Grupul Misionar de Adolescenţi din Parohia "Sf. Petru şi Paul" Traian a luat naştere la 28 octombrie 2007. A fost prima întâlnire a grupului, care a avut loc la grădiniţa surorilor "Slujitoarele Duhului Sfânt" din Roman. Acest grup misionar a fost creat din iniţiativa pr. Tus Mansuetus (misionar verbit) şi este sprijinit de Congregaţia "Cuvântul Divin" (Misionarii Verbiţi), de Congregaţia "Slujitoarele Duhului Sfânt" şi de Parohia "Sf. Petru şi Paul" din Traian.

Chemarea la o angajare misionară presupune o pregătire constantă şi serioasă care se începe chiar de acum. Angajarea misionară nu este numai acţiunea deosebită a Bisericii care trimite misionari în alte ţări pentru a da mărturie despre Dumnezeu. Putem fi misionari acolo unde noi trăim.

Scopul acestui grup este de a încerca să trezească în viaţa adolescenţilor conştiinţa că şi ei sunt misionari, care acţionează în diferite situaţii: familie, şcoală, parohie, societate. În acest grup, în care se desfăşoară diferite teme şi activităţi, adolescenţii încep să înveţe diverse lucruri, care pot să-i împingă la o trăire misionară responsabilă. Tema principala acestui an este responsabilitatea. Întâlnirea grupului se desfăşoară la fiecare ultima duminică, din luna de la oră 10.00 până la oră 14.00.

Deoarece acest grup misionar este încă la început de drum e nevoie de sprijinul tuturor (nu doar material). Adolescenţii noştri vor fi tinerii şi oamenii de mâine. De aceea este important să-i educăm să devină oameni buni, dar şi creştini buni. Ce înseamnă a fi un creştin bun? A-l mărturisi pe Cristos în situaţia în care trăiesc. Acest creştin bun este un misionar!

Pr. Tus Mansuetus, SVD