Joi, 18 octombrie 2018, a avut loc în Parohia "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava întâlnirea decanală a preoţilor din Decanatul de Bucovina.
Această frumoasă şi benefică întâlnire a început la ora 10.30 când părintele decan a adresat un salut tuturor celor care au putut participa. A urmat apoi proclamarea evangheliei zilei, cerând astfel ajutorul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt pentru a putea avea o întâlnire rodnică.
După un scurt moment de meditaţie personală, pr. Cristian Blăjuţ, vicar în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica, ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte mai multe lucruri referitoare la Sinodul despre tineri care are loc la Roma în perioada 3-28 octombrie. Părintele a prezentat o conferinţă despre provocările tinerilor din aceste timpuri.
După această frumoasă conferinţă, părintele decan Iosif Păuleţ a prezentat subiectele care s-au dezbătut la Consiliul Prezbiteral care a avut loc miercuri, 17 octombrie, la Iaşi. Au avut loc apoi discuţii prelungite asupra acestor subiecte care au stârnit interesul multor preoţi.
Această întâlnire s-a încheiat cu vizita preoţilor în biserica parohială din Suceava unde s-au rugat Ora Medie în faţa preasfântului sacrament. A urmat apoi prânzul unde preoţii au avut posibilitatea de a sta în comuniune frăţească unii cu alţii.
Pr. Robert Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 octombrie: Suceava: Întâlnire decanală
