Sâmbătă, 8 decembrie 2012, în Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, la Casa de reculegere din Traian (Neamţ) a avut loc o zi de reculegere pentru familiile tinere, activitate organizată de Acţiunea Catolică. Tema acestei întâlniri a fost "Credinţa în familie", cu motoul "Unde este credinţa voastră?" (Lc 8,25), iar îndrumător spiritual a fost pr. Vivian Furtado, SVD.

La această zi de reculegere au fost prezente 12 familii, formate din actuali sau foşti membri ai Acţiunii Catolice, dar activitatea a fost deschisă tuturor, participând şi alte persoane, din afara asociaţiei. Au fost prezente, de asemenea, Adriana Ianuş - preşedinte diecezan AC, Viorica Spătaru - responsabil diecezan AC al sectorului adulţi şi Anca Frona - vicepreşedinte naţional ACRO pentru sectorul adulţi.

Ziua de reculegere s-a deschis cu o rugăciune şi cunoaşterea familiilor, după care părintele spiritual ne-a expus tema zilei, sub formă de reflecţie si meditaţie. Am discutat despre ce este credinţa, educaţia la credinţă şi importanţa rugăciunii în familie. Am învăţat că Dumnezeu, familia şi credinţa (rugăciunea) sunt trei piloni care susţin şi dau sens vieţii noastre.

În centrul zilei a stat sfânta Liturghie, după care a urmat un moment de discuţii şi întrebări libere. S-au abordat aspecte din care a reieşit preocuparea participanţilor de a duce o viaţă autentică de credinţă, în sânul familiei.

Activitatea s-a încheiat cu adoraţia euharistică, în cadrul căreia i-am adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru darul familiei, încredinţându-i totodată viitorul şi bunul ei mers.

Anca Frona

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Traian: Zi de reculegere pentru familiile tinere

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.