În ziua de 6 august 2016, în sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului Nostru Isus Cristos, un număr de 40 de copii şi tineri din Parohia Trebeş au primit prin Preasfinţitul Aurel Percă sacramentul Mirului, în prezenţa plină de bucurie şi emoţie a părinţilor şi naşilor.
După ce în timpul omiliei Preasfinţitul i-a întrebat despre principalele învăţături pe care şi le-au însuşit în timpul pregătirii, copiii şi tinerii, cu lumânările aprinse, şi-au reînnoit promisiunile de la botez şi Prima Sfânta Împărtăşanie, gest prin care au dorit să păşească pe drumul maturităţii creştine.
La sfârşitul Liturghiei, un copil a rostit un mic discurs prin care, după cuvenitele mulţumiri pe care le-a adresat celor de faţă, au promis că vor trăi ceea ce au primit şi nu-i vor dezamăgi pe cei care cu multă trudă au lucrat la creşterea şi educaţia lor.
Fotografiile pe care le-au făcut cu această ocazie nu vor deveni doar o simplă amintire a acestui deosebit eveniment, ci îşi vor aminti de noul drum pe care au păşit, de a mărturisi cu tărie credinţa creştină prin cuvânt şi faptă bună.
Pr. Laurenţiu Cucuteanu
