16 decembrie 2010 - o zi de neuitat pentru credincioşii din Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Soloneţu Nou.

Ora 17 - credincioşii, împreună cu Preasfinţitul Petru Gherghel, parohul Marius Bucevschi şi preoţi din toată Bucovina, o aşteaptă cu nerăbdare pe Preasfânta Fecioară Maria de la Cacica.

"Vine" - se aud mai multe voci deodată. Întâmpinată la intrarea în sat de tineri călăreţi îmbrăcaţi în costume populare poloneze, Mama Cerească a poposit în mijlocul nostru.

După salutul episcopului Petru Gherghel, în limba polonă, Niech będzie pochwalony Jezus Chrystus i Maryja zawsze dziewica, păstorul Diecezei de Iaşi a subliniat faptul că "Maria îi vizitează pe aceia care au vizitat-o de atâtea ori" - referindu-se la pelerinajele anuale pe care credincioşii din Soloneţu Nou le fac la sanctuarul de la Cacica la 15 august, 7 octombrie şi ori de câte ori au ocazia.

Ajunsă la biserică, Preasfânta Fecioară părea că zâmbeşte tuturor celor prezenţi, bucuroasă că a fost întâmpinată de mulţi preoţi, credincioşi, tineri şi copii. După rugăciunile adresate Mariei de către familii şi copii, a urmat o Liturghie superbă, iar cuvintele preotului predicator (Irinel Iosub - paroh de Siret) au adus în ochii credincioşilor lacrimi, dar erau lacrimi de speranţă şi credinţă că Maica Domnului de la Cacica nu ne va părăsi niciodată.

Mulţumind episcopului Petru Gherghel, rectorului Sanctuarului de la Cacica, dar şi tuturor preoţilor, închei cu rugăciunea: "Isuse, Maria, vă iubesc, salvaţi sufletele, mai ales acelea consacrate lui Dumnezeu. Amin".

Maria Ostrowski

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 decembrie: Soloneţu Nou: "Maria îi vizitează pe aceia care au vizitat-o de atâtea ori"