Duminică, 1 mai 2011, la Suceava, ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea a fost marcată de o celebrare solemnă lângă statuia papei din faţa bisericii.

După celebrarea sfintei Liturghii parohiale de la ora 11.00, preoţii şi credincioşii din Suceava - români, poloni, germani şi mulţi fraţi ortodocşi - s-au strâns în jurul statuii papei Ioan Paul al II-lea din faţa bisericii, în piaţeta care-i poartă numele, pentru a marca ziua ridicării lui la cinstea altarelor, printr-o celebrare solemnă, în cadrul căreia s-a cântat imnul de laudă adus Creatorului, "Dumnezeule Preasfânt", în cele trei limbi, s-au rostit rugăciuni prin mijlocirea noului beatificat, s-au aprins lumânări, iar comunitatea polonă a aşezat la picioarele statuii o coroană frumoasă de flori.

După cuvântarea rostită de părintele Iosif Păuleţ, paroh şi decan, în care au fost subliniate darurile minunate cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe acest ilustru papă, s-a intonat solemn "Toată frumoasă eşti, Marie", marcându-se astfel evlavia papei către Maica Domnului şi începutul lunii mai, lună dedicată de Biserică cinstirii Preacuratei.

A fost o bucurie imensă pentru toţi cei adunaţi, care l-au preamărit pe Dumnezeu şi s-au întors la casele lor întăriţi în credinţă.

Preamărit să fie Dumnezeu în veci pentru oamenii mari şi sfinţi pe care ni-i dă!

A consemnat pr. Iosif Păuleţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Suceava: Ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea