Răspunzând nevoii spirituale de a implora de la Dumnezeu sfârşitul actualei pandemii, Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a elaborat textele unei Liturghii speciale, intitulate "Liturghie în vreme de pandemie". Prefectul acestei Congregaţii romane, cardinalul Robert Sarah, menţionează în decretul de promulgare că aceste rugăciuni pot fi folosite de către episcopi şi preoţi pentru a celebra sfânta Liturghie în orice zi din perioada actualei crize cu excepţia solemnităţilor, a duminicilor din Advent, Postul Mare şi Timpul Pascal, a zilelor din Octava de Paşte, a Pomenirii credincioşilor răposaţi, a Miercurii Cenuşii şi a zilelor din Săptămâna Sfântă.

Cuvintele introductive din decretul congregaţiei ne îndeamnă să implorăm cu încredere ajutorul divin în aceste vremuri de restrişte: "Nu te vei teme de ciuma care se răspândeşte în întuneric, nici de molima care bântuie în plină zi (Ps 90, 5-6). Aceste cuvinte ale psalmistului ne invită să avem mare încredere în iubirea fidelă a lui Dumnezeu care nu îşi abandonează niciodată poporul în timpul încercării". Rugăciunile Liturghiei în vreme de pandemie îmbrăţişează întreaga umanitate care suferă din cauza noului coronavirus şi invocă milostivirea divină mai ales asupra celor bolnavi, a medicilor şi lucrătorilor sanitari, a tuturor celor se angajează în lupta împotriva răspândirii virusului, dar şi a celor care au răposat în această perioadă dificilă. Alături de textele rugăciunilor, decretul indică şi unele texte biblice din Lecţionarul Roman care pot fi proclamate în cadrul Liturgiei cuvântului atunci când se celebrează Liturghia conform noului formular.

Pentru a înlesni folosirea acestor texte ale "Liturghiei în vreme de pandemie" ataşăm la finalul acestei prezentări un document aprobat de PS Iosif Păuleţ ce cuprinde rugăciunile şi lecturile acestui formular în ordinea firească a celebrării. În formularul respectiv a fost introdus şi un text cu Rugăciunea credincioşilor, într-o formă adaptată la specificul acestei sfintei Liturghii.

Celebrarea sfintei Liturghii în vreme de pandemie va respecta rubricile prevăzute de către Liturghierul Roman cu privire la Liturghiile şi rugăciunile pentru diferite necesităţi sau intenţii (Liturghierul Roman, pag. 1148). În acest sens celebrarea acestei Liturghii se face cu haine de culoarea proprie zilei sau timpului (în Timpul Pascal culoarea albă) sau de culoare violet, întrucât are un caracter penitenţial. Lecturile indicate în acest formular sunt facultative, putându-se opta şi pentru proclamarea lecturilor proprii zilei liturgice. În Timpul Pascal la antifona de intrare şi de împărtăşanie se va adăuga proclamarea pascală "aleluia", iar la prima lectură se va opta pentru textul ce provine din Noul Testament.

Pr. Daniel Iacobuţ
Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente

Fişierul pdf poate fi descărcat de aici.