Pe data de 1 mai, sâmbătă, anul Domnului 2021, în Parohia "Sfinţii apostoli Petru şi Paul" din Talpa am trăit momente binecuvântate, prezenţi fiind la sărbătoarea noastră membri din marea familie creştină a lui Isus, copii, adolescenţi, tineri, persoane în vârstă, părintele paroh Felician, sora Cristina şi persoana invitată, oaspetele de seamă, sora Victoria Bălteanu.
Tema întâlnirii a fost: "Ridică-te! Te constitui martor al celor pe care le-ai văzut" (cf. Fap 26,16).
Întâlnirea a debutat cu jertfa sfântă a Liturghiei, apoi a urmat o conferinţă pentru noi toţi cu tema: "Tinerii şi Decalogul", prelegerea a fost susţinută de sora Victoria, am reţinut cuvintele cheie ale mesajului transmis de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai şi acum avem bucuria să împărtăşim tuturor oamenilor de bunăvoinţă firul roşu al dezbaterilor noastre. Pornind de la cele 10 porunci, reţinem şi următoarele idei principale: "(1) - Prin recunoştinţă, (2) prin cuvânt, purtare, credinţă, curăţie, (3) sfinţim, (4) cinstim (5) viaţa, (6) prin curăţie, (7) nu furăm, (8) nu minţim, (9) nu poftim şi (10) suntem sacri şi devenim oameni buni".
Concluzia conferinţei a constat în reamintirea mesajului Sfântului Papă Francisc de la Ziua specială de rugăciune pentru vocaţii, duminica a IV-a după Paşti ("Isus, bunul Păstor"), ne amintim de cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea, secretul vieţii fericite, evlavioase constă în a avea un vis, a fi angajaţi în slujire şi fidelitate după exemplul Sfântului Iosif.
Ziua a continuat cu masa de prânz, muzică, jocuri, ateliere, toate momentele au fost organizate în mod impecabil de către tinerii animatori, mulţumim tuturor pentru implicare şi bună dispoziţie.
Să auzim numai de bine!
Ciprian Trifescu
