În perioada 8-12 iulie 2019, în Parohia "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava s-a desfăşurat campusul pentru copiii "Vara împreună". Timp de cinci zile, copiii au avut parte de activităţi educative şi recreative ce au avut scopul de a crea o atmosferă de fraternitate şi bucurie, în aşa fel încât copiii să petreacă o săptămână de vacanţă specială în care să aibă ocazia să se cunoască şi să-i cunoască pe ceilalţi. Tema campusului l-a avut în centru pe Regele Cristos care s-a descoperit în fiecare zi în faţa copiilor prin sceneta intitulată Regele Leu.

Începând cu prima zi, copii au avut ocazia să înţeleagă ce înseamnă prudenţa şi cum fiecare este responsabil pentru faptele sale. Prin cuvintele pline de măiestrie alese de părintele vicar Robert Budău în catehezele pregătite am descoperit că pentru a fi un prieten adevărat trebuie să-l îndemnăm pe celălalt la acţiuni ce duc la bine şi că, deşi uneori este greu de acceptat, trebuie să-i spunem adevărul, chiar dacă poate nu este unul plăcut la auz. Iubirea adevărată cere sacrificii şi poate uneori durere, dar la fel ca şi Regele Cristos trebuie să avem curajul pentru a tinde spre o dragoste dezinteresată. În acest fel, în fiecare zi am plecat cu gândul la cum putem iubi mai mult.

Bineînţeles că, în centrul fiecărei zile s-a aflat Cristos, nelipsind sfânta Liturghie animată de copii. Hrana sufletească ne dădea putere pentru a începe o nouă zi cu sufletul curat şi cu multă energie.

După ce ne încărcam sufleteşte porneam la drum, energizându-ne cu un bans, iar mai apoi cu jocuri şi activităţi recreative. Am învăţat cum să facem brăţări din mărgele, să pictăm pe lemn şi chiar să desenăm pe tricouri. Nu a lipsit nici spiritul de competiţie, voia bună şi zâmbetele colorate.

În ultima zi, deşi puţin obosiţi, dar fără a ne pierde energia am avut onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Mons. Iosif Păuleţ, paroh al comunităţii noastre, care ne-a susţinut mereu în realizarea activităţilor noastre şi cu această ocazie vrem să îi mulţumim.

Deşi campusul s-a încheiat noi am rămas cu multe învăţături frumoase, cu prieteni noi şi cu dorinţa adânc întipărită în suflet de a imita în fiecare zi iubirea desăvârşită a Regelui Cristos.

Andreea Vinţilă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-12 iulie: Suceava: Campusul Vara împreună