Traian: Invitaţie la întâlnire cu părinţii, fraţii şi surorile de preoţi, la Centrul "Gaudium et spes"
Vocaţia la preoţie a fost şi este un dar pentru Biserică şi pentru societate. Celebrând in persona Christi, preoţii actualizează misterul pascal, făcându-i pe credincioşi contemporani cu Isus.
Dieceza de Iaşi, mulţumită înaintaşilor noştri în credinţă, exemplului lor de sfinţenie, atât păstori, cât şi credincioşi, se bucură de un număr frumos de slujitori ai altarului, prezenţi, nu doar pe teritoriul strict al diecezei, ci în lumea întreagă. La misiunea lor participă de departe sau de aproape şi familiile din care provin. O fac cu rugăciunea lor, dar şi cu exemplul pe care se străduiesc să-l dea comunităţii din care provin, la locul de muncă şi în general în societate.
Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, începând cu ora 10.00, îi invităm pe părinţii, fraţii şi surorile de preoţi, fie diecezani, fie călugări, la o întâlnire de suflet la Centrul "Gaudium et spes" de la Traian. Ne vom bucura să împărtăşim din ceea ce înseamnă "participare" la ministerul fiului sau fratelui preot şi îi vom mulţumi împreună lui Dumnezeu pentru darul făcut familiei.
A avea un fiu sau un frate preot echivalează cu a fi părtaş într-un mod special la viaţa Sfintei Familii din Nazaret, a Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Iosif.
Programul va fi următorul:
-
ora 10.00: Prezentarea participanţilor urmată de o conferinţă specială
-
ora 11.00: Sfânta Liturghie de mulţumire
-
ora 12.00: Prânzul
-
ora 13.00: Împărtăşiri din experienţa de părinte, frate şi soră de preot
-
ora 15.00: Încheierea
Înscrierile se vor face la tel 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la 0741/489428 (Daniel-Florin Dinu). Oferta de participare este de 50 lei de persoană, în care este inclusă şi o amintire omagială.
Vă aşteptăm, dragi părinţi, fraţi şi surori de preoţi, vă aşteptăm cu drag la Traian, la un moment de bucurie şi de împărtăşire.
Pr. Felician Tiba
Centrul "Gaudium et spes" Traian