Cu mare bucurie, credincioşii Parohiei "Sfânta Fecioară Mariei Regină" din Tămăşeni, împreună cu preoţii prezenţi, s-au unit într-o sfântă celebrare, miercuri, 11 februarie 2015, când întreagă Biserică Universală sărbătoreşte "Apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Lourdes".

Sfânta Liturghie concelebrată a fost prezidată de pr. prof. Iosif Antili, iar cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Iulian Robu, vicar în Parohia "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău.

La predică, părintele Iulian ne-a dezvăluit un secret: "Avem o mamă foarte frumoasă".

Corul Mare, tinerii şi copiii parohiei ne-au înălţat sufleteşte prin cântările lor.

Acţiunea Catolică s-a implicat în organizarea şi buna desfăşurare a celebrării şi a procesiunii.

Sfânta Liturghie şi procesiunea cu statuia Maicii Domnului s-au încheiat cu un foc de artificii.

Pr. Petru Beşleagă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 februarie: Tămăşeni: Hramul secundar al parohiei