Este deja al cincilea an de când Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Episcopiei de Iaşi, propune cursuri de formare umană pentru logodnici. Nu e o chestiune de palmares, după cum nu este nicio chestiune de a "omorî timpul". Este o necesitate, nu teoretică, ci una concretă, văzută la faţa locului, o dorinţă poate neexprimată a multor soţi, care au intrat în viaţa de căsnicie fără a şti cu adevărat la ce se "înhamă".

Pe lângă formarea religioasă pe care preoţii în parohii continuă să o asigure cu multă pricepere şi profesionalism, formarea umană vine să completeze acel bagaj pe care orice tânăr trebuie să-l aibă atunci când bate la porţile vieţii de familie.

Nu e suficient să spui că iubeşti, trebuie să ştii ce înseamnă şi cum se iubeşte, aşa cum nu e suficient să spui că ai credinţă, dacă asta nu e vede în viaţa proprie. Nu e suficient că eşti băiat şi că "trebuie să te însori", că e timpul! Aşa cum, nu e suficient să fii fată şi "trebuie să te măriţi", ca nu cumva să rămâi nemăritată! E important să se ştie în ce se intră.

Multele familii cu probleme pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor de când port responsabilitatea acestui oficiu, în urma discuţiilor, au lăsat să se înţeleagă un singur lucru: "Dar nu am ştiut!" Dar, oare nu s-a ştiut, că nu a avut cine să spună sau nu s-a ştiut, că nu s-a vrut a se şti?

Tinerii de astăzi au şansa cunoaşterii a ceea ce vor cu adevărat.

Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, completând formarea pe care tinerii logodnici o primesc în parohiile de origine, oferă şansa de a şti mai mult, de a înţelege mai bine ceea ce urmează să facă şi de a trăi momentul cât mai profund.

Acestea sunt locurile şi datele la care, nu doar tinerii logodnici, ci şi familii deja constituite, precum şi tineri singuri, se pot înscrie şi pot participa:

  • 12 mai: Traian: Curs pentru logodnici
  • 19 mai: Bacău-Centru: Curs pentru logodnici
  • 26 mai: Iaşi-Centru: Curs pentru logodnici
  • 2 iunie: Suceava: Curs pentru logodnici
  • 9 iunie: Moineşti: Curs pentru logodnici
  • 16 iunie: Piatra Neamţ: Curs pentru logodnici
  • 23 iunie: Galbeni: Curs pentru logodnici
  • 30 iunie: Oneşti-Centru: Curs pentru logodnici
  • 7 iulie: Traian: Curs pentru logodnici
  • 14 iulie: Focşani: Curs pentru logodnici
  • 21 iulie: Iaşi: Curs pentru logodnici
  • 28 iulie: Bacău-Centru: Curs pentru logodnici
  • 11 august: Traian: Curs pentru logodnici
  • 1 septembrie: Traian: Curs pentru logodnici

O zi de curs se va derula astfel:

  • Ora 09.00-10.00: Căsătoria între sacrament şi provocare
  • Ora 10.00-11.00: Căsătoria: "Bărbat şi femeie i-a creat..."
  • Ora 11.00-13.00: Copilul: "produs" sau "dar"? Actul conjugal: "sărbătoare" sau "gropar"?
  • Ora 13.00-14.00: Pauză de prânz
  • Ora 14.00-15.00: Căsătoria - aspecte psihologice şi pedagogice
  • Ora 15.00-16.00: Căsătoria - aspecte practice

Se va putea participa doar printr-o înscriere prealabilă, la adresa de e-mail: [email protected] sau la telefoanele: 0785/828857; 0744/407260 sau prin înscrierea directă la sediul decanatelor unde se vor desfăşura cursurile.

În cazul cursurilor care vor ava loc la Traian, la centrul "Gaudium et spes", înscrierile se pot face şi la pr. Adrian Faraoanu (tel. 0766/323384) sau prin e-mail, la adresa: [email protected].

Cursul se va desfăşura doar pe parcursul unei zile, participanţii urmând să aleagă ziua şi locul unde urmează să participe.

Vă aşteptăm cu drag!

Pr. dr. Felician Tiba
coordonator curs