"Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate" (Ps 98,1) Iată motoul sub egida căruia ne-am reunit noi, familia ACA din Dieceza de Iaşi, în ziua de 10 martie 2012. Întâlnirea a avut loc într-o comunitate mare (cu oameni buni, harnici, credincioşi şi foarte ospitalieri), în Parohia "Sfânta Maria Regină", din comuna Tămăşeni, jud. Neamţ. La întâlnire au participat 273 de acţionari şi simpatizanţi AC.

Viorica Spătaru, responsabil diecezan ACA, a prezentat parohiile participante, precum şi o sinteză a activităţilor zilei.

Părintele Iosif Dămătăr, asistentul spiritual ACA, recită rugăciunea de deschidere, cerând binecuvântarea Domnului, mijlocirea Sfintei Fecioare Maria şi a patronilor AC (sfântul Iosif şi fericitul Ioan Paul al II-lea).

Părintele Alois Moraru a prezentat tema întâlnirii: "Trăirea spirituală a Postului Mare". Postul Mare începe cu "Miercurea Cenuşii. "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" spune preotul, în timp ce pune cenuşa pe capul credincioşilor. Cenuşa ne invită la curăţire sufletească, ne invită să aducem roade (asemenea cenuşii împrăştiate pe ogoare), ne pune piedică în calea ispitelor şi patimilor lumeşti (asemenea cenuşii aruncate peste gropile cu mirosuri pestilenţiale). Postul Mare înseamnă abţinere de la unele lucruri, care oricum nu ne fac bine (mâncare în exces şi distracţii zgomotoase). Postul Mare înseamnă rugăciune şi caritate. Toate acestea se regăsesc în spiritul şi activităţile membrilor AC.

A urmat devoţiunea "Calea Sfintei Cruci"condusă de pr. Marius Dumea şi animată de acţionarii din diferite parohii.

Cea mai importantă parte a zilei a constituit-o sfânta Liturghie, prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, împreună cu alţi 12 preoţi.

În omilia sa, pr. Iosif Dămătăr, asistentul spiritual ACA, a subliniat încă o dată, pornind de la episodul evanghelic despre fiul risipitor, importanţa convertirii fiecărui creştin cunoscându-l mai bine pe Isus şi cuvântul său, urmând şi exemplul sfinţilor şi fericiţilor care au activat în Acţiunea catolică (un model pentru mamele creştine fiind şi Gianna Beretta, care şi-a riscat propria viaţa spunând nu avortului).

După hrana sufletească primită la sfânta Liturghie, comunitatea din Tămăşeni a oferit un prânz variat şi consistent, la cele mai înalte standarde culinare.

În partea a doua a zilei am fost invitaţi în casa de cultură a localităţii pentru a participa, afectiv şi efectiv, la un moment cultural religios. Au fost prezentate multe momente cu mesaj religios, uman şi social, astfel "actorii" ne-au încântat cu scenete, cântece, teatru, poezii etc.

După momentul cultural religios, preşedintele AC Iaşi, Adriana Ianuş, şi responsabilul ACA, Viorica Spătaru, au înmânat parohiilor diplome de participare şi "pentru împlinirea a 15 ani de activitate AC Adulţi", iar tuturor participanţilor câte o "piatră a recunoştinţei".

Preşedintele parohial al AC Tămăşeni, Matilda Dumea, a mulţumit tuturor participanţilor, enoriaşilor din parohie, sponsorilor care au făcut din ziua de 10 martie 2012 o zi memorabilă.

Plini de recunoştinţă pentru frumoasele momente petrecute împreună, la această întâlnire diecezană, ne-am întors în comunităţile noastre pentru a continua apostolatul cu o angajare reînnoită.

Augustina Palade

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 martie: Tămăşeni: Întâlnirea diecezană a membrilor şi simpatizanţilor din sectorul adulţi al AC