Tăcere, meditare, rugăciune sunt cuvinte ce pot descrie atmosfera trăită de către 30 de preoţi împreună cu PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, la exerciţiile spirituale desfăşurate la Casa Misionarilor Verbiţi din Traian (NT) în perioada 15-19 noiembrie 2010. Părinte predicator al acestor exerciţii a fost pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi.
Din programul exerciţiilor nu au lipsit: Sfânta Liturghie, Adoraţia Euharistică, rugăciunea Breviarului, rugăciunea Rozariului şi Angelus.
După ce părintele predicator i-a introdus pe cei prezenţi în atmosfera exerciţiilor, în prima zi le-a vorbit într-o primă meditaţie despre Preot şi Euharistia, provocându-i pe toţi să se gândească cum ar fi Biserica fără Euharistie? Părintele a arătat în continuare faptul că Euharistia este iubirea care merge până la capăt, amintind printre altele şi de cele 120 de miracole euharistice acceptate de Biserică.
Într-o altă meditaţie a fost prezentată Sfânta Fecioară Maria. Pr. Iosif a vorbit despre adevăratul loc de pelerinaj unde Sfânta Fecioară nu doar că a apărut pentru câteva clipe, ci a şi trăit ani în şir şi unde l-a crescut pe Isus, adică Nazaret.
Vorbind despre tăcerea Mariei alături de Isus, ce participă cu emoţie la toate trăirile lui, a amintit că pe Dumnezeu nu-l poţi adora şi iubi decât în tăcere. De aceea trebuie ca, după exemplul Mariei, toţi să fim imitatorii lui Isus; faptul că Maria întotdeauna îl prezintă pe Isus, trebuie să dea şi preotului de gândit, că rolul său este să-l prezinte pe Isus şi nimic altceva. După ce s-a amintit de frumuseţea maximă a Mariei, sursă de inspiraţie şi pentru artă în cele două dimensiuni, exterioară (scoasă în evidenţă de Occident) şi cea interioară (subliniată mai ales de Orient), părintele ne-a exemplificat cât de important e să stăm aproape de Maria, despre forţa rugăciunii prin mijlocirea ei şi importanţa ei în crearea unităţii.
Prima zi s-a încheiat cu o consideraţie, în care s-a discutat despre realitatea schimbării religiei şi care ar trebui să fie atitudinea preoţilor în astfel de cazuri.
În prima meditaţie, din a doua zi, a fost prezentată valoarea coerenţei, strict legată de adevăr şi ridicată la rang înalt de Isus; o valoare care se opune ipocriziei farizeilor. Amintind de cazul lui Petru apostrofat de Paul, s-a subliniat faptul că preotul, şi nu doar el, trebuie să fie coerent cu conştiinţa; coerent cu el însuşi; coerent cu Evanghelia; coerent cu Biserica, fiind dat exemplul înaintaşilor noştri, episcopi şi preoţi care nu şi-au trădat niciodată Biserica, credinţa.
În cea de-a doua meditaţie din această zi, părintele predicator a vorbit despre Unitatea Bisericii, ce trebuie trăită de fiecare, chiar dacă e greu ţinând cont de contextul ortodox în care ne ducem veacul, dar totuşi avem această chemare; e vorba de un ecumenism cel puţin spiritual.
Au fost apoi prezentate câteva exemple de persoane importante din Biserica ortodoxă care sunt total anti-ecumenism, considerat "erezia tuturor ereziilor", dar şi exemple de persoane pro-ecumenism, amintind şi de scrisoarea enciclică a papei Ioan Paul al II-lea "Ut unum sint", referitoare la angajarea ecumenică, unde s-a arătat că mai important este ceea ce ne uneşte decât ceea ce ne dezbină şi că Europa respiră prin cei doi plămâni.
S-a evidenţiat apoi faptul că în măsura în care ne apropiem mai mult de Isus, cu atât ne apropiem mai mult unul de altul, iar în ultimii 50 de ani s-au făcut lucruri extraordinare pentru ecumenism. În anul 2007, Walter Kasper, la întâlnirea de la Sibiu, a vorbit despre faptul că darul ecumenismului este un dar al timpului nostru, un îndemn al lui Cristos, care a lăsat ca testament ca "toţi să fie una". Părintele a concluzionat că nu există progres în ecumenism fără convertire şi pocăinţă.
În consideraţia acestei zile s-a arătat în ce măsură trebuie şi cum pot fi propuse diferite practici de pietate, încurajarea diferitor grupuri de rugăciune şi dacă sunt prea multe sau prea puţine astfel de grupuri.
În cea de-a treia zi, pr. Iosif a propus spre meditare despre suferinţa preotului. Prezentând exemplul lui Cristos şi al sfântului Paul s-a scos în evidenţă că dificultăţile sunt trăite, asumate din iubire faţă de Cristos, ele le sunt de folos celor care suferă cu bărbăţie şi aduce multe roade celor care suferă cu răbdare, având şi o valoare de pedagog, iar Cristos ne-a mântuit tocmai pe Calvar.
Părintele a atras atenţia că de multe ori avem suferinţe doar în mintea noastră şi că preotul riscă să se facă şi el creator de suferinţe.
În cea de-a doua meditaţie, din această a treia zi, s-a vorbit celor prezenţi despre darul Preoţiei. Preoţia a fost privită ca o mare taină, ca un mare dar şi părintele predicator, printr-o întrebare, i-a pus pe gânduri pe preoţi: Suntem acum mai buni decât în ziua hirotonirii noastre, a mele?
A mai atras atenţia apoi că sunt două categorii de persoane: cele care se bucură şi mulţumesc mult chiar şi pentru un lucru foarte simplu; dar sunt şi unii care niciodată nu sunt mulţumiţi.
Părintele a pus o altă întrebare: De unde vine bucuria noastră de preoţi? Câteva dintre răspunsuri pot fi acestea: de a fi alături de Dumnezeu; de a fi nu doar pentru o persoană; a da dezlegare; rugăciunea comunitară şi în faţa lui Dumnezeu şi chiar că suntem în libertate de acţiune. Ziua a fost încheiată cu o ultimă consideraţie în care s-a încercat găsirea de soluţii pentru sprijinirea vocaţiilor, dacă este utilă sau nu această pastoraţie vocaţională.
Vineri dimineaţa, după ce a fost celebrată Liturghia în care cu toţii au primit binecuvântarea solemnă a exerciţiilor spirituale, Preasfinţitul Petru i-a mulţumit părintelui predicator Iosif Dorcu pentru zilele deosebite pe care le-au trăit preoţii împreună unii cu alţii şi împreună cu Dumnezeu, dăruindu-i şi un tablou cu Sfânta Familie, un simbol al Anului Sfintei Familii şi al Căsătoriei creştine, an pe care îl începem în data de 28 noiembrie 2010.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-19 noiembrie: Traian (Neamţ): Exerciţii spirituale pentru preoţii Diecezei de Iaşi. Seria a IV-a
