelor sale de moarte - cu adevărat ceea ce a făcut era o faptă de moarte, nu de viaţă! - înţelege şi cere iertare: "Am păcătuit împotriva Domnului!" (v. 13) şi Dumnezeul milostiv care vrea viaţa şi mereu ne iartă, îl iartă, îi redă viaţă; profetul îi spune: "Domnul a înlăturat păcatul tău: tu nu vei muri". Ce imagine avem despre Dumnezeu? Probabil ne apare ca un judecător sever, ca unul care limitează libertatea noastră de a trăi. Însă toată Scriptura ne aminteşte că Dumnezeu este Cel Viu, cel care dăruieşte viaţa şi care arată calea vieţii depline. Mă gândesc la începutul Cărţii Genezei: Dumnezeu îl plăsmuieşte pe om cu pulberea pământului, suflă în nările sale o suflare de viaţă şi omul devine o fiinţă vie (cf. 2,7). Dumnezeu este izvorul vieţii; graţie suflului său omul are viaţă şi suflul său susţine drumul existenţei pământeşti a omului. Mă gândesc şi la chemarea lui Moise, când Domnul se prezintă ca Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob, ca Dumnezeul celor vii; şi trimiţându-l pe Moise la faraon pentru a elibera poporul său, revelează numele său: "Eu sunt cel care sunt", Dumnezeu care devine prezent în istorie, care eliberează din sclavie, din moarte, şi aduce viaţă poporului pentru că este Cel Viu. Mă gândesc şi la darul celor zece porunci: un drum pe care Dumnezeu ni-l indică pentru o viaţă cu adevărat liberă, pentru o viaţă deplină; nu sunt un imn adus lui "nu" - nu trebuie să faci asta, nu trebuie să faci asta, nu trebuie să faci asta... Nu! Sunt un imn adus "da"-ului spus lui Dumnezeu, iubirii, vieţii! Dragi prieteni, viaţa noastră este deplină numai în Dumnezeu, pentru că numai el este Cel Viu!

2. Textul evangheliei de astăzi ne determină să facem un pas înainte. Isus întâlneşte o femeie păcătoasă în timpul unui prânz în casa unui fariseu, trezind scandalul celor prezenţi: Isus lasă să se apropie de el o păcătoasă şi chiar îi iartă păcatele, spunând: "I s-au iertat păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin" (Lc 7,47). Isus este întruparea Dumnezeului celui viu, cel care aduce viaţa, în faţa atâtor fapte de moarte, în faţa păcatului, a egoismului, a închiderii în noi înşine. Isus primeşte, iubeşte, ridică, încurajează, iartă şi dăruieşte din nou forţa de a merge, redă viaţă. În toată evanghelia noi vedem cum Isus, cu gesturi şi cuvinte, aduce viaţa lui Dumnezeu care transformă. Este experienţa femeii care unge cu miresme picioarele Domnului: se simte înţeleasă, iubită şi răspunde cu un gest de iubire, se lasă atinsă de milostivirea lui Dumnezeu şi obţine iertarea, începe o viaţă nouă. Dumnezeu, Cel Viu, este milostiv. Sunteţi de acord? Să spunem asta împreună: Dumnezeu, Cel Viu, este milostiv! Toţi: Dumnezeu, Cel Viu, este milostiv! Încă o dată: Dumnezeu, Cel Viu, este milostiv!

Aceasta a fost şi experienţa apostolului Paul, aşa cum am ascultat în lectura a doua: "Ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a pentru mine" (Gal 2,20). Care este această viaţă? Este însăşi viaţa lui Dumnezeu. Şi cine ne introduce în această viaţă? Este Duhul Sfânt, darul lui Cristos înviat. El este cel care ne introduce în viaţa divină ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, ca fii în Fiul unicul născut, Isus Cristos. Suntem noi deschişi la Duhul Sfânt? Ne lăsăm conduşi de el? Creştinul este un om spiritual, şi asta nu înseamnă că este o persoană care trăieşte "în nori", în afara realităţii, ca şi cum ar fi o fantomă. Nu! Creştinul este o persoană care gândeşte şi acţionează în viaţa cotidiană conform lui Dumnezeu, o persoană care lasă ca viaţa sa să fie însufleţită, hrănită de Duhul Sfânt pentru ca să fie deplină, ca adevăraţi fii. Şi asta înseamnă realism şi rodnicie. Cine se lasă condus de Duhul Sfânt este realist, ştie să măsoare şi să evalueze realitatea şi este şi rodnic: viaţa sa generează viaţă în jurul său.

3. Dumnezeu este Cel Viu, este Cel Milostiv. Isus ne aduce viaţa lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne introduce şi ne menţine în relaţia vitală de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. Însă adesea - ştim asta din experienţă - omul nu alege viaţa, nu primeşte "Evanghelia vieţii", ci se lasă condus de ideologii şi logici care pun piedici vieţii, care nu o respectă, pentru că sunt dictate de egoism, de interes, de profit, de putere, de plăcere şi nu sunt dictate de iubire, de căutarea binelui celuilalt. Este iluzia constată de a voi să se construiască cetatea omului fără Dumnezeu, fără viaţa şi iubirea lui Dumnezeu - un nou Turn Babel; este gândul că refuzarea lui Dumnezeu, a mesajului lui Cristos, a evangheliei vieţii, duce la libertate, la realizarea deplină a omului. Rezultatul este că Dumnezeul cel viu este înlocuit de idoli umani şi trecători, care oferă beţia unui moment de libertate, dar care la sfârşit sunt aducători de noi sclavii şi de moarte. Înţelepciunea psalmistului spune: "Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima; poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii" (Ps 19,9). Să ne amintim asta mereu: Domnul este Cel Viu, este milostiv. Domnul este Cel Viu, este milostiv.

Iubiţi fraţi şi surori, să privim la Dumnezeu ca la Dumnezeul vieţii, să privim la legea sa, la mesajul evangheliei ca la o cale de libertate şi de viaţă. Dumnezeul viu ne face liberi! Să spunem da iubirii şi nu egoismului, să spune da vieţii şi nu morţii, să spunem da libertăţii şi nu sclaviei atâtor idoli din timpul nostru: într-un cuvânt, să spunem da lui Dumnezeu, care este iubire, viaţă şi libertate şi nu dezamăgeşte niciodată (cf. 1In 4,8; In 11,25; In 8,32), lui Dumnezeu care este Cel Viu şi Cel Milostiv. Numai credinţa în Dumnezeul viu ne mântuieşte; în Dumnezeul care în Isus Cristos ne-a dăruit viaţa sa cu darul Duhului Sfânt şi ne face să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu cu milostivirea sa. Această credinţă ne face liberi şi fericiţi. Să cerem Mariei, Mama vieţii, ca să ne ajute să primim şi să mărturisim mereu "Evanghelia Vieţii". Aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu