Duminică, 6 iunie 2021, comunitatea catolică românească din Torino s-a îmbrăcat iarăşi în haine de sărbătoare, primind în sânul ei două fetiţe gemene prin sacramentul Sfântului Botez şi însoţind alţi şase copilaşi la prima lor întâlnire cu Isus în Preasfântul Sacrament.
Ritualul liturgic, celebrat de părintele Gabriel-Ionuţ Giurgică, a fost unul deosebit, îmbogăţit de rugăciunile şi gesturile specifice zilei deosebite.
La începutul acestuia, o mămică a încredinţat copilaşii preotului, comunităţii şi însuşi bunului Dumnezeu, cu bucurie, dar şi cu "teama" darului preţios încredinţat mâinilor omeneşti, cu speranţa ca părinţii şi comunitatea să poată oferi exemple demne de urmat.
Copilaşii au aprins lumânările - moment unic, ca şi la Botez - care au sclipit pe toată durata Liturghiei, pentru a aminti tuturor flacăra credinţei care trebuie întreţinută mereu aprinsă în inimi.
Predica părintelui ne-a "aruncat" direct în copilăria noastră, la propria Primă Împărtăşanie... pentru o clipă ne-am întors în vremea când eram copii, la primul moment intim, special cu Isus, la emoţia profundă pe care am simţit-o atunci, la "fărâma de paradis care a venit în viaţa noastră, la fărâma de paradis care vine şi locuieşte în noi, nu doar o dată, prima dată, ci de fiecare dată când ne apropiem de sacramentul Euharistiei".
Părintele a încurajat copilaşii şi implicit pe noi toţi să nu ne "obişnuim" cu Împărtăşania, să nu o facem să devină o banalitate, un gest mecanic, impersonal, ci să încercăm de fiecare dată ca apropierea cu Isus în Euharistie să fie un moment unic, deosebit, să nu uităm niciodată că îl purtăm pe Cristos în noi şi cu noi, să fim mărturii vii ale iubirii dumnezeieşti în această societate în care există riscul ca "creştinul să fie indiferent la indiferenţă", cum spunea Umberto Casale.
Sfânta Liturghie a continuat cu reînnoirea făgăduinţelor făcute la Botez şi cu rugăciunea credincioşilor recitată de părinţii copilaşilor care urmau să îl primească pentru prima dată pe Isus, copilaşi care cu emoţie şi bucurie au dus darurile la Ofertoriu: potirul cu trupul lui Isus (în această zi Biserica din Italia a celebrat sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului), lumânare (flacără a credinţei vii), catehismul cu rozariul (mulţumire Maicii cereşti pentru protecţia şi ajutorul acordat în această perioadă), fructe (rodul muncii fizice) şi flori (binecuvântare a ochilor şi a sufletului).
A urmat momentul mult aşteptat al uniunii intime cu paradisul, fiecare copilaş împreună cu familia primindu-l pe Isus în inimă, pe versurile cântecului "Chi ci separer? dal tuo amore" ("Cine ne va despărţi de iubirea ta"), interpretat cu o emoţie deosebită de către cor, emoţie transmisă, de altfel, în toate cântecele care au însoţit în această zi Sfânta Liturghie.
Gânduri de mulţumire s-au îndreptat către bunul Dumnezeu şi Sfânta Fecioară Maria; către părintele Gelu Miclăuş şi părintele Gabriel care cu dragoste frăţească, răbdare şi bucurie au pregătit copilaşii şi familiile lor pentru acest moment unic, prezenţi în orice moment pentru a dărui suport şi încurajare întregii comunităţi; către catehiste: puncte de reper şi lumină pentru copilaşii care se apropie timid de Isus; către corul comunităţii care ne uimeşte duminică de duminică cu cântări deosebite; către fiecare dintre noi, mădulare ale comunităţii româneşti şi creştine.
Nu putem încheia această frumoasă sărbătoare fără gândul Sfântului Părinte Papa Francisc: "Din Euharistie, sacrament al iubirii, se nasc drumuri autentice de credinţă, comuniune şi mărturie".
Ne dorim ca viaţa acestor copilaşi să reflecte gândurile şi intenţiile Sfântului Părinte, rugăciunile noastre însoţindu-i în acest parcurs!
Tatiana Ghiurca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 iunie: Torino: Prima Sfântă Împărtăşanie, cu miros de copilărie. Foto: Mihai Bursuc
