Teţcani: Vara împreună - "Marcelin pâine şi vin"
Timp de o săptămâna, în perioada 25-30 iunie 2018, aproximativ 50 de copii din localitatea Teţcani s-au bucurat de activităţile care au avut loc în cadrul campusului "Vara împreună" organizat de Parohia Teţcani în colaborare cu "Iosefinii lui Murialdo". Ca în fiecare an, copiii au luat parte la activităţi care să le pună în valoare inteligenţa, rapiditatea şi agilitatea. Îndrumaţi de cei 20 de animatori, ei au luat parte la un mic spectacol desfăşurat în fiecare zi din care au putut trage diferite învăţături atât umane cât şi mai ales spirituale, pentru ca mai apoi acest lucru să continue la momentul de formare şi chiar să le folosească în viaţa lor.
Pentru ca aceşti copiii minunaţi să se trezească în totalitate, prietenii de la Murialdo Roman au pregătit dansurile mult aşteptate de către copiii. Curioşi cum sunt ei, copiii aşteptau cu nerăbdare să afle tema de anul acesta şi imnul. Odată aflate, aceştia au putut învaţă printr-un mod îndrăgit, prin intermediul teatrului, din trăirile micuţului "Marcelino pan y vino" un suflet nobil în căutarea adevărului găsit într-un final la prietenul lui cel mai bun: Isus.
În fiecare zi, copiii s-au distrat în poieniţa din Teţcani. Jocurile pregătite de arbitrii i-au entuziasmat, iar valoarea diversităţii lor i-a făcut să se cunoască şi să colaboreze mai bine. Scopul lor era unul sigur: să se distreze în primul rând, iar mai apoi să câştige. Chiar şi atunci când vor creşte, îşi vor aminti de toţi cei care le-au făcut săptămâna frumoasă, aceştia rămânând în sufletul lor mereu.
Antonia Emanuela (animator)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
Teţcani: Vara împreună - "Marcelin pâine şi vin"