Traian: Invitaţie la întâlnirea de toamnă cu familiile

Toamna este anotimpul roadelor, o realitate vizibilă nu doar pe câmpii, ci şi în multe din parohiile diecezei, acolo unde se organizează deja de câţiva ani "Ziua recoltei" sau "Ziua recunoştinţei". Dar ce ar fi câmpiile noastre, dacă nu ar fi familiile care să le lucreze, fie şi mecanizat?

Ca atare, toamna nu poate fi disociată de ideea de familie, mai ales că ea însăşi vede în copii "roadele" pe care Dumnezeu le oferă ca binecuvântare.

În consecinţă, sâmbătă, 28 octombrie 2023, începând cu ora 10.00, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian va avea loc întâlnirea de toamnă a familiilor. Sunt invitate toate familiile diecezei!

Ne vom ruga, ne vom bucura împreună şi îi vom mulţumi lui Dumnezeu pentru darul familiei, ca şi pentru roadele pământului.

Programul întâlnirii va fi următorul:

  • ora 10.00: Deschiderea; conferinţa "Roade pe câmp, roade în familie" (pr. Felician Tiba)

  • ora 11.30: Sfânta Liturghie

  • ora 12.45: Prânzul

  • ora 13.00-14.00: Timp special petrecut împreună

Înscrierile se vor face la tel. 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la 0741/489428 (Daniel Dinu).

Oferta de participare este de 50 lei pentru persoanele adulte, 30 lei pentru copii sub 10 ani, gratis pentru copiii sub 5 ani.

Vă aşteptăm cu drag!

Pr. Felician Tiba
director, Centrul "Gaudium et Spes" Traian