Sâmbătă, 3 iunie 2023, a avut loc în Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Valea Mică, Sărbătoarea Copiilor din Decanatul Bacău Sud.

A fost necesară anticiparea sărbătorii copiilor întrucât pe 10 iunie era programat Sfântul Mir într-o parohie din acest decanat.

Programul a început la ora 9 cu primirea participanţilor, în număr de 476, copiii fiind împărţiţi pe patru grupe încă de la intrare pe diferite culori: roş, galben, albastru şi verde. A urmat la 9.30 rugăciunea de deschidere rostită de părintele decan Iosif Dămătăr. După ce copiii au participat cu entuziasm la un joc de cunoaştere, pentru a se cunoaşte mai bine, a apărut un moment surpriză, sosirea Preasfinţitului Petru Sescu, care a fost primit cu aplauze şi multă bucurie. A urmat o scurtă repetiţie la cor, urmată de Sfântul Rozariu, Litania Inimii lui Isus cântată şi mai apoi de Sfânta Liturghie, la care părintele Octavian Nistor a purtat un frumos dialog cu copiii în cadrul predicii, legat de tema "Aleargă la Isus".

Le mulţumim copiilor din corul "Mesagerii bucuriei" din Valea Mare şi instrumentiştilor din zona Bacău, care sub coordonarea lui Eduard Burga, fiul satului Valea Mică, au dat din timpul lor şi s-au pregătit pentru animarea cântecelor din cadrul Sfintei Liturghii, venind şi vineri seara la Valea Mică pentru a face o repetiţie generală şi pentru a participa totodată la Sfânta Liturghie.

Le mulţumim gazdelor care au pregătit prânzul pentru toţi cei prezenţi la sărbătoare, dar şi binefăcătorului care a oferit câte o îngheţată pentru fiecare copil şi animator. După masă, programul a continuat cu "Târgul cu jocuri", jocuri şi bansuri până la ora 16, când părintele decan a făcut rugăciunea de încheiere, iar fiecare grup s-a îndreptat spre comunitatea de care aparţinea, dar nu înainte de a face o frumoasă fotografie de grup.

Nu în ultimul rând, îi mulţumim părintelui paroh Anton Damian, gazda noastră, credincioşilor şi animatorilor din Valea Mică care s-au pregătit atât de bine, până la cel mai mic detaliu, dar şi tuturor preoţilor şi animatorilor care s-au implicat ca Sărbătoarea Copiilor să fie atât de reuşită!

Ana Maria Farţade

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 iunie: Valea Mică: Sărbătoarea Copiilor din Decanatul Bacău Sud